Să ne ferească Dumnezeu!
De la inventarea roabei, nu există idee mai utilă omenirii decît rugăciunea asta. Bate asigurarea şi o trimite la colţ, ruşinată, prudentă. Să ne ferească cineva, preferabil de sus (că aici, jos, toată lumea e ocupată): asta ar trebui să scriem pe airbag-ul maşinii, să ne trezim cu textul în faţă, imediat după accident. Oamenii trufaşi pleacă la drum fără grijă: Titanicul a spart o şampanie şi-a băgat a doua direct de la cheu. Apollo 13 a scris pe rachetă cu carioca "a noastră e cea mai mare din lume" şi s-a întors şontîc-şontîc, fără pietre de pe Lună. Zeci de expediţii au dispărut fără urme, doar pentru că, la plecare, responsabilul cu organizarea a uitat să zică vorba asta. Să ne ferească! Bine, înţeleg să încerci o rugăciune de inundaţii, accept să ne ferească de cutremur, chiar pot înţelege că trei vorbe sînt mai ieftine decît prima de asigurare de furt. Însă, din păcate, aşa cum ne şi transmite prin trimisul lui pe Pămînt (e unul din secta Vidrenilor), Dumnezeu e chemat să rezolve probleme faţă de care chiar n-are nici o vină. Faci o tîmpenie şi-l rogi să te ferească de ea. Acum, pe bune, cine te-a pus? Păcat ca Toma Caragiu s-a dus de mult. Pentru că scheciul lui cu "Dracuâ m-a pus!" e perfect aplicabil situaţiei actuale în care Guvernul s-a apucat să mărească nu salariile, ci aşteptările unor oameni care nu mai simţiseră de mult umilinţa. Vă dăm, ba nu vă dăm, ne scuzaţi că v-am deranjat: e exact discursul impotentului care şi-a uitat Viagra acasă chiar în ziua în care şi-a forţat secretara să iasă cu el la munte în team building. Să te ferească Dumnezeu! Dar oare chiar mai poate să facă ceva? Între românii care stau cu ochii pe geam, în aşteptarea poştaşului care nu mai aduce pensia (trebuie să-ţi faci card, mamaie!) şi cei care stau cu nasul în calculator, să vadă cum merge bursa, cursul lui "Să te ferească!" rămîne la un nivel neaşteptat de sus. În săptămîna în care ţara pierde cîteva sute de milioane din valoarea economiei sale, sindicatele le cer înapoi sub formă de salarii şi prostestează, pardon, protestează împotriva minţii de pe urmă a Guvernului. "Ba nu, să mărească, ce-mi pasă mie de Masdac, ce, ăla îmi dă mie să mănînc?". De fapt, chiar Nasdaq ne dă să mîncăm. Uitaţi ultimii ani cu credite pe buletin şi leasing-uri la maşini, pe care nu vom şti niciodată să le fabricăm noi înşine: a fost totul o butaforie. Nasdaq ne-a dat să ne distrăm, în speranţa că mîine o să-i plătim cu vîrf şi îndesat. Dax, alt Moş Crăciun cu bancă în curte, a investit în munca noastră viitoare, făcînd un pariu riscant. Că vom vrea să muncim pentru el şi că vom avea şi unde. Să zicem că mîine n-avem să-i plătim şi chiar mai vrem ceva bani: hai, nu, pe bune? Să ne ferească Dumnezeu! Da, cu cîteva condiţii: Dumnezeu să aibă acum, la portofel, 10 miliarde de dolari de cumpărat îndulcitor, doar pentru grevele de săptămîna viitoare. Nu ştiu dacă vă e clară enormitatea cifrei: ne mai trebuie încă 10 Petroame, în proprietatea statului, sau cinci Rompetroale, pe care să le vindem mîine, ca să facem rost de toţi banii pe care oamenii şi-i doresc. Bill Gates ar trebui să ne dea o şesime din avere. Becali, cu Ţiriac şi Patriciu la un loc, n-ar putea să strîngă suma, cu riscul sărăciei lucii şi bruşte. Apropo: ce anume din cuvîntul "sărăcie" nu pot înţelege liderii de sindicat? Faptul că unii sînt bogaţi şi alţii lucrează pe un salariu de mizerie pare, de vreo cîteva sute de ani (Marx, mersi, nu trebuia să te deranjezi!), un motiv de revoltă. De fapt, e un motiv de gîndire. Pentru unele naţiuni, "Doamne Fereşte!" e chiar un motiv de muncă! Nu şi pentru noi, care ne-am poziţionat strategic fix aici, între Carpaţi şi Dunăre, sub Poarta Raiului, unde nu mai trebuie decît să se urce un prost şi să dea jos cîţiva saci cu bani. Hai băăă, daţi odată drumuâ la salarii, că nu stăm toată ziua! Aşa e: n-avem toată ziua. Dar am vrea s-o vindem la pachet cu noaptea, cui dă mai mult. Mai mult decît face, adică!
