Protocol

Publicat în Dilema Veche nr. 269 din 9 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Între discursurile şi glumele şefilor de stat din saloane şi violenţa contestatarilor de pe străzi, a celor anti-orice, cei care rămîn, adică oamenii copleşiţi de ceea ce li se întîmplă acasă şi la serviciu, la bancă şi la magazin, au urmărit săptămîna trecută evoluţiile de la Londra şi Strasbourg, de la Praga şi Istanbul, încercînd să prevină dezacordurile din viitorul apropiat. S-au vehiculat cifre imense, s-au afişat zîmbete şi s-au produs îmbrăţişări nu întotdeauna sincere, divergenţele s-au discutat discret, în aşa fel încît a fost vizibil efortul concentrării oamenilor puternici să producă încrederea atît de necesară în redirecţionarea cursului actual. Războiul cu terorismul musulman, cu organizaţia Al Qaeda, şi prăbuşirea economiei mondiale au fost în centrul dezbaterilor şi domeniile în care s-au formulat proiectele unor soluţii pe termen scurt. Vedeta summit-urilor, preşedintele Barack Obama, s-a străduit să arate că de ţara lui depinde direcţia, fără să etaleze aroganţa brutală a înaintaşului său. Statele Unite şi-au modificat poziţia faţă de conflictul israelo-palestinian şi pledează pentru o atitudine mai nuanţată faţă de organizaţiile musulmane. "E important ca în Europa să se înţeleagă că, deşi acum eu sînt preşedintele Statelor Unite, şi nu dl George Bush, Al-Qaeda este încă o ameninţare şi o provocare majoră (...) Componenta militară va continua, şi Europa nu trebuie să se aştepte ca Statele Unite să poarte această povară singure." Dar dorinţa europenilor de a sprijini efortul militar este modestă: mai mult sau mai puţin explicit, cît nu sînt împinşi de agresiuni spectaculoase, liderii europeni tind spre menţinerea statu quo-ului, şi un comentator american, Robert Kagan, consideră că "George Bush le-a făcut europenilor o imensă favoare dîndu-le o scuză atît de bună ca să rămînă inactivi în desfăşurarea istoriei transatlantice" (The Washington Post, 2 aprilie). A fost evident acest lucru la Praga, cînd Guvernului reticent i s-a alăturat un mare număr de oameni care nu vedeau deloc necesitatea unui scut anti-rachetă preventiv faţă de eventualele arme nucleare iraniene sau faţă de altele de prin împrejurimi. Extinderea europeană a NATO " fie că e vorba de Turcia, de Georgia sau de Ucraina " e privită cu suspiciune de europeni, cei mai binevoitori considerînd că amînarea e cea mai bună soluţie. Navigînd între pesimism " necesar ca să-şi învingă adversarul republican " şi optimism " necesar ca să cîştige el " Barack Obama trebuie acum să insufle americanilor încredere în sistemul lor (care a dat recent atîtea rateuri): în Guvern şi în bănci, în industria automobilului şi în disponibilitatea cetăţenilor de a lua totul de la început. Oamenii cu picioarele pe pămînt spun că problema e pusă cu susul în jos: "Economia s-a prăbuşit şi oamenii şi-au pierdut încrederea, nu invers. Nu încrederea oamenilor va reda băncilor solvabilitatea, şi nu aşa se va reface ciclul consumului" (Peter Morici, economist, Universitatea Maryland). Şi în domeniul economic, Europa apasă pe frînă: sistemul de protecţie socială apără majoritatea ţărilor europene de consecinţele imediate ale crizei şi, în noua ca şi în vechea Europă, preocuparea pentru reglementare depăşeşte ispita acţiunii. La Londra, la Strasbourg, la Praga, chiar şi la Istanbul s-au făcut eforturi vizibile pentru a mima înţelegerea şi consensul. Uneori prefăcătoria creează obişnuinţă. Sfidînd protocolul, Michelle Obama a atins-o într-un gest mai degrabă tandru pe Regina Angliei. Majestatea Sa nu s-a formalizat şi i-a răspuns în aceeaşi cheie. În ceea ce-i priveşte, liderii europeni par mai degrabă dispuşi să-şi păstreze morga: îşi asigură fondul principal de resentimente faţă de viitorul unilateralism al Americii.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

oana roman (2) jpg
Probleme de sănătate pentru Oana Roman. Cum se simte acum și ce a făcut fiica ei cât a stat pe patul de spital
Oana Roman a dezvăluit cu ce probleme de sănătate se confruntă și de ce a ajuns la spital. Fiica ei nu a vrut să o lase singură
salata de zuchini jpg
Salată de zucchini, prospețime și savoare în farfurie
Salata de zucchini se prepară ușor și este ideală pentru un prânz sau pentru o cină delicioasă.
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare
Impozitul pe locuințe nu va fi calculat la valoarea de piață din 2027. Nazare: „Au fost foarte multe zvonuri care au indus panică”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că impozitarea locuințelor și a altor proprietăți la valoarea de piață va fi amânată și nu va fi aplicată din 2027.
tiktok shutter1 jpeg
TikTok, acuzat de UE că provoacă dependență și afectează sănătatea mintală. Compania riscă o amendă uriașă
Autorităţile de reglementare din domeniul tehnologiei din UE au acuzat vineri platforma de social media TikTok că a încălcat regulile blocului privind conținutul online, solicitându-i să remedieze așa-numitul efect „rabbit hole” al sistemului său de recomandări.
Cumpărături într-un supermarket din București FOTO Shutterstock
Ministrul Agriculturii vrea o intervenție a Guvernului asupra prețurilor. Ce măsură propune
Ministrul Agriculturii caută o soluție pentru creșterea consumului, pe fondul presiunilor economice și al dificultăților cu care se confruntă industria alimentară. Florin Barbu spune că este nevoie de o intervenție care să încurajeze cumpărăturile și să susțină producătorii.
Prințul Marco și Gabriella
Soacra a făcut-o praf pe ispita Gabriella de la Insula Iubirii: „Se conectează mereu și oriunde de bărbați”
Mama Biancăi Ghiurcă a lansat un comentariu acid la adresa Gabriellei, ispita de la Insula Iubirii, după apropierea acesteia de Marco.
Marine Le Pen FOTO EPA-EFE
Înfrângerea republicanilor lui Trump, lecție și oportunitate pentru Marine Le Pen în Franța. Nemulțumirea alegătorilor față de costul vieții amenință guvernele europene
Din Statele Unite până în Europa, criza costului vieții devine un factor decisiv în competițiile electorale. Eșecul republicanilor lui Donald Trump oferă o lecție pentru liderii europeni, dar și o oportunitate politică pentru formațiunile populiste de dreapta, în special pentru Marine Le Pen.
franta proteste elevi jpg
Generația Z iese în stradă și pune presiune pe guverne. Ce îi nemulțumește pe tinerii din întreaga lume
Tinerii din Generația Z, cu vârste cuprinse aproximativ între 14 și 29 de ani, devin o forță tot mai importantă în politica mondială, organizând proteste împotriva corupției, autoritarismului și inegalităților sociale.
capre Tokyo captură Facebook jpg
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Două capre au primit o misiune neobișnuită în centrul Tokyo-ului: să scape de buruieni. „Angajate” de o companie feroviară japoneză, Nagi și Pokke au devenit rapid cele mai simpatice lucrătoare din cartier și vedete pe internet.