Regimul presei în regimul Orbán
E greu de cuantificat ce înseamnă cu adevărat orbánizarea Ungariei. Degradarea statului de drept e un fenomen abstract pe care numeroasele rapoarte, oricît de bine documentate, nu îl pot descrie decît abstract. Termenii adesea foarte tehnici din aceste descrieri lasă cu greu să se întrezărească efectele pe termen lung. Cel mai grav e, de departe, obliterarea Opoziției.
Noua lege a audiovizualului și comasarea radioului și a televiziunii publice într-o instituție unică au însemnat nu doar concedierea a aproape o mie de jurnaliști, ci și alinierea audiovizualului public la politica lui Orbán. Sub pretextul unei reorganizări interne s-au făcut, în 2011, nenumărate epurări politice, spun unii observatori de la Human Rights Watch, ceea ce a transformat Radioteleviziunea într-o instituție media obedientă.
Dar Radioteleviziunea publică a fost doar prima țintă. Și prima victimă. A urmat presa privată. Pe fondul crizei economice, multe publicații critice la adresa guvernului au intrat în insolvență, fiind apoi recumpărate de apropiați ai premierului. Unele au dispărut cu totul din peisajul media maghiar. Așa s-a întîmplat, de pildă, acum vreo doi ani, cu Népszabadság. Dificultățile financiare nu explică pe deplin închiderea gazetei. Există suspiciuni că publicația de opoziție a fost închisă la comandă politică. În săptămînile dinaintea închiderii ziarului apăruseră cîteva investigații contondente cu privire la posibile fapte de corupție ale unor membri ai guvernului. Și Magyar Nemzet, unul dintre ultimele ziare de opoziție din Ungaria, și-a încetat recent apariția, la 80 de ani de la înființare. Ca să nu mai vorbim că numeroși jurnaliști critici nici măcar nu mai au acces în instituțiile publice. Iar unele publicații independente practică autocenzura de teama unor repercusiuni economice, relatează Human Rights Watch. În plus, mulți responsabili politici, mai ales la nivel regional, nu mai au dreptul să ofere presei declarații fără o autorizație prealabilă de la „centru“.
Votul istoric din Parlamentul European prin care s-a activat o procedură prin care, în baza articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, Ungaria riscă, teoretic, să-și piardă dreptul de vot pentru că atentează la statul de drept nu a adus nici un fel de ameliorare. Recent, Guvernul a anunțat crearea unui trust de presă gigantic care reunește zece editori de presă apropiați regimului de la Budapesta. Acești editori produc împreună peste 450 de ziare, radiouri și posturi de televiziune. Structura de tip ONG se numește „Fundația presei din Europa Centrală“ și are drept scop declarat să trezească conștiința națională a maghiarilor. De fapt, e o structură comparabilă cu întreprinderile/departamentele de editare și difuzare a presei din regimul comunist. Grupurile de presă respective, cunoscute ca avînd o orientare apropiată de FIDESZ sau aparținînd unor prieteni politici ai lui Viktor Orbán, își cedează activele acestui organism condus de Gábor Liszkay – ați ghicit, un apropiat al premierului. Acest supertrust le permite proprietarilor să-și raționalizeze anumite cheltuieli și să-și scadă costurile de exploatare. Și oferă, pe deasupra, șansa unei vizibilități mult mai bune a conținutului editorial: de vreme ce producția editorială este comună, ea poate fi împărtășită, multiplicată, difuzată simultan pe mai multe platforme, deci va atinge un public mai larg. E, practic, un instrument de propagandă aproape orwellian. Unde mai pui că, prin centralizare, și încasările din publicitatea de stat pot fi mai lesne redistribuite!
Înființarea unui asemenea trust de presă e, în mod evident, și semnul unei deteriorări a democrației instituționale. Căci, într-un regim democratic, cu economie de piață funcțională, un asemenea organism nu ar avea cum să existe. Consiliul Concurenței – și el controlat politic – a încuviințat crearea acestei structuri în condițiile în care a refuzat fuziuni ale unor companii mult mai mici, cu consecințe economice mult mai puțin dăunătoare mediului concurențial.
În ultimii ani, Ungaria a scăzut cu 48 de poziții în clasamentul mondial al libertății presei, plasîndu-se pe locul 71 din 180 de state analizate de organizația Reporteri fără Frontiere.
