Să ne bucurăm!

„Fiindcă ne aflăm în vremea de prăznuire a Naşterii lui Iisus Hristos, Mîntuitorul şi Dumnezeul nostru, m-am gîndit să spun cîteva cuvinte în legătură cu acest prealuminat şi dumnezeiesc praznic al mîntuirii întregii lumi. Aţi văzut că atunci cînd vine primăvara – fiecare dintre noi am apucat atîtea primăveri cîţi ani avem –, mai întîi începe să se încălzească vremea, soarele începe să ardă mai cu putere, să străbată cu razele sale pînă la noi. Apoi începe a încolţi iarba, pămîntul se umple de iarbă verde şi de flori, neamul păsărilor începe să cînte frumos în codrii, în dumbrăvi, în cîmpii şi pe dealuri. Dobitoacele ies la păşune, păstorii cîntă din fluiere de bucuria primăverii, soarele străbate cu putere printre vii şi livezi, codrii înfrunzesc şi toată podoaba pămîntului se schimbă spre înnoire şi se face un fel de rai pe pămînt. Şi fiecare are o mulţumire sufletească, ajungînd să vadă această împodobire şi înnoire a stihiilor vremii. Şi de bucurie şi mulţumire dă slavă lui Dumnezeu. Aşa s-a întîmplat şi cînd a ajuns la noi plinirea vremii, primăvara cea duhovnicească a naşterii Domnului, Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Ea pe toate le-a bucurat, cum a zis Arhanghelul Gavriil către păstori: Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare (Luca 2,10). S-au bucurat cerul şi pămîntul de această primăvară şi înnoire a neamului omenesc.“ (Părintele Ilie Cleopa) 

„Căci prunc s-a dat nouă, un fiu s-a dat nouă (Isaia 9,5). Astăzi, misterul Crăciunului s-a reînnoit: acest Prunc care salvează lumea s-a născut şi pentru oamenii timpului nostru, aducînd bucurie şi pace pentru toţi. Ne apropiem de iesle cu mare emoţie şi  împreună cu Maria ne întîlnim cu Cel Mult Aşteptat, cu Mîntuitorul nostru. Cum Maria contemplatur Christi vultum – Cu Maria contemplăm chipul lui Hristos: este chiar acest Copil, înfăşat şi culcat în iesle (Luca 2,7), este Dumnezeu însuşi care vine la noi ca să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii (Luca 1,79). Maria îl priveşte, îl mîngîie şi îl încălzeşte, gîndindu-se la înţelesul minunatelor semne care înconjoară misterul Crăciunului. Crăciunul este un mister al bucuriei! Îngerii au cîntat în acea noapte: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2,14). Păstorilor, ei le-au descris acest eveniment ca bucurie mare, care va fi pentru tot poporul (Luca 2,10). Bucuria – în ciuda distanţei de casă, a sărăciei ieslei, a indiferenţei oamenilor, a ostilităţii puterii. Un mister al bucuriei, nu mai puţin, pentru Cetatea lui David că vi s-a născut azi Mîntuitor (Luca 2,11). Biserica împărtăşeşte această aceeaşi bucurie, înconjurată azi de lumina Fiului lui Dumnezeu pe care întunericul nu o poate niciodată birui. Este gloria Eternului Cuvînt, care din dragoste a devenit unul dintre noi. Crăciunul este un mister al dragostei!“ (Papa Ioan Paul al II-lea)  

Pastorul a venit la biserică printre nămeţi în acea dimineaţă geroasă şi senină a celei de-a doua zi a Crăciunului şi a văzut  că, din scena nativităţii pe care o montase în curtea bisericii sale, lipsea pruncul din iesle. S-a supărat gîndindu-se că există nătărăi pe lumea asta în stare să fure micul prunc din mizanscenă, a apucat-o spre biserică hotărît să telefoneze meşterului cu care realizase micul ansamblu pentru grabnica amplasare a unui nou prunc, cînd a văzut în susul străzii un copil trăgînd fericit după el o sanie. A privit mai atent şi a văzut că pe sanie se află chiar pruncul lipsă din curtea bisericii sale şi l-a admonestat pe copil: „De ce ai luat statueta din iesle?“. Copilul s-a oprit puţin speriat şi a răspuns: „Toată săptămîna trecută m-am rugat la El ca să-mi aducă de Crăciun o sanie şi I-am promis că, dacă o primesc, primul pe care am să-l plimb cu sania va fi chiar El. Acum, mă ţin de cuvînt“. (Poveste auzită într-o biserică penticostală din America)  

Zilele trecute, am fost oprit de o jurnalistă dedicată informării poporului asupra celor ce se  întîmplă la Camera Deputaţilor. Vroia să-mi pună cîteva întrebări de sezon. Una dintre ele era aşa: „Cînd aţi aflat că nu există Moş Crăciun?“. Am explodat de indignare! Am cerut pe tonul cel mai ferm acestei jurnaliste să înceteze să mai mintă oamenii, am cerut categoric patronului ei (habar n-am cine e, dar nici nu contează, poate fi oricine!) să oprească această campanie de dezinformare  şi mă pregătesc să introduc în procedură legislativă de urgenţă un proiect de lege care să sancţioneze dur orice asemenea încercare de a-i induce în eroare pe cetăţeni. Moş Crăciun există! L-am văzut toţi, de atîtea ori. Noi toţi ne bucurăm de roadele alergăturii lui, încît numai o presă iresponsabilă poate răspîndi asemenea grave minciuni. Faptul că există organizaţii media care susţin că nu există Moş Crăciun şi vor să implice membrii ai Parlamentului  într-o asemenea  uriaşă înscenare – în fapt, un atentat la fiecare dintre biografiile noastre, ale tuturor – este încă o dovadă că decizia de a introduce campaniile de presă printre vulnerabilităţile noastre în Strategia de Securitate Naţională a României a fost corectă.