Rezoluții

Cum pentru aproape fiecare sărbătoare lista de clișee tradiționale se actualizează prin importul masiv de clișeele internaționale, începutul noului an – odată depășit spiritul Crăciunului – a fost ocazia de a se vorbi intens despre rezoluții. Obligația morală și socială de a formula promisiuni și angajamente pentru sine, la începutul unui an, e destul de nouă la noi. Acum cîțiva ani, Dilema veche a consacrat un dosar special fenomenului, în care era prezentată istoria sa îndepărtată, dar mai ales manifestările contemporane, percepute și ca modă culturală: „Dacă nouă azi ni se pare o modă, via cultura americană, rezoluția pentru Anul Nou are, de fapt, în spate o istorie veche” (Dorințe, țeluri, rezoluții, nr. 723-724, 28 decembrie 2017 – 10 ianuarie 2018). Sigur că oamenii puteau dintotdeauna să folosească începutul de an (sau propria aniversare, sau vreun alt reper personal al ciclicității timpului) pentru a-și face un bilanț și a pentru lua frumoase hotărîri de ameliorare a propriului comportament. Jurnalele scriitorilor  oferă destule exemple de hotărîri de schimbare a obiceiurilor cotidiene; de pildă, duminică, 4 ianuarie 1931, Liviu Rebreanu nota: „Mi-am propus, pentru noul an, o serie de lucruri mici: să mă plimb în fiece zi atîta timp, să scriu în fiecare noapte atîtea pagini... Firește, nu m-am ținut” (Jurnal, I, editat de Puia Florica Rebreanu, 1984, p. 174). Nu se vorbea însă atît de mult în spațiul public despre aceste angajamente și proiecte individuale – care, evident, nu erau numite rezoluții.

În mass-media actuală, rezoluțiile de Anul Nou sînt invocate insistent, ca niște realități obiective și inevitabile. Fiecare ins se presupune că trebuie să ia cel puțin o hotărîre – „Care e rezoluția ta pentru 2021?” (europafm.ro) –, de preferat mai multe – „Ce zici de niște rezoluții de Anul Nou puțin mai... artistice?” (facebook.com); „adevăratele rezoluții de Anul Nou” (republica.ro) –, care ajung să constituie o listă: „cred cu tărie că fiecare dintre noi are nevoie de o listă cu rezoluții” (kudika.ro). Sînt și știri prea puțin entuziaste: „Doar 8% din persoanele care îşi stabilesc rezoluţii de Anul Nou reuşesc să le ducă la îndeplinire” (agerpres.ro). Utilizarea specializată a cuvîntului rezoluție este, desigur, un calc semantic după engleză (New Year’s resolutions), adesea asociat cu alte calcuri – de exemplu, cu folosirea într-un sens special a verbului a seta: „ce fel de rezoluții de an nou ne putem seta?” (teratai.shop).

Termenul rezoluție (cu varianta învechită rezoluțiune) există de mult în dicționarele românești, ca împrumut din franceză (résolution), modelat și după forma din latină (resolutio, -onis). Sensurile cuvîntului erau pînă de curînd specifice domeniului juridic-administrativ și, în mai mică măsură, celui medical. În DEX, rezoluția este definită ca „hotărîre luată în urma unor dezbateri colective” și „rezolvare pe care cel în drept o dă unei cereri, unui act etc.”, dar și ca „dispariție a semnelor de boală sau a unui proces patologic”. Sensul medical al cuvîntului era descris mai direct și mai pitoresc de A. Scriban, în dicționarul său din 1939: „disparițiunea unui buboi”. Cuvîntul de origine latină devenit termen internațional este polisemantic, cu multe sensuri secundare (foarte diferite, aparent contradictorii) dezvoltate din ideea inițială de dezlegare, dezmembrare sau descompunere: „dispariție, desființare”, „rezolvare” (adică dezlegare a unei probleme, dispariție a unui conflict), „decizie” etc. În română, utilizarea juridic-administrativă a cuvîntului este destul de veche, din epoca Regulamentului Organic. Analele parlamentare ale României din 1832-33 reproduc dezbaterile din „Obicinuita obștească adunare a Moldovei”, unde rezoluție apărea foarte des, mai ales cu sensul concret de decizie scrisă pe o cerere, pe un act, pe un proiect: „proiectul tratarisit și rezoluția pusă pe dînsul”, „puindu-se asupra acestei jalbe rezoluție”, „hîrtia aici alăturată, iscălită de către mădulari (= membri), cuprinzătoare de prescrierea (= transcrierea, consemnarea) acelui proiect și a rezoluției ce, după debatirisirea (= dezbaterea) Adunării, s-au pus pe dînsa” etc. Sensul livresc, etimologic – deloc uzual – era consemnat în Dicționarul limbii române al lui Laurian și Massim: „rezoluțiunea corpului omenesc în pulbere”.

Rezoluțiile de Anul Nou nu sînt înregistrate ca atare de dicționarele noastre, dar sensul lor se poate lega destul de ușor de semnificația mai generală „hotărîre”. Nu este înregistrat nici sensul mai nou, tehnic, extrem de răspîndit, actualizat în sintagme ca rezoluția imaginii, rezoluția ecranului etc.: „rezoluția digitală reprezintă o măsură a clarității sau a gradului de detaliere a unei imagini digitale”  (ro.wikipedia.ro); doar Noul dicționar universal cuprindea, încă din 2006, sintagma putere de rezoluţie – „capacitate a ochiului, a instrumentelor optice etc. de a distinge amănunte ale obiectelor studiate; putere de separare”.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).