România-Ucraina: Procesul

Săptămîna viitoare începe la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga (CIJ) o etapă crucială a procesului dintre România şi Ucraina: pledoariile orale. După patru ani în care cele două ţări şi-au argumentat în scris punctele de vedere, şi-au dat replici, au redactat memorii şi contra-memorii, acum cele două echipe se vor înfrunta timp de trei săptămîni în faţa celor 15 judecători internaţionali ai Curţii. Despre procesul cu Ucraina circulă multe informaţii care au dat naştere la diferite confuzii. Procesul nu are nici o legătură cu canalul Bîstroe pe care ucrainenii îl sapă (sau nu!) pe unul dintre canalele Dunării şi nu se referă decît indirect la Insula Şerpilor. Procesul are ca miză, după cum se spune în limbaj juridico-diplomatic, delimitarea platoului contintental şi a zonelor economice exclusive. Altfel spus, e vorba de împărţirea fundului mării (şi a apei de deasupra) între România şi Ucraina. Legătura cu Insula Şerpilor este aşadar una indirectă. România nu o revendică. Insula Şerpilor aparţine Ucrainei, după ce a fost oferită URSS de fostul prim-ministru Petru Groza în 1948. Bucureştiul nu o cere înapoi, ci îi contestă calitatea de insulă. Calculul e următorul: în cazul în care Curtea de Justiţie decide că e vorba de o insulă, ea ar putea fi inclusă, deşi nu e obligatoriu, în complicatul calcul de latitudini şi longitudini care vor determina platoul continental. Dacă e considerată doar o stîncă ce nu poate susţine viaţa umană şi activităţi economice, Insula Şerpilor poate să nu mai fie un punct de reper, ceea ce ar însemna că partea din platoul continental ce revine României ar fi mai mare. Problema este deci aici. România spune că Insula Şerpilor este o stîncă, fără apă şi fără activitate economică. Singurul interes al acestei bucăţi de pămînt ar fi unul legendar-istoric: aici s-ar afla mormintele lui Ahile şi Patrocle, corpurile lor fiind aduse după războiul troian de zeiţa Thetys, care i-a cerut lui Neptun să scoată din mare o insulă pentru fiul ei. Ucrainenii spun că Insula Şerpilor nu e doar un mormînt de 0,17 km2, ci o adevărată insulă. În perspectiva procesului, Kievul a dus o campanie mediatică prin care să arate că Insula Şerpilor poate fi considerată o localitate: a vorbit despre deschiderea sucursalei unei bănci, a unei uzine de tratare a deşeurilor, a unui cabinet medical etc. Declaraţii greu de verificat din alte surse, ziariştilor români fiindu-le refuzat accesul pe Insula Şerpilor. Delimitarea platformei continentale are o miză economică importantă din cauza subsolului Mării Negre. Dacă România cîştigă, petrolul şi gazele aflate în partea de subsol care îi revin îi asigură o independenţă energetică de 15-18 ani. Pentru Ucraina, ţară mai mare, miza economică e, proporţional, mai mică: petrolul şi gazele ajung doar pentru 1-2 ani. România este reprezentată la Curtea Internaţională de Justiţie de o echipă cu o medie de vîrstă de 32 de ani, condusă de un tînăr diplomat despre care am auzit şi vom mai auzi, Bogdan Aurescu. Există şi o componentă străină, formată din trei experţi în drept internaţional de la Universităţile din Paris, Oxford şi Cambridge. România şi-a desemnat şi un judecător ad-hoc, care se va alătura celor 15 judecători ai CIJ, pentru a-i ajuta să înţeleagă mai bine poziţia Bucureştiului. Numele lui este Jean Pierre Cot, profesor francez, unul dintre mai mai cunoscuţi specialişti ai dreptului internaţional. Ucraina are şi ea o echipă bună, iar judecătorul ad-hoc este americanul Bernard Oxman, vicepreşedinte al Societăţii Americane de Drept Internaţional. De marţea viitoare, încep deci trei săptămîni de pledoarii în faţa unei Curţi care a tranşat pînă acum în zeci de procese de diferende teritoriale şi delimitări maritime. Decizia este aşteptată în cel mult şase luni de la terminarea audierilor. Este posibil ca instanţa să dea o decizie diferită faţă de ce au cerut Ucraina şi România: harta delimitării spaţiului maritim să nu fie nici cea reclamată de Kiev, nici cea dorită la Bucureşti, dar balanţa va înclina, în orice caz, către una dintre părţi. Decizia Curţii se aplică obligatoriu. Ziariştii din cele două ţări se vor mobiliza şi ei, fiecare avînd ca muniţie argumentele furnizate de propriile autorităţi. Ar fi bine dacă acest proces nu va fi un pretext pentru campanii patriotard-naţionaliste nici în presa de la Kiev, nici în cea de la Bucureşti. Atît în Ucraina, cît şi în România, încrederea în justiţia naţională este la cote joase. Am putea, de exemplu, să profităm de acest proces pentru a vedea, fără mînie şi părtinire, un bun exerciţiu de împărţire a dreptăţii.