Războiul caricaturilor

A trecut ceva timp - patru luni - între momentul cînd au fost publicate în ziarul danez Jyllands Posten caricaturile acum celebre şi ieşirea în stradă a maselor de credincioşi musulmani, atît de jignite încît au dat foc reprezentanţelor europene din capitalele lor şi i-au considerat pe toţi "necredincioşii" ţinte legitime ale mîniei lor. Examinînd harta contaminării cu demonstraţii de stradă, se poate observa că manipularea revoltei e mai curînd legată de politica unor guverne, decît de credinţa unor oameni. Manifestaţiile au început în Siria şi Liban, de aici s-au deplasat în Iran şi apoi în restul lumii musulmane şi în oraşele europene unde trăiesc mulţi musulmani. Iranul are probleme cu ceea ce autorităţile naţionale prezintă drept cercetări pentru dezvoltarea bazei energetice, iar cele mondiale bănuiesc a fi un program de înarmare atomică. Guvernul sirian e acuzat (şi există chiar şi unele dovezi) că ar fi implicat în uciderea fostului prim-ministru libanez Rafik Hariri. În Teritoriile Palestiniene, victoria electorală a unei organizaţii considerate teroriste, Hamas, complică dialogul cu Israelul şi Statele Unite. În toate aceste conflicte nu credinţa, nu Islamul sau creştinismul sînt puse în discuţie, ci comportamentul politic al unor conducători, respectarea unor norme internaţionale de convieţuire stabilite nu în ceruri, ci pe pămînt. Translarea conflictului pe tărîmul religiei nu e, din punct de vedere propagandistic, o mişcare lipsită de eficienţă: jignirea credinţei scoate mai degrabă oamenii pe străzi decît susţinerea politică. Pe de altă parte, în Europa, spectacolul străzii copleşite de patimi confirmă acele opţiuni radicale occidentale care cer o politică fermă faţă de musulmanii stabiliţi în ţările europene, indiferent de data cînd s-au stabilit şi de comportamentul lor. La cealaltă extremă, tot în Occident, este justificată violenţa prin jignire şi răzbate disponibilitatea de a renunţa la unul dintre drepturile fundamentale ale democraţiei, de cîte ori sensibilitatea cuiva se simte lezată. Oricît de jignitoare ar fi fost respectivele desene, reacţia este excesivă şi fanatică. De cînd a început cel de-al doilea război din Irak, politologii se tot întreabă dacă Islamul e solubil în democraţie. Recentele evenimente întorc întrebarea: nu cumva, în numele Islamului, se impune prin ameninţarea cu violenţa (unul dintre scopurile manifestaţiilor prezente este acela de a legitima actele teroriste viitoare) restrîngerea democraţiei acolo unde ea părea stabilă şi definitivă? Nu e nimic civilizat în acest război numit la repezeală "al civilizaţiilor". Ceva nu e în regulă, dacă pe străzile Beirutului şi Teheranului se fac sumarele ziarelor din Copenhaga şi Paris. Ceea ce nu înseamnă că e preferabil invers. Victima colaterală a recentelor evenimente este reducerea la tăcere a vocilor moderate din ţările musulmane. Un redactor-şef de la un ziar iordanian se întreba dacă imaginile difuzate în lumea întreagă ale decapitării ostaticilor sau ale atentatorilor sinucigaşi nu sînt mai ofensatoare la adresa religiei decît caricaturile. Ziarul unde a fost formulată această ipoteză a fost retras din vînzare. I-a răspuns, în felul său, Mohamed Bouyeri, asasinul cineastului olandez Theo Van Gogh: la tribunal, unde el a renunţat la avocat, susţinîndu-şi singur cauza, timp de două ore, a justificat astfel folosirea violenţei contra "necredincioşilor": "Cei care spun că Mahomed a fost pacifist sînt nişte mincinoşi inculţi. El a folosit şi a practicat violenţa (...). Un atac împotriva unui musulman este un atac împotriva tuturor musulmanilor; un atac împotriva unui non-musulman în numele Islamului este un atac de apărare, efectuat în numele tuturor" (Le Monde, 4 februarie 2006). După o asemenea declaraţie nu mai e nevoie de nici un desen pentru identificarea Islamului cu terorismul. Caricaturile fac deja victime nu doar în domeniul relaţiilor diplomatice, ci şi în vieţi omeneşti. În aceste condiţii dezbaterea despre libertatea presei şi limitele ei capătă aspecte dramatice: dacă din cauza unei caricaturi pot muri oameni, desenatorii din toată lumea simt o apăsare pe creion. Nu şi cei iranieni: cel mai vîndut cotidian din această ţară, Hamshari, a lansat un concurs de imagini care să satirizeze Holocaustul.