Ranchiuna

S-a lucrat şi duminica, dar se pare că a meritat: luni seara s-a anunţat că, după 40 de ani de promisiuni, vor începe într-adevăr negocierile pentru admiterea Turciei în Uniunea Europeană. Obiecţiile exprimate de ministrul de Externe al Austriei erau împărtăşite şi de demnitarii altor ţări, gata să arate înspre sondajele cu procente mici ale populaţiei de acord că aderarea Turciei ar spori farmecul sau eficienţa instituţiilor comunitare şi aşa contestate. Nimeni nu a uitat rezultatele referendumurilor din Franţa şi Olanda, exprimînd reticenţele ţărilor respective faţă de deciziile organismelor comunitare. Turcia e o ţară mare, cu o populaţie numeroasă, dacă va fi primită, va avea o pondere însemnată în organismele de decizie, regiunile ei agricole sînt subdezvoltate şi sărace, ceea înseamnă că vor atîrna greu în bugetul Uniunii, standardele unei vieţi democratice - drepturile minorităţilor etnice şi religioase, situaţia femeii - sînt acceptate cu jumătate de gură de autorităţi, are probleme cu trecutul - recunoaşterea Ciprului, recunoaşterea genocidului armenilor, cu prezentul - democraţia şi caracterul secular al Republicii sînt vegheate de armată; pe scurt, un candidat a cărei apartenenţă europeană e contestată cu argumente solide. Dacă în alte cazuri, se punea problema în ce măsură ţara candidată poate face faţă cerinţelor Uniunii, acum mulţi se întreabă dacă Uniunea va putea face faţă prezenţei Turciei. Pe de altă parte, dacă Europa vrea să devină un factor de care să se ţină seama în problemele de securitate mondială, prezenţa Turciei ar fi puntea între Europa şi lumea islamică: "Turcia e aproape de inguvernabilele republici din Caucaz, de punctele fierbinţi din Asia Centrală şi, bineînţeles, de Orientul Mijlociu. Este o putere regională importantă, exercitînd o influenţă stabilizatoare asupra acestor ţări şi este în interesul de durată al Europei ca Turcia să fie solid ancorată în Uniunea Europeană" - scria Gilles Merrit, secretar general al Asociaţiei Prietenii Europei şi redactor-şef al revistei Europe's World. Desigur, pot fi citate opinii care, producînd exact aceleaşi argumente, se pronunţă împotriva admiterii Turciei, susţinînd că ea va fi poarta pe unde conflictele din lumea Islamului vor pătrunde în Europa. Într-un context cînd actele teroriste, asumate de organizaţiile islamice, lovesc în toată lumea, acceptarea Turciei în ceea ce a fost implicit un club creştin ridică tot atîtea probleme cîte rezolvă. E interesant de observat că militează pentru admiterea Turciei tocmai ţările - în frunte cu Marea Britanie - adversare ale unei Uniuni mai strînse prin adoptarea unor politici comune. O Uniune a diversităţilor se va mărgini la acceptarea unor reguli comerciale, fără a merge mai departe pe calea integrării, ceea ce le convine euroscepticilor. Austria şi-a asumat, pînă luni, dificila misiune de a tulbura consensul, propunînd Turciei un "parteneriat privilegiat". Oficialii turci s-au simţit vexaţi. "E ranchiuna pentru asediul Vienei" - se spunea prin bazaruri. Presa formula altfel: "Sîntem în faţa unui monstru nesătul. Orice i-am da, nu e suficient." (Emin Colasan în Hurriyet); "Guvernul trebuie să le spună deschis celor de la Bruxelles că şi răbdarea politică are limitele ei, care dacă sînt depăşite, toate efectele vor fi distruse." (Hasan Cemal în Miliyet); "Din cauza mişcărilor noastre greşite, am devenit slabi şi dependenţi ca de un drog de Uniunea Europeană şi chiar dacă nu astăzi, în viitor vom plăti preţul." (Serdar Turgut în Aksam); "Negocierile ultimei clipe oferă ocaziile ultimei şanse." (Murat Yetkin în Radikal). Cu această frază, a ghicit într-un glob de cristal. În urma negocierilor din ultima clipă, Croaţia, ale cărei tratative cu Uniunea Europeană erau blocate din cauză că nu vroia sau nu putea să-i predea la Curtea de la Haga pe suspecţii învinuiţi de crime de război, a primit brusc certificat de bună purtare. Aproape toţi diplomaţii potrivnici admiterii Turciei îşi începeau discursul spunînd că, după ce vor fi primite Bulgaria şi România, Uniunea trebuie să-şi ia o pauză pentru ajustarea instituţiilor. Ceea ce lăsa să se presupună că admiterea României şi a Bulgariei ar fi un fapt împlinit, oricare ar fi performanţele acestor ţări. În lumea de după asediul Vienei, există nu doar pagube colaterale, ci şi beneficiari colaterali.