Să cadă, totuşi, ceva!

Publicat în Dilema Veche nr. 706 din 31 august – 6 septembrie 2017
Să cadă, totuşi, ceva! jpeg

Am admirat întotdeauna modul în care societatea americană s-a reconciliat după sîngerosul Război Civil (1861-1865). Astăzi, ştim că acel război a fost cumplit – un episod fratricid îngrozitor, demn de cele mai înfiorătoare mituri tragice ale omenirii. În timp, lucrurile s-au liniştit. Toată lumea a acceptat că sudiştii confederaţi au luptat pentru idei greşite şi că a fost bine că au pierdut războiul. În acelaşi timp, lumea americană a dat respectul cuvenit militarilor care au luptat în acel război de ambele părţi. Deşi în armate adverse, toţi au fost îmbrăţişaţi ca nişte eroi de o Americă ce s a regăsit pe sine tocmai prin această generozitate. Sîngele vărsat în Războiul Civil a fost, integral, sînge american. Între 1865 şi 1868, procesul de reconstrucţie constituţional-politică a Statelor Unite a fost complicat, sinuos şi dureros. Mulţi dintre învingători nu voiau să facă nici un fel de concesii învinşilor. Mulţi dintre cei învinşi nu voiau cu nici un chip să-i accepte pe învingători. Preşedintele Andrew Johnson a manevrat pe cît de abil a putut într un context puternic traumatizat de Război. Predecesorul său, Abraham Lincoln, fusese asasinat. El însuşi a ajuns să fie judecat de Senat pentru înaltă trădare, cum am zice astăzi. Şi totuşi, în cele din urmă, americanii au reuşit să-şi găsească echilibrul. În loc să se rupă, Statele Unite au devenit o federaţie funcţională şi, mai ales, performantă în toate domeniile. Istoria a dovedit-o pe deplin.

Memoria colectivă americană a lucrat, în timp, înţelept şi moral. Sudiştii au greşit, desigur, dar nu li s-a terfelit demnitatea. Ideile lor sînt condamnate, dar nu ei. Toată povestea graţierilor confederaţilor ime­diat după Războiul Civil trebuie recitită, ca să înţelegem exact ce era în sufletul şi în mintea americanilor de atunci. Dacă admitem că nimic nu exprimă mai bine spiritul american decît cinematografia, atunci menţionez doar că mai toate filmele moderne despre Războiul Civil acordă sudiştilor „privilegiul“ de a apăra, demn şi romantic, Cauza Pierdută. Aceasta este o operaţiune naţională de o complexitate şi de înţelepciune unică în istoria lumii. Şi a rodit atît de frumos în timp!

De aceea, mă declar uluit de ac­tua­lul război cu statuile care pare că a cuprins întreaga Americă. Nu doar că vîntul demolator al statuilor cu figuri confederate bate peste tot, dar aud că există voci în interiorul armatei americane care vorbesc despre schimbarea denumirii unor baze militare sau a unor elemente de tehnică militară numite după figuri militare sudiste. Acum, în 2017! Primarul din New York a instituit o comisie pentru a identifica „simbolurile urii“ pe proprietatea primăriei pentru a le înlătura. Sună, desigur, orwellian. Cum îţi dai seama dacă o statuie, un nume de stradă sau o placă comemorativă este „un simbol al urii“? Simplu: tot ce urăsc eu este un simbol al urii. Al urii mele, desigur, dar asta are prea puţină importanţă. Aud că se atacă, acum, nu doar memoria confederată, ci şi memoria descoperitorilor Americii. Jos cu statuile lui Cristofor Columb!

Am o strîngere de inimă cînd văd avîntul cu care noua generaţie progresistă vrea să rescrie istoria. Îmi veţi spune că istoria este o carte care se scrie şi se rescrie la nesfîrşit. De acord. Nu doar că aflăm mereu date noi despre trecut (adesea, unele care pun în altă lumină evenimente istorice), dar şi mintea noastră evoluează şi e bine să regîndim permanent ceea ce (ni) s-a întîmplat. Însă, mă tem că nu despre acest gen de rescriere a istoriei e vorba. Nu avem de-a face cu o reevaluare a istoriei, ci cu o luptă ideologică a zilelor noastre care se extinde asupra trecutului. Mai precis, victoria noii ideologii se socoteşte a fi deplină nu doar dacă modelează prezentul, ci şi dacă remodelează trecutul.

Pe de altă parte, sînt perfect conştient că frămîntările rasiale nu au părăsit America nici o clipă. Sînt încă multe minorităţi care se simt/sînt discriminate. În America, aşa cum sînt oriunde în lume. Cu atît mai surprinzătoare este furia de azi împotriva unor statui care erau pe soclurile lor de zeci de ani. Cum de generaţiile anterioare de oameni discriminaţi nu au deschis războiul cu statuia? Cum lor – fiind mult mai apropiaţi de realitatea Războiului Civil decît noi – aceste statui nu li s-au părut insuportabile? E ceva în neregulă cu ei sau cu noi?

Unde va ajunge acest val de furie? Vor pune americanii în discuţie însăşi Constituţia, pe motiv că printre cei care au redactat-o şi au votat-o se aflau stăpîni de sclavi? Dar numele capitalei americane va fi şi el pus în discuţie, căci nici George Washington nu era străin de fenomen? Poate că şi numele unor mari oraşe americane ar trebui schimbate pentru că sînt ale unor sfinţi creştini (San Francisco, San Diego, Saint Augustine etc.) şi poate că rezidenţii musulmani se simt oprimaţi? Ideea că spaţiul public trebuie să fie perfect confortabil pentru convingerile ideologice ale fiecărui om este, în sine, o aberaţie. Lumea asta nu e făcută ca să ne confirme credinţele. Nu trăim ca să ducem la îndeplinire nici un program ideologic. Ce vreau să spun este că mutarea teatrului de confruntare dintre ideologiile lui 2017 în istorie deschide drumul spre un nou gen de totalitarism. Ca să cîştigi războiul de azi, trebuie să cîştigi războiul cu tot trecutul. Asta înseamnă că nu mai vrei să laşi loc altora care gîndesc altfel. Asta înseamnă totalitarism.

Polarizarea Americii a fost amorsată de Obama şi detonată de Trump. Barack Obama nu a fost deloc un preşedinte al unităţii. El a fost promotorul unei agende progresiste pe care a avansat-o cu mijloace politice. Politician de mare calitate, Obama a ştiut să îşi învingă adversarii şi nu să îi apropie. Carismatic şi manierat, el a fost, totuşi, un intransigent ideologic. Îmi amintesc bine discursurile lui, altfel excelente: era polemic şi provocator, uneori chiar dispreţuitor la adresa conservatorilor. A putut să realizeze paşi mari în direcţia ideologică pe care a promovat-o folosind toate mijloacele politice pe care le avea la dispoziţie. Victoria lui Trump, neplăcută pentru mulţi oameni este, de fapt, efectul pervers al intransigenţei ideologice a lui Obama.

De fapt, am impresia că nebunia care a cuprins America nu este despre statui. E despre Trump. S-ar zice că partea furioasă a Americii, cei care nu vor să se împace cu ideea că Donald Trump e preşedinte şi/sau că nu e deja demis s-au repezit la statui. Furia cere satisfacţie. Nu cade preşedintele, să cadă statuile! Să cadă, totuşi, ceva!

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

alexandru arsinel
Alexandru Arșinel și controversele din viața lui. Ce s-a întâmplat în cazul transplantului de rinichi
În 2013, Alexandru Arșinel era supus unei intervenții de transplant de rinichi. A urmat un scandal imens, care a durat ani de zile, actorul fiind acuzat că a făcut transplantul „peste rând“.
Adrian Nastase FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Adrian Năstase a pierdut la CEDO procesul cu statul român privind judecarea dosarului Zambaccian
CEDO a respins în unanimitate cererile fostului premier, drept inadmisibile, după ce Adrian Năstase și soția sa au reclamat că le-au fost încălcate drepturile în judecarea dosarului.
stela si arsinel jpeg
Legatura deosebită dintre Arșinel și Stela: detalii mai puțin cunoscute despre cuplul de aur al scenei românești
Cuplul de aur al scenei românești Alexandru Arșinel și Stela Popescu s-a format la finalul anilor '70. După moartea fulgerătoare a Stelei Popescu în 2017, joi lumea teatrului a rămas și fără Alexandru Arșinel, care a murit la vârsta de 83 de ani.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.