Restauraţia ipocriziei

Toate statisticile şi sondajele o confirmă: ruşii o duc mai bine acum, decît în urmă cu şapte ani. Şi majoritatea atribuie această ascensiune acţiunii preşedintelui Putin, felului lui hotărît de a impune ordinea, nepăsării faţă de ceea ce spun ceilalţi despre el. 58% dintre respondenţii la un sondaj naţional aşteptau de la preşedinte să redea Rusiei statutul de mare putere respectată (temută?); 48% - o justă repartiţie a veniturilor, 45% - consolidarea legii şi ordinii, 39% - accentuarea rolului statului în economie. Continuarea reformelor era dorită de 11% dintre cei întrebaţi, iar menţinerea bunelor legături cu ţările occidentale, de 7%. Cu aceste cifre în faţă, e greu de susţinut că politica agresivă a preşedintelui Putin e determinată doar de sprijinul ministerelor de "forţă" şi al agenţiilor secrete. Democraţia în Rusia - aşa cum a existat - a fost un concept elaborat de politicieni, cu o educaţie bolşevică, şi s-au folosit de el pentru a se înlătura unul pe altul, fără nici un fel de consecinţe în viaţa oamenilor. Cetăţenii n-au văzut decît corupţia, scandalurile, disoluţia valorilor. În acest context, Occidentul a apărut ca principal element al corupţiei - acolo erau şi banii, şi cărţile, şi organizaţiile care îi stricau la minte pe bunii cetăţeni sovietici. Putin a restaurat în primul rînd ipocrizia, nimeni nu se miră cînd fostul kaghebist participă cu adîncă evlavie la slujbele bisericeşti, stabilind astfel o trăsătură de unire nu cu măreţia devenită pentru unii dubioasă a lui Stalin, ci cu cea renovată a Romanovilor. Preţul petrolului a contribuit esenţial la ieşirea din criza economică de la sfîrşitul anilor Elţîn; crearea unui climat de insecuritate pentru marii îmbogăţiţi satisface straniul instinct de egalitate al săracilor: "nici eu nu am, dar în curînd nici el nu o să mai aibă". Cu excepţia lui Hodorkovski (emisese, se pare, şi ambiţii politice) şi a adjunctului său, acum în închisorile din Siberia, nici unul dintre oligarhi nu a avut realmente de suferit. Cei mai ameninţaţi dintre ei s-au mutat împreună cu averile lor în străinătate. Războiul din Cecenia s-a terminat. Pînă cînd o să înceapă din nou, ca orice conflict unde celor învinşi cu brutalitate nu li se acordă nimic din ce şi-au dorit sau din ce le este necesar. În aceste condiţii, Vladimir Putin doreşte să-şi şi încheie mandatul asigurînd ţării sale concurenţa la locul întîi în sistemul mondial de putere: "Dorim să fim auziţi, dorim ca poziţia noastră să fie bine înţeleasă. Dacă acest lucru nu se va întîmpla, nu putem fi ţinuţi responsabili pentru măsurile cu care vom răspunde, deoarece nu noi am iniţiat cursa înarmărilor în Europa" (din interviul dat la Moscova înainte de începerea Summit-ului G8 - Guardian, 4 iunie 2007). Liderii occidentali răspund la asemenea ameninţări făţişe cu vorbe în doi peri, despre valorile comune (Blair) şi despre continuarea parteneriatului (Bush jr.). De fapt, toată lumea se pregăteşte de mutat: Tony Blair va părăsi Downing Street luna asta, Bush va pleca de la Casa Albă la anul, la fel ca şi Putin, de la Kremlin. Deşi nu e exclus ca în acest ultim caz poporul să ceară cu energie încălcarea Constituţiei printr-un al treilea mandat prezidenţial acordat aceleiaşi persoane. Deocamdată, Putin alege între doi eventuali succesori, numiţi tot de el. Favorizat pare a fi Serghei Ivanov, fost ministru al Apărării, acum, ca şi rivalul său, Dmitri Medvedev vice-prim-ministru. După cum relatează un corespondent străin care l-a însoţit pe Ivanov într-o vizită la prestigioasa Academie regională de ştiinţă din Novosibirsk, eventualul viitor preşedinte e încă rigid şi se simte stînjenit în mijlocul oamenilor. Nici un motiv de îngrijorare: dezinvoltura vine odată cu bagajele puterii. Nu a vrut să răspundă decît în ruseşte la o întrebare pusă în limba engleză (deşi o vorbeşte fluent): "În Rusia, nu vorbesc decît ruseşte". Bine, e dreptul lui, dar generaţiile mai vîrstnice se întreabă pînă unde se întinde sau pînă unde vrea să se întindă Rusia. Deocamdată, Serghei Ivanov încearcă să fie clona protectorului său. Cine este el cu adevărat nu se va afla decît dacă şi după ce va cîştiga alegerile. Este însă evident că oricît de nedemocratică ar fi gîndirea lui personală, el se va strădui să nu dezamăgească majoritatea, pe cei 58% dintre concetăţenii săi care îşi doresc ca Rusia să redevină o mare putere respectată. Viitorul punct de echilibru va trebui să-şi găsească un loc între respect şi teamă.