Puterea Europei

Publicat în Dilema Veche nr. 85 din 1 Sep 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Poate că cea mai importantă contribuţie pe care Europa o poate aduce lumii la cumpăna dintre milenii este ceea ce Michael Mandelbaum a numit "reinventarea păcii". În mentalul lumii, Europa a încetat să mai fie un continent şi a devenit, din ce în ce mai mult, un sistem de dezvoltare şi de democraţie care face războiul cu adevărat imposibil. Scriind, acum 2500 de ani, despre războiul dintre Atena sa natală şi rivalul ei etern, Sparta, Tucidide sesiza că ceea ce a făcut războiul inevitabil a fost, în ultimă instanţă, independenţa totală a celor două cetăţi una faţă de cealaltă. "Antagonismul va fi mereu o condiţie a independenţei", scria el. Cu alte cuvinte, doar două cetăţi închise în ele însele, suficiente şi suverane în mod absolut pot deveni antagonice. Aşa credea generalul grec Tucidide, devenit, pentru noi, istoric. Chiar dacă afirmaţia sa este discutabilă, Europa de după colapsul sistemului comunist a înţeles că pacea este posibilă doar dacă, în interiorul continentului, suveranitatea se subţiază, (inter)dependenţele cresc, sarcinile fireşti ale Guvernului unui stat naţional sînt exercitate în comun de mai multe guverne, prin cooperare sau prin delegare de atribuţii către un "supra-guvern", şi mişcarea oamenilor, a serviciilor, a bunurilor, banilor este neîngrădită. Acesta este, în esenţă, proiectul Uniunii Europene. Lucrînd sîrguincios la acest proiect istoric, europenii şi-au dat seama că lucrează nu doar la ceva ce le va asigura un cadru, mult mai sigur, de pace şi dezvoltare, ci lucrează la ceva ce îi transformă pe ei înşişi. S-a scris deja suficient despre "puterea transformatoare" a Uniunii Europene, ca să putem spune că există printre europeni o conştiinţă a propriei lor schimbări sub impactul propriului proiect. Pe de altă parte, această "putere transformatoare" a ideii de Uniune Europeană se exercită şi în afara graniţelor Uniunii. Tot mai multe state vor să adere la Uniune şi acceptă pentru asta să se schimbe într-o măsură unică în istorie. Nu cunosc alte situaţii în care atît de multe state să accepte transformări interne atît de radicale şi să le exercite cu asemenea neclintită voinţă în scopul de a se dizolva, pînă la urmă, într-un suprastat. Mai mult, modelul UE este copiat în alte regiuni ale lumii. SADEC (Africa), MERCOSUR (America de Sud), ASEAN (Asia), chiar dacă sînt departe de a fi ceva comparabil cu UE, se îndreaptă, declarat, spre acelaşi tip de integrare. Succesul UE produce emuli. Forţa transformatoare a Uniunii Europene, spre deosebire de forţa exercitată în lume de noul hegemon, Statele Unite ale Americii, este bazată pe o putere subtilă şi neviolentă, pe o putere a exemplului şi, mai ales, pe puterea atracţiei - "iată cum arată spaţiul nostru, dacă am pornit pe acest drum, vreţi ceva similar, faceţi la fel". Această soft power, cu impact foarte serios, este, de fapt, cel mai mare atu al europenilor în competiţia mondială pentru influenţă şi resurse. Puterea calmă a europenilor nu se poate contrapune puterii dure a Americii şi, sincer, nici nu cred că acesta este scopul construcţiei europene. Europa nu face altceva decît să-şi găsească o nouă identitate în parteneriatul transatlantic. Ce mai putem fi noi, europenii, dacă ei, americanii, sînt totul? Cu ce putem veni noi fără ca şi ei să aibă? Ei bine, acest gen de "putere transformatoare" este ceea ce Europa aduce lumii, de cîţiva ani, şi va continua să aducă pe mai departe. Dosarul iranian este primul în care tandemul transatlantic lucrează astfel. Europenii duc negocieri, cu asentimentul american. Marea Britanie, Franţa şi Germania au diplomaţiile angajate în negocieri cu un regim periculos, care refuză orice contact cu americanii. Din cînd în cînd, de departe, americanii "arată pisica". Acest fel de a lucra împreună a dat rezultate. Iranienii asumaseră un moratoriu al producerii de material nuclear. Imediat după instalarea la Teheran a unui nou preşedinte, cu vederi accentuat islamiste, producţia nucleară a fost reluată. Reacţia americană a fost, iarăşi, dură: vom ataca Iranul. Europenii s-au pus, din nou, pe negocieri frenetice. Cred că exerciţiul iranian ar putea constitui, pentru următoarea decadă cel puţin, matricea colaborării transatlantice în relaţiile internaţionale. Sigur, ecuaţia iraniană e mai complicată. Rusia, un jucător cu enormă influenţă în acest dosar, reacţionează mai bine la impulsurile venite de la Washington decît la vocile europene. La fel şi Israelul care, deşi nu face parte din problemă în mod direct, are - se ştie - mişcări care reverberează în toată lumea islamică. Există şi situaţia din Irak, pe care Washingtonul o impută în mare parte regimului de la Teheran, şi pe care europenii par, încă, reticenţi să o asume cu responsabilitate. Criza din Kosovo (1999) a fost ultima problemă majoră pe care europenii şi americanii au rezolvat-o împreună. Războiul a fost inevitabil. Poate că acum, cînd europenii şi americanii par a-şi înţelege mai bine slăbiciunile şi puterile, rezultatul va fi altul.

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

Protest Mahsa Amini FOTO EPA-EFE
Mahsa Zhina Amini. Despre femei, viață și libertate sau despre jocul de-a Dumnezeu
Pe data de 13 septembrie, Mahsa Zhina Amini, o tânără de origine kurdă din Iran, în vârstă de 22 de ani, este arestată de către așa-numita poliție a moravurilor din Iran din cauza modului inadecvat în care își purta hijab-ul.
 dmitri rogozin sursa facebook
Dmitri Rogozin, văzut drept favorit pentru conducerea regiunilor ucrainene care urmează să fie anexate de Rusia
Cele patru regiuni ucrainene care urmează să fie anexate în curând de Moscova vor fi înglobate în subiectul federal Crimeea, care va fi condus de controversatul politician rus Dmitri Rogozin.
simo instagram jpg
La mulți ani, Simona Halep! Campioana noastră împlinește azi 31 de ani. Un an tumultuos în viața sportivei
Tenismena română își sărbătorește astăzi, 27 septembrie, ziua de naștere. Ce schimbări i-a adus în viață anul 2022.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.