Progresism și euroscepticism

Mihai VASILESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 995 din 4 mai – 10 mai 2023
Vladimir Putin și Viktor Orbán © wikimedia commons
Vladimir Putin și Viktor Orbán © wikimedia commons

S-a discutat mult în ultima vreme despre legătura între așa-numitul progresism promovat în mod agresiv de unele cercuri din Occident și euroscepticismul crescînd în rîndul unor țări din Uniunea Europeană, cu precădere din Est, dar nu numai. S-a afirmat că reacția de respingere ar proveni din excesul de liberalism care ar fi întruchipat în acest „progresism”. În mod aparent logic, soluțiile de combatere a acestui presupus „exces de liberalism” s-au definit ca forme de iliberalism, cele mai cunoscute fiind orbánismul și putinismul. De fapt, se poate arăta că invocarea iliberalismului ca soluție nu se susține cîtuși de puțin din punct de vedere logic. 

Dar să remarcăm mai întîi că apropierea dintre orbánism și putinism din acest punct de vedere are motive mai profunde. Ambii lideri conduc state post-imperiale care au pierdut o bună parte din populație și teritoriu, fiind înclinați pe de o parte spre revizionism și pe de altă parte spre a-și asuma protecția etnicilor din națiunea imperială care au rămas în afara granițelor. Regatul Ungariei a pierdut prin Tratatul de la Trianon aproape 60% din populație – cca 12 milioane de oameni, din care cca 3 milioane au fost etnici unguri ajunși între granițele Cehoslovaciei, Iugoslaviei și României. URSS a pierdut cam jumătate din populație (cca 150 de milioane) iar 30-40 de milioane de etnici ruși au rămas între granițele celorlalte 14 republici moștenitoare, în afara Federației Ruse. Orbán și Putin sînt aliați naturali din acest punct de vedere și poate nu e cu totul surprinzător că sînt pe poziții similare și în materie de iliberalism și anti-occidentalism. 

Voi arăta în continuare de ce soluția pentru a combate excesele a ceea ce numim astăzi „progresism” nu este iliberalismul, ci din contra, o doctrină mai apropiată de liberalismul clasic. Pentru început, să observăm că actualul progresism își are rădăcinile în doctrine promovate de așa-numita Școală de la Frankfurt – filozofi de stînga germani dintre cele două războaie mondiale emigrați în Statele Unite. Printre ei, Herbert Marcuse, Theodor Adorno, Erich Fromm, Max Horkheimer și alții. Unul dintre conceptele folosite de ei este cel de teorie critică. Nu voi intra in detalii privind diferența între o teorie în sensul obișnuit științific și conceptul de teorie critică; simplificînd mult, voi spune doar că teoria critică acordă un rol legitim pozițiilor și percepțiilor subiective în teoriile despre societate și voi mai aminti și rolul extraordinar pe care l-a căpătat în Statele Unite așa-numita Critical Race Theory (teoria critică despre rasă). Dar unde este cea mai evidentă legătura între actualul progresism și  gînditorii Școlii de la Frankfurt este în cazul lui Herbert Marcuse. Două dintre lucrările lui sînt perfect ilustrative în acest sens. 

Prima este o carte din 1964 intitulată Omul unidimensional. Studii în ideologia societății industriale avansate. Sînt multe lucruri interesante în această lucrare de o mare importanță, dar ce ne interesează pentru actuala argumentație este doar una dintre tezele lui Marcuse, expusă în această carte. Este teza care susține că societatea industrială avansată din Vest a  creat o puternică atracție pentru consumerism, iar aceasta a dus inclusiv la integrarea clasei muncitoare în sistemul capitalist. Din acest motiv, clasa muncitoare nu mai poate fi vectorul acțiunii revoluționare, cum susținea marxismul. Acțiunea revoluționară ar putea fi promovată însă în alt mod, după cum propunea Marcuse: printr-o alianță între intelectuali radicali și grupuri neintegrate în societate din diferite motive, grupuri oprimate sau minorități de diferite tipuri. Obiectivul evident era destabilizarea sistemului pe care Marcuse îl definea drept esențialmente represiv. Să mai observăm că gînditorii din Școala de la Frankfurt nu mai puneau accent pe baza economică în determinarea evoluției sociale, ci pe factorul subiectiv, cu apel la emoții și la sentimentele identitare. Nu mai era marxism, de aceea au și fost criticați de adevărații marxiști, dar fiindcă mulți dintre ei începuseră ca marxiști, inclusiv Marcuse, doctrinele au fost numite de unii neomarxism, marxism cultural, marxism identitar etc. Ulterior, poate pentru evitarea unui termen nu foarte popular, a început să fie folosit termenul de „progresism”.  

Dar să vorbim acum și despre a doua lucrare a lui Marcuse, care în bună măsură a deschis calea spre modul de acțiune al actualul progresism. Într-un eseu publicat în 1965, cu titlul Toleranța represivă (Repressive Tolerance), Marcuse afirmă că toleranța invocată în numele neutralității față de diferitele opinii lasă loc unor opinii dăunătoare, greșite, retrograde, prejudecăților față de minorități, față de cei diferiți etc. Și cum, adesea, acestea sînt opinii încetățenite în rîndul majorității, ele vor domina spațiul public și astfel nu mai rămîne loc pentru voci care ar trebui ascultate, acestea fiind efectiv reprimate. Deci presupusa toleranță are în sine un caracter represiv. Soluția ar fi o blocare sistematică a opiniilor majoritare retrograde și să fie deschisă calea numai pentru opiniile „acceptabile”. Chiar dacă doctrina nu este formulată exact în acești termeni, aceasta este esența ei. Ceva foarte asemănător se întîmplă de mai multă vreme în Vest, unde intelectualii radicali (invocați cîndva de Marcuse) și-au asumat protecția unui număr tot mai diversificat de minorități, pe care le îndeamnă să considere ostil sistemul social-politic existent și să-i considere prin definiție inamici ireconciliabili pe majoritari. În acest sens, s-a constituit un corpus de opinii acceptabile de așa-numita corectitudine politică și sînt interzise nu doar orice opinii diferite, ci orice dezbateri pe temele respective. Radicalii din universitățile americane și imitatorii lor din cele europene le refuză orice platformă celor care ar dori o dezbatere și adesea îi și elimină din sistem. De fapt, radicalii cei mai consecvenți (adepți ai revoluției) le impun minoritarilor de orice fel să se considere în mod iremediabil victime ale sistemului și insistă pe destructurarea acestuia motivînd că emanciparea minorităților este oricum imposibilă pînă cînd nu este distrus actualul sistem. Ne-am putea întreba de ce o astfel de gîndire a cîștigat teren în asemenea măsură în universitățile americane. O parte a răspunsului are legătură cu creșterea fără precedent a celor care absolvă studii superioare, cu mediocritatea celor care predau și mai ales cu ușurința de a te afirma în studii irelevante acceptate imediat dacă se referă la teme încurajate de corectitudinea politică. Să nu înțelegem greșit: temele în sine pot fi perfect legitime, dar nu și toate elucubrațiile acceptate în mediul academic doar fiindcă au o vagă legătură cu o temă legitimă și care sînt acceptate totodată fiindcă orice dezbatere asupra subiectului este blocată, așa cum recomanda Marcuse în eseul său privind „toleranța represivă”. Blocarea oricărei dezbateri și a oricăror opinii alternative este, de fapt, chintesența actualului „progresism”.    

Devine astfel evident că așa-numitul progresism nu este în nici un caz un exces de liberalism, ci este exact antiteza liberalismului. Scopul său final, pe care nenumărați idioți utili nu îl înțeleg, se pare, este o formă de totalitarism revoluționar. Și aici ne întoarcem la orbánism și putinism. Are sens să te aperi de totalitarismul progresist invocînd iliberalismul? Are sens, dar numai dacă presupusa nevoie de a impune iliberalismul se justifică altfel, așa cum este cazul la Vladimir Putin și al lui Viktor Orbán.  

Care ar fi atunci soluția față de excesele progresismului? Soluția ar putea implica un adevărat liberalism pornind de la anumite principii mai vechi ale unei societăți liberale. Categoric nu majoritarismului, adică tiraniei majorității. Categoric da protecției minorităților și asigurării drepturilor cerute de acestea. Categoric da pentru dezbatere liberă atunci cînd apar contradicții între tradițiile și interesele unor comunități diferite. Categoric nu tendințelor de divizare a societății prin încurajarea conflictelor identitar-culturale. Categoric nu tendințelor de demonizare a majorității. Și, mai ales, categoric nutendințelor totalitare ale progresismului destructurant al societății. Este modul prin care s-ar putea reduce și din euroscepticismul care a fost cauzat de excesele progresismului și de tendințele autoritariste ale unora dintre instituțiile europene. 

Și, din nou, să nu ne lăsăm înșelați: în nici un caz nu este nevoie de putinism sau de orbánism.

Mihai Vasilescu este jurnalist.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.