Propaganda rusă. Cum ne ferim
Rațional vorbind, rușii nu se pot aștepta la o susținere consistentă în opinia publică de la noi pentru cel puțin o generație de acum înainte. Rusofobia este prea înrădăcinată în sufletul nostru colectiv, cu prea bune motive. Nici măcar anti-occidentalii noștri cei mai vehemenți nu propun o cale pro-rusă, ci o iluzorie cale a independenței totale, a neutralității. Ei nu visează o Românie aliată cu Rusia, ci o Românie „care de nimeni nu depandă“, care joacă, demn, cu toate puterile în mod egal: o Românie de capul ei. În fine, e dreptul lor să viseze frumos. Fapt este că propaganda rusă de la noi, oricît ar fi de abilă, nu poate spera să obțină amorul nostru. Asta se poate, cred, în Bulgaria sau în Serbia – dar la noi, nu. Dar, dacă nu ne poate cuceri inimile, ne poate încurca mințile. Prin urmare, scopul propagandei ruse la noi nu poate fi altul decît confuzia. Rusia vrea o Românie vulnerabilă și ezitantă, frămîntată și dezorientată nu pentru a o cuceri, ci pentru a se asigura că puterile rivale (SUA, mai ales) nu pot avea în România un aliat temeinic, sigur, predictibil. Astfel, după observațiile mele, propaganda rusă de la noi lucrează pe două direcții.
Prima este aceea a adîncirii faliilor deja existente în societatea românească. Disputele în legătură cu lupta anticorupție, cu distribuirea resurselor, cu moralitatea publică, cu tradițiile creștine; falia dintre progresiști și conservatori, cea dintre pro-occidentali și anti-occidentali, cea dintre cei care se uită la Antena 3 și cei care stau tot timpul cu nasul în laptop-uri, cea dintre lucrătorii „la privat“ și lucrătorii „la stat“ – acestea sînt țintele propagandei ruse. Primul obiectiv este să facă lucrurile să pară simple. Orice răgaz de gîndire trebuie suprimat, pentru că clipa de reflecție atenuează isteria. Așa că totul trebuie livrat în formă incendiară și simplă. Românul trebuie să știe că „adversarul“ e ușor de identificat. E de-ajuns un semn și știi totul despre el. De pildă, merge la mitingurile din Piața Victoriei? Asta înseamnă că este anti-ortodox, pro-LGBT, pro-occidental, lucrează „la privat“ și, în ultimă instanță, e cumpărat de Soros. Prin urmare, conservatorii trebuie să-l ia la ochi drept inamic. Dimpotrivă, mergi duminica la biserică, nu poți fi decît „cu rușii“, iubitor de corupție, prost grămadă, spălat pe creier de Antena 3, bugetar care tremură după o firimitură în plus de la buget. Progresiștii trebuie să se năpustească furios asupra acestui tip uman. Aș spune că obiectivul acestei acțiuni de propagandă este: puțină gîndire și multă emoție de toate părțile. Și, prea adesea, ține!
A doua direcție de propagandă este specularea unor sentimente frumoase, specifice tuturor oamenilor. Ai o situație foarte complicată – de pildă, cea din Siria. Iarăși, ideea este să o faci simplă, simplă de tot. Sigur că orice om detestă războiul și e oripilat de moartea groaznică a civililor. Speculezi asta cu clipuri de genul „bogații bagă milioane de dolari în arme ca să omoare săracii care trăiesc cu 5 dolari pe zi“. Cum să nu te revolți? Ți se arată avioane americane care trimit rachete – că avioane rusești care fac același lucru nu prea vezi. Furia merge spre americani. Nu ai timp să te informezi, să înțelegi că sutele de mii de morți din Siria sînt mai degrabă în pasivul moral al lui Putin, care sprijină regimul lui Bashar al-Assad. Tu vezi avioane americane care trag, apoi vezi copii arși – gata, americanii sînt niște bestii. La fel, tema ecologistă. În fapt, și ea extrem de complicată. Prețul plătit pentru tehnologie și confort trebuie mereu plătit, dar trebuie și echilibrat – asta nu este deloc simplu. Dar în termenii propagandei anti-occidentale totul e prezentat simplu, simplu de tot: corporațiile americane distrug natura din țara ta pentru profitul lor. Evident că orice om vrea un mediu curat, aer sănătos, ape perfect potabile, păduri vaste, zoologie variată și botanică neamenințată. Și îți trebuie un timp ca să te informezi, să vezi ce anume este periculos și ce nu în fiecare proiect energetic contestat. Dar nu poți să nu observi că, în cazurile Roșia Montana și Pungești cel puțin, așa complicate și controversate cum erau, activiștii ecologiști au fost extrem de radicali și clari în cererile lor, dar nu prea s-au consemnat proteste similare în privința unor investiții rusești echivalente. Mă grăbesc să precizez că nu-mi trece prin cap să spun că oamenii care au protestat împotriva acestor două proiecte occidentale au făcut jocul rușilor. N am nici o dovadă în acest sens. Iar proiectele, mai ales cel de la Roșia Montana, aveau umbrele lor. Ce vreau să spun este că o asemenea sensibilitate, firească uman și benefică social, poate fi speculată de o atare propagandă. Iar istoria Războiului Rece dovedește că URSS lucra masiv prin tinerii ecologiști occidentali. De ce s-ar fi oprit Rusia lui Putin să o facă?
Și dacă tot am adus aminte de anii 1950-1990, precizez că se joacă pe mai departe cu o tactică foarte eficientă pe atunci: tactica echivalenței morale. Dacă, totuși, cineva atrage atenția asupra vinovățiilor Rusiei, se răspunde „lasă că nici americani nu-s mai breji“. S-a scris mult despre „echivalența morală“. Este un raționament etic care dă omului impresia că e corect și echilibrat cu minimum de efort de gîndire. Mai precis, nu-l solicită și îi dă confort interior. Excelent pentru oricine! Efortul de a înțelege gradele de vinovăție într-o situație încurcată e complicat, e cu bătaie de cap – de ce să-l mai fac? Am zis că toți sînt la fel, gata, am închis onorabil subiectul. În general, bestiile practică această tactică ticăloasă. Nu mă blama pe mine, și tu ești de vină, toți sîntem de vină. Nu așa spuneau și zeloșii comunismului de la noi după ce regimul lor s-a prăbușit?
Așadar, ațîțarea tensiunii între clivajele firești ale oricărei societăți democratice și, în același timp, miza pe slăbiciuni omenești diafane sînt abil speculate pentru creșterea anti-occidentalismului de la noi.
Eu văd un singur fel de a rezista acestei propagande. Trebuie lucrat la atenuarea slăbiciunilor care asigură succesul acestei propagande. Oamenii diferiți din societatea noastră liberă trebuie să reînvețe să empatizeze unii cu ceilalți, iar fiecare dintre noi trebuie să reînvețe lecția spiritului critic. Omenie și discernămînt – asta dă de rușine orice încercare propagandistică de a ne rupe de Occident.
