Să explorăm geoingineria?
Pe măsură ce clima planetei se încălzește, se încinge și dezbaterea despre cel mai temerar răspuns la această problemă: geoingineria sau modificarea intenționată a atmosferei în vederea combaterii încălzirii globale. În 2010, cînd Ken Caldeira și David Keith au publicat The Need for Climate Engineering Research, geoingineria nu se bucura, practic, de nici un fel de susținere. Ceea ce nu mai e cazul în momentul de față.
Critici mai vechi, precum Clive Hamilton, au respins geoingineria, considerînd-o un fel de „joacă de-a Dumnezeu” – o obiecție eronată, atunci cînd e adresată celor care nu cred că destinul planetei se află în grija unei ființe divine. O versiune mai laică a acestei obiecții ar putea argumenta că nu trebuie decît să lăsăm planeta în pace – dar această luptă a fost pierdută cu multe decenii în urmă. Noi, oamenii, am copleșit deja natura în așa măsură, încît mulți oameni de știință sugerează că ne-am afla într-o nouă eră geologică: Antropocenul.
Acum, geoingineria se află din nou pe ordinea de zi. În 2020, Congresul SUA a ordonat Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (National Oceanic and Atmospheric Administration – NOAA) să dezvolte o inițiativă de cercetare multianuală, pentru a investiga activitățile – cele naturale, dar și pe cele umane – care ar putea modifica gradul de reflexie al stratosferei, și modul în care aceste activități ar putea afecta planeta. În 2020, NOAA a început să ofere finanțare pentru astfel de proiecte. Între timp, Academiile Naționale de Știință, Inginerie și Medicină au recomandat investirea a 200 de milioane de dolari într-un program de cercetare care să determine dacă există o cale lipsită de riscuri de a răci planeta.
Atunci cînd Caldeira și Keith au scris despre ingineria climatică, au fost luate în considerare mai multe modalități, printre care și adăugarea de fier solubil în oceane, pentru a amplifica dezvoltarea fitoplanctonului capabil să absoarbă și să înmagazineze dioxidul de carbon atmosferic. Dar această modalitate nu a putut fi validată științific, iar cercetarea actuală se concentrează pe modificarea radiației solare (MRS), numită și „gestionarea radiației solare”, care urmărește să reflecte o mică parte din radiația solară care încălzește suprafața Pămîntului.
Erupția din 1991 a vulcanului Pinatubo a proiectat 15 milioane de tone de dioxid de sulf în stratosferă, unde acest gaz s-a amestecat cu apă și a format un strat de particule numite aerosoli. Acest strat a redus cantitatea de radiații solare care ajungeau la suprafața Pămîntului, reducînd astfel temperaturile medii globale cu 0,6˚ Celsius, timp de 15 luni. Această observație i-a determinat pe unii oameni de știință să se întrebe dacă s-ar putea crea un efect similar eliberînd în mod intenționat aerosoli în stratosferă – instrumentul preferat al celor care vor să afle mai multe despre cum putem reduce radiația solară.
Nici o persoană responsabilă nu ar susține că sîntem deja pregătiți să încercăm așa ceva; ca atare, adevărata dezbatere e despre oportunitatea unui prim pas preliminar: a efectua cercetarea care ar putea face ca MRS să fie, în cele din urmă, realizabilă.
Două scrisori deschise oferă răspunsuri contradictorii. În ianuarie 2022, un grup de oameni de știință a publicat un mesaj destinat guvernelor și ONU, care face apel la un „Acord de neutilizare a geoingineriei solare”. Scrisoarea, semnată de peste 400 de universitari din mai mult de 60 de țări, evidențiază trei principale motive de îngrijorare.
Mai întîi, dată fiind complexitatea modelelor climatice – atît a celor globale cît și a celor regionale –, nu sîntem în măsură să înțelegem pe deplin riscurile implicate de geoinginerie. În al doilea rînd, credința că geoingineria ne-ar putea salva de la o încălzire globală catastrofală ne scade motivația de a căuta o soluție la adevărata cauză a schimbării climatice, prin reducerea la zero net a emisiilor de gaze cu efect de seră. În al treilea rînd, ne lipsește un sistem de guvernare globală înzestrat cu autoritatea de a controla implementarea geoingineriei într-un mod echitabil, incluziv și eficace.
În februarie, a fost publicată o altă scrisoare deschisă, care face apel la o „cercetare echilibrată”. Semnatarii – din nou, oameni de știință și universitari – admit că trebuie să vizăm principala cauză a încălzirii globale, prin reducerea emisiilor și prin eliminarea de dioxid de carbon din atmosferă, și să acceptăm că MRS presupune propriile riscuri ecologice. În orice caz, între a refuza categoric cercetarea MRS și a efectua „o cercetare temeinică și critică”, ei preferă varianta din urmă.
Cu zece ani în urmă, nu aș fi semnat un apel de susținere a cercetării în domeniul geoingineriei; dar am ales să semnez această a doua scrisoare. Mi-am schimbat părerea, deoarece astăzi ne aflăm într-o situație mai disperată decît cu zece ani în urmă. Schimbarea climatică survine mult mai rapid decît se anticipase, cu recorduri termice tot mai înalte, cu secete și cu inundații mai severe, și cu furtuni mai intense. În ciuda acestor puternice semnale de alarmă, doar puține țări respectă termenele convenite pentru reducerea emisiilor, în vederea menținerii încălzirii globale sub pragul de 1,5˚ C sau măcar sub 2˚ C.
E adevărat că, după cum menționa scrisoarea care se opunea întru totul utilizării geoingineriei, s-ar putea să nu ajungem niciodată la certitudini în privința riscurilor MRS. Dar la fel de puține certitudini avem și despre impactul ultim al gazelor de seră pe care le-am eliberat deja în atmosferă, și pe care vom continua să le emitem. Ambele variante presupun riscuri. În momentul de față, nu știm dacă riscurile aplicării MRS le depășesc pe cele ale neutilizării ei. Ar fi înțelept să încercăm să aflăm acest lucru.
Peter Singer, profesor de Bioetică la Universitatea Princeton, e fondatorul organizației caritabile „The Life You Can Save” și autorul, printre altele, al volumelor Practical Ethics, The Life You Can Save, One World Now și Ethics in the Real World (în curs de reeditare).
Copyright: Project Syndicate, 2023
traducere de Matei PLEŞU
