Salarii mici, salarii mari
Am auzit de multe ori, în ultimii ani, întrebarea: care este motivul pentru care în România sînt salariile mici? Economiștii răspund de fiecare dată cu o singură idee principală, și anume aceea că economia românească fabrică produse cu valoare adăugată redusă. Răspunsul este prea tehnic.
Ce înseamnă pe înțelesul publicului? Mai direct, lucrurile stau în felul următor. Ce salariu poate oferi o companie care produce în România cabluri care sînt folosite în industria auto? Sau volane? Sau centuri de siguranță? Toate acestea se produc pe o linie de fabricație, pe bandă. Se poate însă compara, de exemplu, munca de la bandă cu obiectivele echipei care gîndește marketingul automobilului? Evident, nu. Din păcate, în România se fabrică volanele sau centurile de siguranță, în timp ce strategiile de marketing, în multe cazuri, sînt gîndite în alte țări.
La fel, în România se asamblează mașinile (sînt două fabrici, fără îndoială, importante pentru economia autohtonă), dar designerii și inginerii care au gîndit felul în care se construiesc automobilele sînt în altă țară. Aceasta este diferența de valoare adăugată între cei care gîndesc și cei care execută. Din păcate, România are, în acest moment, mai multe job-uri în care lucrează cei care execută și nu cei care gîndesc.
Exemplele din industria auto pot continua și în alte domenii. Multe companii românești din industria textilă au trăit bine, în anii ʼ90, din lohn, adică au cusut modelele pe care le-au trimis aici marile companii. Un mod destul de banal de a face un oarecare profit dînd de lucru, cu salarii mici, unor lucrători specializați.
Cu timpul, însă, lohn-ul din industria textilă a devenit nerentabil în România. Pe de o parte, pentru că lucrători cu salarii mici s-au găsit mai greu (fie au plecat să lucreze în Uniunea Europeană, fie, pur și simplu, nu au mai vrut să se angajeze contra sumelor oferite de companiile textile), pe de altă parte, pentru că input-urile (energie electrică, gaze, combustibili) au devenit mai scumpe. Din aceste motive, lohn-ul din industria textilă s-a mutat din România înspre Est și apoi în Asia.
Cazul industriei textile nu este singular. Și industria auto a venit în România tot pentru lohn. Cu timpul, lucrurile s-au diversificat, astfel că astăzi Renault are la Titu, în județul Dîmbovița, un centru de tehnologie și testare, două domenii care presupun o muncă elaborată și implicit salarii mai mari.
Nu doar industriile textile și auto au folosit lohn-ul pe scară largă, ci și cea de tehnologia informației. În multe cazuri, în România s-au stabilit centre de call-center sau specialiștii români au scris coduri informatice primite de la companii din afara României. Era tot un fel de a executa comenzi în lohn, doar că la un alt nivel de cunoștințe și de salarizare față de industria textilă sau cea auto. Dar lohn-ul a rămas.
Recent, o companie din domeniul comerțului (retail) a anunțat că va crește salariile vînzătorilor pînă la 4.950 de lei, ceea ce înseamnă un salariu mediu net de 2.900 lei. Respectiva companie și-a făcut un bun obicei din a crește anual salariile angajaților. Veniturile salariale oferite de managementul companiei sau negociate cu sindicatele (nu este clar dacă există sindicat în cadrul firmei) sînt mai mari decît media pe sectorul de retail, însă mici dacă avem în vedere așteptările angajaților. Dar explicația este aceeași: comerțul oferă o valoare adăugată limitată și, drept urmare, salarii pe măsură.
Regula este simplă: profesiile și sectoarele inovatoare sînt premiate din punctul de vedere al veniturilor și își permit să ofere salarii mai mari. Domeniile care presupun o muncă de execuție îi vor „penaliza” pe angajați, în ceea ce privește salariile, pentru că, la rîndul lor, companiile care activează în aceste sectoare economice obțin o rată a profitului redusă.
Ar trebui să ne uităm în economie și să ne întrebăm cîți angajați lucrează în domenii inovatoare. Cîți sînt „gulere albe”? Cîți români au absolvit o instituție de învățămînt superior și pot avea așteptări privind un salariu mai mare decît media pe economie?
De fapt, acestea sînt dilemele multor economii în curs de dezvoltare, și anume ce este de făcut pentru ca salariile să crească și să ajungă la nivelul economiilor dezvoltate. Sau, altfel spus, care este motivul pentru care un angajat din același domeniu, eventual și de la aceeași companie multinațională, primește un salariu mai mic în România decît cel al unui angajat care lucrează în Europa de Vest. Motivele sînt simple: compania din România nu realizează același profit, ci unul mai mic, productivitatea este mai mică în România decît în majoritatea statelor europene și, în fine, piața locală este mai redusă decît cea dintr-un stat al Europei de Vest.
România poate schimba această situație doar dacă atrage investitori din domenii inovatoare. Trebuie să devină locul unde nu doar se fabrică produsele, ci se și gîndește felul în care acestea se produc. Pînă cînd nu se va întîmpla acest lucru, salariile din România vor fi mai mici decît cele din economiile dezvoltate.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Foto: wikimedia commons
