Rap pentru libertate, libertate pentru rap

Manifestații violente au loc zilnic, de peste o săptămînă, la Barcelona, pentru susținerea rapper-ului Pablo Hasél. Artistul, condamnat în 2018 la nouă luni de închisoare, a avut termen pînă pe 12 februarie să se prezinte de bunăvoie la poliție pentru a-și executa pedeapsa. Cum termenul nu a fost respectat, el a fost ridicat de autorități în cadrul unei operațiuni spectaculoase, într-un campus studențesc, unde se baricadase. Condamnat pentru apologia terorismului și pentru insulte aduse Coroanei, Pablo Hasél a devenit o figură emblematică pentru apărarea libertății de expresie în Spania. Un personaj controversat, cu o biografie confuză, marcată de revoltă pe alocuri violentă, de o permanentă confruntare cu autoritățile și de asocieri poate involuntare cu grupări teroriste precum ETA ori GRAPO. În cîntece și pe Twitter e mereu vehement și acuzator. E marginal pînă la nesemnificativ din punct de vedere muzical, dar extrem de vocal și de provocator în relația cu statul.

Coroana e o țintă predilectă atît în cîntece, cît și în postările pe rețelele sociale. Pe regele (abdicat) Juan Carlos I l-a numit „hoț”, pe numeroși politicieni conservatori i-a făcut în toate felurile, pe polițiști i-a acuzat că sînt criminali etc. La momentul condamnării, numeroși artiști, printre care regizorul Pedro Almodóvar, actorul Javier Bardem și cîntărețul Joan Manuel Serrat i-au luat apărarea lui Hasél. Și Amnesty International s-a pronunțat în favoarea artistului: „Nimeni nu ar trebui să fie urmărit penal doar pentru exprimarea pe rețelele de socializare sau pentru cîntece, nici măcar dacă sînt de prost gust sau șocante. Expresiile care nu incită în mod clar și direct la violență nu pot fi incriminate”.

Aici e cheia acestui caz, aici e miza poveștii: unde e linia de demarcație între apologia violenței, exprimată provocator și cu sarcasm, și incitarea la violență? Și apoi: e nevoie să facem distincția între artist și activist sau, în cazul lui Pablo Hasél, cele două dimensiuni se confundă? Cît privește delictul de lez-majestate, lucrurile sînt ceva mai clare: presa a tot relatat despre corupția din jurul Casei Regale – de ce un artist n-ar avea voie să spună că regele e hoț sau tiran sau mafiot?

Cazul lui Pablo Hasél amintește de povestea unui alt rapper spaniol, Valtonyc, condamnat în 2018 la trei ani și jumătate de închisoare pentru „apologia terorismului” și „insulte aduse Coroanei”. Acesta a fugit în Belgia imediat după confirmarea sentinței. Iar acum doi ani, un membru al trupei de rock Def Con Dos a fost condamnat la un an cu suspendare pentru că a postat pe Twitter niște glume (neinspirate) despre ETA și GRAPO între 2013 și 2014. Inițial, fusese achitat, după ce tribunalul a constatat că pîrîtul nu susține, nici în viața profesională, nici personal, grupări teroriste ori acțiuni violente împotriva statului și că postările de pe rețelele sociale aveau o intenție ironică și provocatoare. Însă Curtea Supremă a rejudecat cazul, susținînd că intenția este irelevantă din perspectiva Codului Penal și că doar conținutul mesajului, adică glorificarea terorismului, contează.

Pablo Hasél readuce în discuție toate aceste cazuri și mai ales relația dintre artiști și autoritate. Dezbaterea e deocamdată parazitată de poziționările extreme, de manifestațiile violente și de un dialog paradoxal legat de încarcerarea artistului. Autoritățile au fost nevoite să explice, aproape scuzîndu-se, că aplicarea unei sentințe e o formă de manifestare a democrației. Dar oare o condamnare pe baza unei legi nedrepte e democratică? Pentru guvernul de stînga de la Madrid e, evident, un moment jenant. Și un punct de cotitură. Viceprim-ministrul Carmen Calvo pledează pentru nacesitatea „toleranței proprii unei democrații” în ceea ce privește libertatea de exprimare. Guvernul a promis o reformă pentru ca „excesele verbale comise în contextul evenimentelor artistice, culturale sau intelectuale” să nu intre sub incidența legii penale și să nu mai fie pasibile de pedepse cu închisoarea. Această reformă a Justiției ar putea începe chiar de la suspendarea delictului de lez-majestate, anacronic și irelevant în orice democrație avansată.