Provocări la care Biserica nu răspunde bine

Publicat în Dilema Veche nr. 564 din 4-10 decembrie 2014
Bun şi rău jpeg

„Cred întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.“

Acum două săptămîni, am scris aici despre umilirea Bisericii de către şefii locali din PSD. Înregistrările apărute în campania electorală cu baronul roşu de Satu-Mare, care trimitea literalmente la dracu’ pe preoţii şi preotesele care nu-i aduceau voturi pentru Ponta, m-au durut, m-au ofensat, m-au revoltat. Pare-se că pe mine mai mult decît pe înalţii ierarhi BOR. O asemenea ofensă adusă Bisericii nu am întîlnit în spaţiul nostru public. Nici măcar ateii cei mai înverşunaţi nu şi-au permis să-i trimită pe preoţi la dracu’. Şeful pesedist din Satu Mare a făcut-o. Omul se afla (se mai află?) în foarte bună relaţie cu episcopul local. Sînt, carevasăzică, prieteni. O spune chiar el. Prieteni, desigur, pentru că bugetul local încălecat de pesedist este generos cu Episcopia. Tot de la el aflăm că preotesele primesc serviciu în numele acestei prietenii. Acum, pe drept cuvînt, după logica politică „do ut des“, micul satrap local cerea întoarcerea favorurilor: voturi pentru Ponta. Dacă nu, afară cu preotesele din serviciu şi la dracu’ cu preoţii! Lipsa de reacţie publică a BOR mi se pare încă şi mai dureroasă decît agresiunea acestui Anton Antonovici Skvoznik-Dmoukhanovsky actual. Înverşunarea cu care Preafericitul Patriarh apără zidurile care se ridică ale Catedralei Neamului ar fi trebuit să fie imediat vizibilă şi în apărarea oamenilor Bisericii, a preoţilor ei! 

Adevărul este că Biserica Ortodoxă a ieşit cam şifonată din aceste alegeri. Mai toată lumea a văzut că BOR l-a sprijinit pe Ponta, ceea ce Biserica n-a ştiut (sau n-a vrut?) să contrazică. Reţeaua locală pesedistă este foarte apropiată de reţeaua locală a Bisericii – din motive de bani, nu de cuvioşie, fireşte. Probele acestei apropieri s-au înmulţit pe parcursul campaniei electorale, iar BOR nu a ştiut (sau nu a vrut?) să contrazică, deşi Sinodul decisese încă din august deplina neutralitate politică a clerului în campania electorală din octombrie – noiembrie. Chiar şi aşa, impresia generală a fost că BOR a fost mai aproape de Ponta, şi pentru că prim-ministrul este, după botez, ortodox, iar Iohannis este luteran. La rîndul lui, Ponta a jucat mult în campanie pe ortodoxism, exhibînd icoane şi Biblii. BOR nu a reacţionat, deşi pesedistul depăşise nu doar orice limită a decenţei, ci şi orice limită canonică (povestea cu chipul lui Arsenie Boca vîndut ca icoană cu îndemnul „votaţi Ponta“ lipit pe verso). În contextul acestei percepţii generalizate, încă şi mai rău a făcut Bisericii ştirea ajunsă în jurnalele politice, cum că Patriarhul ar fi spus, în duminica alegerilor, că Dumnezeu a lucrat spre binele românilor chiar şi prin străini. Toată România a dedus că Patriarhul a văzut cum merg exit-poll-urile, a schimbat macazul şi face cu ochiul preşedintelui ales. BOR a reacţionat cu un comunicat care nu a pătruns aproape deloc în spaţiul public, arătînd, cu îndreptăţire cred, că Patriarhul nu a făcut decît să reia învăţătura sa despre parabola bunului samaritean, pe care o publicase deja în presa religioasă cu patru ani în urmă. Au apărut, însă, alte iritări. A vrut Patriarhul să spună despre Iohannis că este „străin“? Evident, Iohannis nu e „străin“ – neamul său este de 800 de ani aici. Dacă judecăm în aceşti termeni, neamul lui Ponta este mai străin de România decît neamul lui Iohannis, pentru că, după cum îmi amintesc că a povestit într-un interviu şeful Guvernului, ai lui au venit de prin Italia şi Albania abia în secolul al XIX-lea. Ai lui Iohannis erau aici, deja, de vreo şapte secole. Sigur că asta este o judecată idioată, dar au existat idioţi care au adus-o în prim-plan, în vremea campaniei electorale. Poate că ar fi fost mai bine ca Patriarhul să precizeze că Iohannis nu este „străin“, nici în fapt, nici în sensul parabolei.  Iohannis este creştin, aşa cum este mai tot poporul român, în vreme ce samaritenii erau cu totul străini faţă de evrei. Sigur, deşi creştin, Iohannis nu este ortodox, dar cît de mult să însemne în ochii lui Dumnezeu diferenţa dintre un creştin ortodox şi un creştin luteran? Sigur, deşi român, Iohannis este după etnie neamţ, dar am văzut cît de „străin“ l-a resimţit poporul român în 16 noiembrie. Prin urmare, pilda care ne spune exact ceea ce a zis Patriarhul, şi anume că Dumnezeu lucrează şi prin cei pe care noi îi socotim străini, nu se aplică deloc lui Iohannis!  

Pentru ca analiza să fie completă, mai trebuie să adăugăm o informaţie. BOR nu este nici pe departe o organizaţie foarte disciplinată. Sigur că ierarhia funcţionează, dar autonimia fiecărui preot paroh ori a fiecărui protopop este, în fapt, destul de mare. O fi BOR o organizaţie ecleziastică (adică puternic ierarhizată), dar este o organizaţie românească. La bază, dar şi pe niveluri intermediare, spiritul lui Pristanda – „numai Dumnezeu ştie ce e de fapt în sufletul meu“ şi „pupă-l în bot şi papă-i tot“ lucrează din plin. În plus, spiritul local este extrem de influent în cler. Aşa cum sînt diferenţe mari între un român din Teleormanul profund şi unul din centrul Clujului, există diferenţe mari între preoţii care păstoresc parohiile respective. Aceste diferenţe există şi se manifestă indiferent de comenzile de la Palat.  

Oricum, Biserica ar trebui să înveţe repede să administreze cu ceva mai multă înţelepciune provocările electorale. Nu de alta, dar evoluţiile din societatea noastră nu îi sînt chiar favorabile, iar momentul alegerilor din 2014 contribuie la o anumită deteriorare a imaginii BOR în sufletul românilor. 

Sever Voinescu este avocat şi publicist. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

meteo toamna foto pixabay
Vreme mai caldă decât în mod obișnuit în următoarea lună. Unde sunt anunțate ploi peste medie
România va avea parte de temperaturi ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei în cea mai mare parte a țării, în următoarele patru săptămâni. Singura excepție este intervalul 23-30 noiembrie, când valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice.
Un singur ordin de zi pentru 2027: cum vrea PSD să oprească alianța PNL-USR înainte să ajungă la urne
PSD are, de săptămâna trecută, un singur obiectiv până în 2028: să împiedice o alianță între PNL și USR. Pe 6 noiembrie, cele două partide au anunțat că discută o alianță pentru alegerile din 2028.
banner alina laufer png
trump JD Vance Marco Rubio jpg
Politicienii americani cu cele mai mari șanse de a ajunge la Casa Albă după mandatul lui Trump. Cum arată cifrele unui sondaj realizat în SUA
Vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio, din tabăra republicană, respectiv democrații Jon Ossoff și Pete Buttigieg se numără printre numele care încep să se contureze în perspectiva alegerilor prezidențiale americane din 2028.
nadia comaneci andi moisescu jpg
Andi Moisescu, dezvăluiri neașteptate despre Nadia Comăneci: „Ne-a fost greu să ne apropiem prea mult de ea”. Ce a observat la filmări
Andi Moisescu a vorbit despre experiența de a împărți masa juriului Românii au talent cu Nadia Comăneci, noua sa colegă din emisiunea de la PRO TV. Prezentatorul a dezvăluit cum a decurs prima întâlnire în platoul de filmare, ce l-a impresionat cel mai mult la fosta mare gimnastă.
shutterstock 2826566061 jpg
Plimbările de dimineață, sau cele de seară: care sunt mai bune pentru glicemie?
Atât plimbările de dimineață, cât și cele de seară te pot ajuta să îți controlezi glicemia, însă momentul optim pentru mersul pe jos poate depinde de intervalul zilei în care nivelul zahărului din sânge tinde să crească.
Parlamentul României FOTO Shutterstock
România trebuie să aleagă: Ce fel de stat dorim să construim? (1)
Există momente în evoluția unei țări în care întrebările fundamentale, amânate ani sau chiar decenii, nu mai pot fi evitate. România se apropie de un asemenea moment.
Un scafandru se scuvundă pentru a cerceta epava navei Havmande
Descoperiri arheologice pe epava unei nave din secolul al XVII-lea, care s-a scufundat în urma unei revolte sângeroase
Arheologii care cercetează epava unei nave din secolul al XVII-lea, descoperită în largul coastelor Suediei, au făcut o serie de descoperiri surprinzătoare: un pantof elegant și două inele metalice folosite drept monedă în comerțul transatlantic cu sclavi.
Codruța Filip
Are sau nu Codruța Filip un nou iubit după divorțul de Valentin Sanfira? Ce răspuns a dat artista! „E normal”
După divorțul de Valentin Sanfira, Codruța Filip pare să traverseze o perioadă în care își concentrează atenția asupra propriei persoane, dar și asupra carierei muzicale. Artista a fost prezentă la petrecerea VIVA! 2026, unde a vorbit, despre schimbările din viața sa.