Rezumat

Alegeri cu cîştigători obligaţi să guverneze în coaliţii, conflicte întreţinute de ameninţări cu sancţiuni, războaie locale, cu cîştigători temporari aşteptaţi de tribunalele naţionale şi internaţionale - în anul 2006 au continuat toate relele şi tot binele din anii anteriori, spre marea bucurie a analiştilor care spun că au avut dreptate chiar şi cînd n-au avut. Devenită cancelar al Germaniei, doamna Angela Merkel a coagulat o coaliţie a partidului ei creştin-democrat cu adversarii social-democraţi. În Italia, alegerile consemnează înfrîngerea la limită a lui Berlusconi şi victoria fragilă a stîngii. În ambele ţări, scorul electoral nu permite cîştigătorilor să treacă la reformele radicale necesare economiei ţărilor lor. Franţa trăieşte un agitat an preelectoral, agitaţiile străzii întunecă succesele guvernării, percepute ca un agent al crizei. În America Latină cîştigă stînga: pragmatică în Brazilia şi Chile, radicală în Venezuela şi Bolivia. În ţările fostului lagăr comunist, alegerile libere sînt oglinda unei opinii publice divizate, scîrbită de trecut, speriată de viitor. Cehia stă de luni de zile fără guvern, partidele cu un număr egal de mandate nu pot obţine un vot de încredere; în Polonia, gemenii Kaczynsky - unul preşedinte, celălalt prim-ministru - nu prea sînt dispuşi să accepte existenţa altor opinii în afara celor suţinute de ei. În acest context, extinderea Uniunii Europene are aerul unei sărbători de familie la care adulţii vin din obligaţie, copiii se plictisesc, şi doar cei nou-veniţi îl aşteaptă pe Moş Crăciun, evident ocupat în altă parte. Moartea lui Slobodan Miloşevici în custodia Tribunalului de la Haga, înainte de sentinţă, aminteşte ţărilor europene că acel conflict nu e încheiat. Pentru mulţi locuitori ai continentului, dialogul democratic e bun atîta timp cît li se dă dreptate, dacă nu - arme şi ideologii de toate felurile îl pot înlocui. Dus în numele luptei cu terorismul, războiul din Irak pune într-o poziţie dificilă puterea militară a Statelor Unite: masacrele interetnice şi interreligioase fac zilnic victime; deşi sub ocupaţie, Bagdadul este unul dintre cele mai periculoase oraşe de pe pămînt. Alegerile de la jumătatea termenului au adus la Washington o majoritate incomodă pentru preşedintele Bush. Intenţia iniţială de a da un semnal prin înlăturarea dictaturii lui Saddam Hussein, astfel încît statele din Orientul Mijlociu să se molipsească de democraţie, nu s-a materializat. Poziţia slabă a americanilor în Irak dă un impuls popularităţii formaţiunilor radical musulmane: talibanilor din Afganistan, dar şi formaţiunilor din Teritoriile palestiniene. Organizaţia Hamas cîştigă alegerile, Guvernul alcătuit pe baza lor nu este recunoscut, în Gaza este răpit un soldat israelian, la frontiera cu Libanul, Hezbollah răpeşte doi, Israelul se simte îndreptăţit să declanşeze o acţiune armată în Liban: 34 de zile de bombardamente, distrugeri, victime civile de o parte şi de alta, armistiţiul îngheaţă o situaţie în care e dificil de spus cine e învingătorul. Şi în timp ce voci influente din Statele Unite îndeamnă diplomaţia americană să înceapă convorbiri cu Siria şi Iranul pentru a calma situaţia din Orientul Mijlociu, Siria întreţine criza politică din Liban, iar Iranul nu renunţă la intenţia sa de a se dota cu arma atomică, documentînd prin negarea Holocaustului necesitatea raderii statului Israel de pe suprafaţa pămîntului. Nu se ştie pe cine vrea dictatorul nord-coreean să radă de pe suprafaţa pămîntului, dar experimentarea de către ţara sa a unui dispozitiv nuclear a produs multă nelinişte, iar negocierile ulterioare nu inspiră prea mult optimism: un dictator imprevizibil ducînd o politică opacă are posibilitatea de a da foc lumii. Şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, are la îndemînă cutia de chibrituri, dar preferă să se ocupe de combustibil. Anul a început sub semnul pedepsirii Ucrainei, prin încetarea livrării de gaz, şi a continuat prin măsurile punitive luate împotriva Georgiei şi a Moldovei, prin declaraţii ostile la adresa diverselor acţiuni ale ţărilor din fostul spaţiu comunist. Robert Gates, şeful Pentagonului, găseşte că eforturile lui Putin de a "reda ruşilor mîndria naţională" nu-i pun în primejdie pe vecini. Se refac, în consens, vechile axe ale puterii, chiar dacă unii sateliţi izbutesc să evadeze, să-şi schimbe traiectoria. Marşul democraţiei, care la începutul anilor ’90 părea ireversibil, ia uneori forme atît de originale, încît seamănă pînă la confuzie cu o dictatură. Ca în romanul lui Orwell, 1984, pe teritorii îndepărtate de centrele de putere - Darfur, Congo - se petrec masacre. Le consemnează doar analiştii convinşi că va fi şi mai rău.