Rachete cu pizza

Inclusă de fostul preşedinte al SUA în "axa răului", Coreea de Nord produce aproape în mod regulat ameninţări periculoase " implicînd folosirea armelor nucleare " urmate de declaraţii oficiale şi convorbiri secrete; pînă la urmă, promisiunile de ajutor alimentar calmează proiectele de iniţiativă militară. Oficial, Coreea de Nord este încă în stare de război. Armistiţiul încheiat în 1953 nu a reuşit pînă acum, în pofida eforturilor multilaterale depuse, să ajungă la un tratat de pace acceptabil pentru toate părţile implicate. Şi au fost multe părţi implicate: Războiul din Coreea declanşat în urma interpretării diferite a înţelegerilor între foştii aliaţi din Al Doilea Război Mondial a fost una dintre expresiile semnificative ale formelor calde din Războiul Rece. Uniunea Sovietică, Statele Unite, China au participat pe faţă sau abia mascat la conflictul deschis, pînă cînd lucrurile s-au stabilizat pe linia de demarcaţie a Paralelei 38. S-a creat ideea "războiului de proximitate", cînd superputerile se luptă într-o ţară oarecare, supusă tuturor dezastrelor şi distrugerilor implicate de ciocnirile militare, evitîndu-se confruntarea directă şi folosirea armelor nucleare. Ostilităţile au luat sfîrşit după moartea lui Stalin, dar cele două părţi ale ţării au continuat să fie despărţite nu doar prin pichete de grăniceri, ci şi prin gradul de dezvoltare economică, de implicare în economia mondială. Supusă unui cult al personalităţii care supravieţuieşte subiectului adoraţiei, Coreea de Nord este printre ultimele purtătoare ale unui regim autist represiv, falimentar sub raport economic, generînd foamete şi disperare. Coreea de Sud a participat eficient la creşterea economiei asiatice, eficienţa complexelor industriale i-a asigurat avantaje în schimbul mondial de mărfuri, exerciţiul democratic se exprimă prin forme uneori bizare, dar nu atît de bizare încît să se renunţe la el. Cînd disperarea şi neputinţa din Coreea de Nord riscă să atingă punctul de fierbere, de la Phenian se lansează noi ameninţări nucleare şi în mod solidar ţările bogate din jur şi de mai departe organizează scheme de întrajutorare cu transport şi distribuţie de alimente de primă necesitate. Pe urmele acestor convoaie umanitare prind rădăcini şi unele relaţii comerciale, de pe urma cărora sud-coreenii cîştigă, iar nord-coreenii supravieţuiesc. Toate acestea ar fi considerate exerciţii de rutină, dacă nu ar fi temerile create de caracterul imprevizibil al conducătorului Coreei de Nord, Kim Jong Il, care poate ar dori să-l întîmpine pe preşedintele Obama cu vreo iniţiativă: simţindu-se ameninţată de "al doilea război coreean" din cauza manevrelor comune americano-sud-coreene, Coreea de Nord a anunţat că va lua toate măsurile necesare pentru a se apăra şi că într-o asemenea situaţie sensibilă, "un război nuclear poate izbucni în orice moment". Forţele armate au fost puse în stare de alertă şi graniţa a fost închisă. Se pare că se pregăteşte, în luna aprilie, lansarea unei rachete care să pună un satelit pe orbită. Teoretic, o asemenea rachetă ar putea ajunge pînă în Hawaii sau Alaska (cel mai recent " 2006 " experiment nord-coreean în domeniu a fost un eşec). După o săptămînă de intransigenţă, Coreea de Nord a redeschis parţial graniţa. Prin parţial se înţelege că unora li s-a dat drumul să treacă, altora, nu. Fără explicaţii sau motivaţii. În această atmosferă tensionată se deschide, la Phenian, primul şi unicul restaurant italienesc unde se poate mînca pizza, destinat, desigur, elitei conducătoare. Însuşi şeful statului a supravegheat procesul de adecvare a meniurilor italieneşti şi bucătarul-şef italian a declarat, după vizita lui Kim Jong Il, că a avut impresia că "l-a văzut pe Dumnezeu". Dar Dumnezeu n-a fost mulţumit şi a mai durat pînă cînd restaurantul a fost autorizat. Oricum, o pizza bine condimentată este de preferat unei rachete intercontinentale, chiar dacă aceea îşi greşeşte ţinta. O ţintă greşită e totuşi o ţintă.