Putem scăpa ocazia de a comenta retrogradarea lui Dinamo?
Da, putem. E voie. De fapt, despre ce vorbim? A retrogradat cu adevărat Dinamo? Întrebarea pare idioată, de vreme ce echipa cu acest nume va juca din vară în liga secundă, doar că în fotbalul românesc nici o întrebare nu mai e idioată. Dinamo a semănat din ce în ce mai mult în ultimul timp cu un concert Pink Floyd de la începutul anilor ’80, cînd trupa, pradă unor uriaşe certuri interne, aflată pe punctul de a se dezintegra, a dus în concert albumul The Wall.
Inventivi şi un pic nebuni, Waters şi compania au pus pe scenă, jumătate din reprezentaţie, în faţa unui zid, o trupă de alter ego ai lor, un „surrogate band”, muzicieni care mimau muzica pe care adevăraţii membri ai trupei o cîntau în spatele zidului. Dinamo, asta care a retrogradat, este şi ea un soi de echipă-surogat. Un club adevărat avea sigla şi palmaresul. Ceea ce nu e cazul. Cum ar veni, e Dinamo, dar nu chiar Dinamo. Apoi, v-aţi închipui o echipă serioasă, Liverpool sau Real Madrid, deţinută de un coafor? La Dinamo, firma Lotus de înfrumuseţare capilară este proprietara a peste 70% din acţiuni, o societate care a trecut dintr-o mînă în alta, care mai de care mai alunecoasă. Adică vă tundeţi şi o tundeţi.
Cu doi ani în urmă, un necunoscut spaniol a realizat la acestă „legendară” echipă o operaţiune de antologia comicului de catastrofă, urmarea ei fiind aproape falimentul. Vă puteţi imagina că eu aş putea lua mîine Girondins de Bordeaux, să zicem, aflată în dificultăţi financiare, propunînd cîteva sute de milioane ca investiţii, iar oamenii ăia mi-ar pune-o pe o tavă pentru ca mai apoi eu să dispar ca măgarul în ceaţă? Căci, păstrînd proporţiile, asta s-a petrecut cu această Dinamo. O echipă tratată ca o entitate fără valoare, ca o haină ponosită pe care i-o azvîrli oricui îţi iese în cale, salvată o vreme de fani, dar mai apoi îngropată şi de liderii lor. Se putea întîmpla aşa ceva cu Dinamo de care s-au legat emoţional toţi aceia ce suportă astăzi băşcălia restului microbiştilor?
Dinamo a fost sfîrtecată precum mai toate în ţara asta. O entitate a rămas (o vreme) în prima ligă golită de sens, o alta, a firmei lui Nicolae Badea, maestru păpuşar, are însemnele şi palmaresul, iar o a treia aparţine de Clubul Sportiv Dinamo, cel care a fost tutorele acestei formaţii în anii de glorie. Deci picioarele într-o parte, inima în alta şi capul... la fund. Tot ce putem spera e ca într-o bună zi, la fel ca în concertul evocat, zidul să fie dărîmat şi să iasă la lumină adevăraţii „muzicanţi”. Cumva mă îndoiesc că vor urma urale.
