Rinichi de vînzare
Arestarea în New York a omului de afaceri Levy-Izhak Rosenbaum din Brooklyn, suspectat de poliţie că ar fi încercat să cumpere un rinichi cu 160.000 de dolari, a coincis cu promulgarea unei legi în Singapore, despre care se spune că ar liberaliza comerţul cu organe. Anul trecut, magnatul Tang Wee Sung a fost condamnat la o zi de închisoare pentru că fusese de acord să cumpere ilegal un rinichi, pe care l-a primit ulterior de la un criminal executat în urma unei condamnări la moarte. Acest fapt, deşi legal, ridică mult mai multe probleme de natură etică decît cumpărarea unui rinichi în sine, pentru că s-ar putea crea un precedent în condamnarea la moarte şi executarea celor acuzaţi de crime capitale spre a le fi prelevate organele. Acum, în Singapore a fost legalizată plata donatorilor de organe. Oficial, aceste plăţi sînt efectuate doar pentru rambursarea costurilor, orice altă sumă suplimentară fiind interzisă. Nicăieri nu se specifică însă ce înseamnă "sumă suplimentară". Se pune problema, aşadar, dacă vînzarea de organe este sau nu o acţiune ilegală. Numai în Statele Unite, peste 100.000 de oameni se înscriu anual pe listele de aşteptare pentru un transplant, dintre aceştia numai 23.000 ajungînd să primească un organ prelevat, iar 6000 decedînd înainte de a găsi un donator. În New York, pacienţii aşteaptă, în medie, nouă ani pentru a primi un rinichi. La polul opus, multe persoane aflate la limita de subzistenţă sînt oricînd gata să-şi vîndă un rinichi pentru o sumă mult sub 160.000 de dolari. Deşi comerţul cu organe umane este interzis aproape în orice colţ al lumii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că, la nivel mondial, aproape 10% din rinichii transplantaţi provin de pe piaţa neagră. Principalul argument contra comerţului cu organe este faptul că s-ar ajunge la exploatarea celor săraci. Acest punct de vedere a fost susţinut de un studiu efectuat în 2005 pe 350 de indieni care îşi vînduseră ilegal un rinichi. Majoritatea le-au declarat sociologilor că decizia le fusese motivată de dorinţa de a-şi plăti datoriile, dar, şase ani mai tîrziu, trei sferturi dintre aceştia erau încă restanţi şi regretau ceea ce făcuseră. Adepţii pieţei libere susţin că nu guvernele ar trebui să decidă ce parte din corpul lor " de exemplu, păr sau, în State Unite, spermă şi ovare " îşi pot vinde oamenii şi ce nu. Într-o emisiune televizată, în care se discuta despre vînzarea de organe umane, a fost prezentat cazul unui taximetrist sărac din Manila, care şi-a vîndut un rinichi pentru a-şi cumpăra un triciclu motorizat cu care să-şi poată întreţine familia. La cîtva timp după intervenţia chirurgicală, donatorul a fost prezentat conducîndu-şi noul taxi şi făcînd, fericit, cu ochiul la cameră. Nancy Scheper-Hughes, fondatoarea Organizaţiei "Organ Watch", le-a spus răspicat celor care sînt de acord cu faptul că legalizarea comerţului cu organe umane i-ar ajuta pe cei săraci: "Ar trebui, poate, să găsim modalităţi mai eficiente pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi, decît să-i
