Raportul de ţară, de la doi copii elveţieni

...povestiţi de o cititoare româncă. Ioana Bot, care îmi scrie de ceva vreme, a încercat o vacanţă în România pentru Cyrille (10 ani, aproape 11) şi Martin (7 ani, aproape 8). Au venit, s-au distrat jucînd istoria românilor în cetăţi "lipsite de turişti, precum cele din Alba sau Biertan sau Slimnic..." şi-au mîncat îngheţată şi covrigi calzi. Unul a numărat 130 de berze - şi nu ştiu dacă i-a spus cineva că sînt emigrante economice de vară tocmai din Africa... Cei doi au citit Dilema veche laolaltă cu dvs., dragi cititori, şi au propriile răspunsuri la întrebarea mai veche, aceea cu "ce să se (mai) întîmple?". Iată, în traducerea autoarei, lista de sugestii şi reclamaţii a doi copii pentru care România e o destinaţie turistică, nu doar blestemul nostru cotidian. Ioana, ai legătura: "Mi-au comunicat la plecare următoarea listă de sugestii, precizînd (Martin, care e mai tandru şi tinde mereu să îndulcească realul) că sînt doar detalii, dar că şi ele pot deveni importante. Aşadar, ce mai vrem să se întîmple? - versiune Cyrille et Martin, iulie 2007 (parantezele îmi aparţin): 1. să existe centuri de siguranţă şi pe scaunele din spate ale maşinilor româneşti (deşi închiriată de la o agenţie dichisită, maşina lor avea centurile literalmente tăiate: cum asiguri trei copii pe drumurile mioritice? Scuza agentului: "nimeni n-a mai închiriat o maşină ca să se plimbe cu nişte copii..." Au cerut să le fie tradusă, s-au simţit jigniţi şi periclitaţi); 2. să poţi alege tu singur ce combinaţie de globuri de îngheţată îţi cumperi în cupa ta (se vînd îndeobşte modele impuse); 3. să fie mai multe fîntîni cu apă proaspătă pe marginea şoselelor şi drumurilor; 4. să fie mai curate closetele publice, din restaurante şi cafenele (să aibă hîrtie şi săpun, apă caldă etc., etc.); 5. restaurantele să aibă meniuri pentru copii şi/sau să accepte să facă porţii mai mici pentru ei; 6. hrana unui copil cu intoleranţă la gluten (adică, pentru care orice făină de păioase e interzisă) să nu constituie o problemă majoră... cu corelativul 7. să fie indicate clar toate componentele unei mîncări (sau chelnerul să le poată comunica clientului); 8. lumea să fie mai drăguţă cu copiii (aţi observat probabil, ca părinte, că la noi se trece de la o alintare excesivă a copilului străin la o mefienţă încruntată care îl tratează ca pe un potenţial distrugător) necunoscuţi; 9. parcurile de joacă pentru copii să fie mai diversificate, mai inteligente, mai interesante; 10. să nu mai fie trataţi diferenţiat turiştii/clienţii români de cei străini (maşina din care coborau ei avea număr de judeţul Neamţ, şoferul - tatăl lor - vorbea româneşte cu mine, în general vînzătorul sau hotelierul se prindea că sîntem străini doar după ce intrau cei mici în scenă: să te ţii "confuzii discursive în tratarea clientului"!); 11. să se măture sălile Castelului huniazilor! Dacă recitesc lista, îmi dau seama că îi dau dreptate lui Martin: nu sînt decît detalii, dar, oh, cît de grăitoare!" Ioana, ai dreptate. O ţară e făcută din detalii, nu din monumente. Din felul în care te porţi tu, nu din bătăliile cîştigate de strămoşii tăi. Detaliile de care vorbesc copiii elveţieni îmi par să zdruncine mitul ospitalităţii româneşti. Sau măcar să ne arate că nici ospitalitatea nu mai e ce era... Iar ca să încheiem cumva, într-o notă deprimantă şi familiară, dintr-o altă vacanţă cu copii în România, am şi eu două cereri: - oraşele să aibă ghiduri, iar ghidurile să-ţi spună unde găseşti cartofi prăjiţi la orice oră, cu degeţele de pui, dacă se poate; - spre deosebire de cartofii prăjiţi, programul de muzică să aibă limite. Decente, dacă se poate... Cînd se rezolvă, ne întoarcem. Pe bune, şi noi, şi elveţienii!