Relativism şi democraţie

Publicat în Dilema Veche nr. 156 din 1 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Relativismul este trăsătura esenţială a gîndirii occidentale actuale. Unii, precum Biserica Catolică, cred că e o boală a epocii (vezi celebra enciclică papală "Veritatis Splendor" din 1993, dar şi ultimele discursuri ale papei Benedict al XVI-lea). Alţii cred că e o binecuvîntare, precum cred cei mai mulţi dintre filozofii moderni şi postmoderni. Relativismul consacră axiomatic legitimitatea supremă a contextului. Orice judecată, orice idee, orice gest depind de un întreg context cultural (limbă, epocă etc.) şi, ca atare, aşa şi trebuie apreciate, căci un adevăr ultim, absolut, un reper gnoseologic sau etic fix nu există. Spre deosebire de relativismul metafizic, care are origini asiatice (religiile dharmice), care e mai radical şi care apare spiritului european mai degrabă ca o excentricitate, relativismul raţional este, dimpotrivă, un fel de cod esenţial de maniere pentru lucrul în lumea ideilor. Sîntem, adesea în timpul vieţii noastre, exasperaţi pînă la lacrimi sau chiar disperaţi că nu avem certitudini. Lipsa certitudinilor duce la debusolare, la forme variate de alienare şi la serioase derapaje etice. Lipsa certitudinilor este, în cele din urmă, principala cauză a păcatului, căci credinţa religioasă este o certitudine. Dar, lumea relativismului nu este integral rea şi periculoasă, căci din ea sau cel puţin împreună cu ea s-a născut democraţia, cu efectul ei cel mai important: libertatea individului. Democraţia şi relativismul raţional se originează cam în acelaşi timp şi în acelaşi loc: în vechea Grecie, cu cinci secole înainte de Christos. Se poate spune că minţile care au rafinat democraţia greacă - adevărat mit pentru toţi cei care, milenii după aceea, vor purta democraţia ca pe un ideal scump - sînt tot aceleaşi care au descoperit subiectivitatea, care au cultivat dubiul ca pe o virtute şi care au arătat că, cu puţina ascuţime a minţii şi cu o bună cunoaştere a naturii umane, orice se poate justifica. Dacă explicăm orice prin relaţie cu alte lucruri de acelaşi ordin, dispare verticala tablei de valori şi, topindu-se într-un spectru infinit, de tot mai complicate contexte, condiţia devine cauză, apoi devine scop şi, în final, deplină legitimitate. Secolul al V-lea î.Ch. a fost magnific. Era epoca sofiştilor, dar şi a lui Pericle, era secolul care va începe cu suirea pe tron a lui Alexandru Macedon, va fi străbătut de războiul peloponesian şi se va încheia cu o cupă de cucută băută de Socrate. Un secol plin, un secol care a influenţat mintea europeană, mai mult decît oricare altul. Din rărunchii acestui secol, Protagoras a decis: "Individul e măsura tuturor lucrurilor; a celor ce există întrucît există şi a celor ce nu există întrucît nu există". Ironia supremă este că această frază ne-a parvenit complet ruptă din context. Axioma relativismului ajunge la noi complet lipsită de relaţia cu textul în care s-a aflat. Unii spun că vorba lui Protagoras e un manifest al umanismului, căci se referă la om în genere ca măsură a tuturor lucrurilor, consacrîndu-l ca centru al lumii. Alţii spun că e un manifest al individualismului şi o consacrare deplină a domniei subiectivităţii. Cuvîntul-cheie e antropos şi, orice traducere i s-ar da, mai largă ori mai restrînsă, zeii sînt detronaţi, adevărul unic e exilat, totul în jur e la scara individului. Oamenii mari dau lucrurilor o măsură amplă, gîndesc imens, simt pe măsură şi văd lumea încercuită de orizonturi intangibile, în vreme ce pentru cei mici, lumea e meschină, buchisită, aglomerată şi îngustă ca o celulă penitenciară. Dar fapt este că fiecare are dreptul inalienabil la propria viziune, construită după propriile-i dimensiuni interioare. Să alături ideile democratice cu relativismul raţional, nu cred că e o pură speculaţie. Poate că relaţia dintre ele nu este aceeaşi cu cea pe care Max Weber o vede între capitalism şi protestantism, dar e un fapt lesne de observat că, pe parcursul evoluţiei ei, democraţia a cultivat relativismul, şi invers. Aş zice chiar că, unei minţi relativiste, nu îi putea corespunde decît o lume exterioară democratică, iar pentru o democraţie nu există o altă gîndire mai potrivită decît cea relativistă. Ca şi relativismul, democraţia se fundamentează pe ideea că nimeni nu deţine adevărul ultim (relativismul a mers pînă acolo încît a spus că nici nu există un asemenea adevăr), că ceea ce contează în primul rînd e individul, adică subiectul, şi că voinţa cetăţii trebuie să fie suma aritmetică a voinţelor subiectelor care populează, cu drept de rezidenţă, cetatea. După secole de evoluţie, rafinare şi sofisticare, democraţia a ajuns, astăzi, să fie exact acest lucru, o ridicare a subiectivităţii la rang suprem. Moftul devine drept, deranjul naşte obligaţii juridice, părerea ajunge literă de Evanghelie. Pe de altă parte, dacă plasăm relaţia relativism-democraţie în binom logic cu relaţia certitudine-totalitarism, rezultatul e bizar. Mărturiile tuturor celor care au prins, într-o viaţă, şi epoci totalitare, şi epoci democratice, spun ceva foarte interesant. În totalitarism, canalele de informare publică erau închise, prin urmare incertitudinea domnea în minţile oamenilor, căci ei pur şi simplu nu ştiau ce (li) se întîmplă. Totuşi, din punct de vedere moral, certitudinea era aproape maximă. Se ştia clar cine sînt cei răi şi cine sînt cei buni, cine este de partea opresiunii şi a puterii totalitare şi cine i se opune, cine e victimă şi cine e călău. Odată intraţi în post-totalitarism, în vremuri de democratizare profundă, informaţia a început să circule liber şi să fie la îndemîna oricui, ceea ce ar fi trebuit să ducă la sporirea gradului de certitudine. Însă, cel puţin din punct de vedere moral, peisajul s-a tulburat. Amestecul dintre rău şi bine s-a complicat enorm, luminile şi umbrele se compun baroc în chipuri care se schimbă de la o clipă la alta şi gradul de incertitudine a crescut, căci identificarea "bunilor" şi a "răilor" a devenit aproape imposibil de realizat în aceşti termeni. Cu democraţia, am coborît în infernul dulce al nuanţei infinite, al lucrului determinat nu de propria cauză, ci de propriile condiţii, am coborît în lumea relativismului. Mă mîngîi cu ideea că nici nu se putea altfel.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.