Reforma, azi o vedem și nu e...

Publicat în Dilema Veche nr. 1031 din 11 ianuarie – 17 ianuarie 2024
image

Există o oboseală a reformei care se manifestă în România. Ne aflăm în situația deloc simplă în care o bună parte a populației și-a pierdut nu doar apetitul pentru reforme, ci și încrederea în succesul reformelor. 

România a avut mai multe valuri de reforme. Primul a fost în anii ’90, atunci cînd economia socialistă s-a transformat cu pași mici într-o economie de piață. Liberalizarea prețurilor, un curs de schimb care să fluctueze liber, deschiderea economiei și pașii făcuți către eficientizarea întreprinderilor de stat au fost cele mai complicate reforme ale anilor ’90, care au venit la pachet cu o inflație ridicată și cu scădere a nivelului de trai. 

Spre deosebire de Polonia, acolo unde în anii ’90 s-a aplicat o așa-numită reformă a „tăierii cozii pisicii dintr-o lovitură”, politicienii români au preferat o tranziție graduală și cu accente sociale. Rezultatul a fost că, pînă în anul 1996, economia românească a trăit într-o minciună: a produs, dar pe stoc, a ținut în viață întreprinderile de stat, dar le-a acoperit pierderile prin subvenții de la buget și arierate, iar menținerea locurilor de muncă s-a făcut cu prețul creșterii pierderilor înregistrate de întreprinderile cu capital de stat. 

Toate aceste evoluții au transformat economia românească într-una de tip „aisberg”. La suprafață, totul părea frumos și funcțional. În „adîncuri”, se acumulau pierderi, subvenții de la buget sau de la băncile de stat și plăți întîrziate. De aceea, imediat după alegerile din anul 1996, economia românească a traversat încă o perioadă de reforme dureroase. A avut loc o devalorizare bruscă și puternică a leului în raport de dolar (în cîteva zile, cursul de schimb leu-dolar s-a prăbușit de la 3.000 la 7.000 de lei pentru un dolar), iar restructurarea industriei mineritului s-a făcut cu eforturi sociale și economice dureroase, dar necesare. 

Acum, după mai bine de două decenii de la reforma mineritului din Valea Jiului, se pot face cîteva evaluări sumare. Cîștigurile reformei au fost financiare, în sensul că s-a făcut o economie substanțială de subvenții bugetare care în 25 de ani ar fi ajuns la sume pe care nu ni le putem imagina și calcula astăzi. Paradoxal, reducerea industriei miniere este astăzi în concordanță cu modelul european de reducere a utilizării combustibililor fosili. 

Reforma mineritului nu a reușit să aducă o alternativă economică și socială la industria cărbunelui. Dezvoltarea turismului a rămas doar în vorbe, dezvoltarea energiilor regenerabile este modestă, iar problema socială este în continuare stringentă. 

Tot după ’96, România a trecut printr-o reformă a întreprinderilor de stat. A existat o mult-hulită listă de firme agreată cu Banca Mondială care conținea mai mult de 100 de companii cu capital de stat care ar fi trebuit eficientizate. Nostalgicii de astăzi cred că acea listă a fost un atentat la economia românească, însă omit să își amintească regula pe baza căreia s-a realizat lista, și anume pierderile și datoriile pe care le înregistrau firmele către bugetele de stat, către firme din economie și către bănci. Asanarea acelor companii era absolut necesară, pentru că ele riscau să „îmbolnăvească” întreaga economie. 

Reforma companiilor de stat din perioada 1997-2000 a însemnat privatizarea sau lichidarea firmelor aflate în dificultate financiară, dar a născut frustrări sociale, controverse sau teorii ale conspirației. Una peste alta, România a intrat în anii 2000 obosită de reforme, cu un termen aproape golit de conținut și fără impact în rîndul populației. 

De altfel, ideea de reformă nu dispare complet din agenda politicienilor și a publicului, dar poziția pe care o ocupă este mult mai jos decît în anii ’90. Anii de după criza economică din 2008 aduc din nou o serie de măsuri dure, precum creșterea TVA sau reducerea salariilor bugetare cu 25%, dar deciziile de acest tip nu pot fi considerate reforme, ci cel mult hotărîri menite să salveze economia pe termen scurt. Ele ar fi trebuit continuate cu reforme în anii în care economia revenise la creștere economică (2015-2016). Numai că Guvernul de atunci, în loc să profite de incipientul de reformă dat, de exemplu, de reducerea salariilor bugetare, a preferat, în mod populist, să revină la situația inițială, adică să crească la loc salariile fără minime măsuri de restructurare a aparatului administrativ. 

Acum, termenul de reformă este, în aparență, foarte prezent în societatea românească. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este plin de reforme care condiționează primirea banilor pentru investiții. În realitate, reformele sînt evitate cu măiestrie sau sînt făcute cu atît de mare grijă încît nici nu se simt. 

Premierul Marcel Ciolacu a declarat cu ocazia primei ședințe de Guvern de anul acesta că 2024 va fi anul reformelor. Este clar că nici premierul nu o crede, nici publicul nu mai este atît de dornic de reformarea economiei și a societății românești. 

Ciudat este că parcă în ultimii ani ideea de reformă s-a schimbat. Nu mai înseamnă o reducere a cheltuielilor, o eficientizare a funcționării instituțiilor, o simplificare a interfețelor dintre contribuabili și stat, ci salarii mai mari fără o reducere a personalului bugetar și fără criterii de performanță concrete. 

În general, obiectivele reformelor au devenit tot mai neclare pentru politicienii care vorbesc despre ele. România are nevoie în continuare de o reformă a administrației publice și de reorganizare teritorială. Deocamdată, însă, nici un politician nu este dispus să se apuce de astfel de lucruri complicate și impopulare.

Constantin Rudnițchi este analist economic.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
În vizită în Japonia, Andreia și Ionuţ, vloggerii de la canalul de YouTube „HaiHui în doi”, au prezentat povestea românului care vinde mici și alte feluri de mâncare tradițională în Țara Soarelui Răsare.
image
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?“
Postarea în care un bărbat a dezvăluit că prietenul său văduv a aflat că ai săi copii, rămași doar în grija sa, nu sunt de fapt ai lui, a devenit virală pe Facebook.
image
File de istorie. S-au plantat curmali, bananieri și palmieri pentru vizita Împăratului Franz Josef FOTO
Un oraș din vestul României a fost între 9 și 12 septembrie 1893 centrul de interes al Imperiului Austro-Ungar. Împăratul Franz Josef şi trei arhiduci au fost așteptați cu mare fast.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.