Profesiunea – politician

Publicat în Dilema Veche nr. 758 din 30 august – 5 septembrie 2018
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Undeva, spre sfîrșitul Eticii Nicomahice, Aristotel spune că marea problemă a sofiștilor era aceea că puneau semnul egalității între politică și retorică. Pentru sofiști, cu alte cuvinte, politica era discurs și atît. Spre deosebire de Platon, Aristotel nu dădea multe parale pe sofiști, iar excesul retoric al acestora era unul dintre motive. Pe de altă parte, epoca de glorie a sofiștilor (patru-cinci secole înainte de Christos) a coincis cu o democratizare evidentă a Atenei. Sigur, e greu de spus dacă elanul sofist a fost favorizat de democratizare sau invers, procesul de democratizare a fost impulsionat de succesul sofiștilor. Cert este că epoca de glorie a sofiștilor s-a suprapus peste un timp istoric benefic din istoria Atenei. Or fi făcînd ei rău anumitor facultăți sufletești, așa cum credea Socrate, dar cetății nu se poate spune că i au făcut rău. Pe de altă parte, învățătura sofiștilor nu avea o întrebuințare practică mai bună decît în politică. Ideea că politicianul trebuie să dețină anumite cunoștințe specifice pentru a-și exercita funcția, că trebuie să fie un „profe­sionist“, cum am spune astăzi, exista deja în societatea ateniană – mărturie stă dialogul platonician Omul politic. Se poate spune că influența sofiștilor, direcția spre care au reușit să împingă efortul intelectual în privința treburilor publice, a produs cîteva consecințe perene, dar și două meserii fără de care democrația noastră de acum ar fi de neimaginat: avocații și politicienii. Asupra celei dintîi, toată lumea e de acord: este cu adevărat o meserie. Asupra celei de-a doua persistă încă dubii.

În România post-decembristă s-a discutat îndelung despre profesionalizarea politicii. S-au desprins, imediat, două școli de gîndire. Prima contesta ideea politicianului de profesie. Era, mai degrabă, o reacție civică la o traumă socio-profesională prin care țara trecuse vreme de patru decenii. În anii comunismului, figura activistului de partid era antipatizată și detestată. În colțurile încă nealterate ale mentalului colectiv, activistul de partid, politrucul, era fie înspăimîntător, fie prost. Fie amîndouă. Era precar educat, spălat pe creier, prelungea prin dezvoltări forțate, spre toate colțurile țării, absurdul emanat de conducerea PCR. În general, nu era în stare de nimic și tocmai de aceea s-a făcut activist. Acest personaj a fost, pentru două generații, politicianul profesionist. Plecînd de la această experiență imediată, promovînd o perspectivă superioară asupra politicii, această școală de gîndire considera că politica trebuie să fie o îndeletnicire pasageră în viața cuiva care are deja o profesie. Drumul sănătos spre politică trece întotdeauna prin altă meserie. Dacă se poate, spre politică ar trebui să îndrăznească acela care a avut deja un parcurs profesional de succes. Îmi amintesc că oameni pe care îi admiram și îi admir enorm, precum Andrei Pleșu și Alexandru Paleologu – ei înșiși oameni cu momente politice în biografie –, susțineau asta.

Cam în același timp, a apărut ideea că politica este o profesie în sine, o carieră pentru o viață. Politicianul trebuie să fie un profesionist. Această idee, blindată cu o bibliografie solidă, de la Platon la Max Weber, se cultiva, firesc, în interiorul partidelor politice. În anii ’90, marile fundații politice din Occident obișnuiau să invite la cursuri sau seminarii de pregătire tineri din organizațiile „de juniori“ ale partidelor românești. E adevărat că cei mai mulți dintre aceia nu au rămas în politică, dar mulți dintre cei care sînt acum în politică au trecut pe la acele școli. Din acest unghi, se susține că trebuie să fii educat pentru politică, să parcurgi trepte ca în orice altă carieră, să dai „examene“, să treci prin „inițieri“, să suporți rituri de trecere. Vremurile păreau a favoriza a doua viziune. Cel puțin pentru țările membre în Uniunea Europeană, a guverna sau a face opoziție era, pînă de curînd, o treabă tot mai tehnică. Prin urmare, procesul de asimilare teoretică prealabilă devenise tot mai necesar și tot mai îndelungat. Acest proces se formalizase progresiv și se apropia din ce în ce mai mult de ceea ce înseamnă școală în mod tradițional. Or, dacă o îndeletnicire nu mai poate fi exercitată fără o școală „la bază“, atunci acea îndeletnicire devine profesie. Priveam pînă acum vreo trei-patru ani în jur și-mi dădeam seama că vremea diletanților (în sensul de dilettante – așadar, nimic peiorativ în acest cuvînt!) în politică a trecut.

Lucrurile, însă, s-au schimbat dramatic în ultimii ani. Acum, cel puțin în România, discuția despre profesionalizarea politicienilor pare caraghioasă. Problema noastră este aceea de a găsi mecanismele care să permită accesul la vîrful sistemului politic al unora care sînt școlarizați normal și la timp. În 2018, tot eșichierul de vîrf al politicii noastre este ocupat de impostori academici, repetenți, absolvenți ai unor universități-fantomă, studenți întîrziați, oameni care au trecut submediocru prin școli submediocre, imprecis culturalizați. Acum, în România, e vremea repetenților. Cum să faci să convingi un popor el însuși ignorant că nu trebuie votați ignoranții, că înainte de a te uita la partid, trebuie să te uiți la studiile candidatului, să vezi ce știe să facă, dacă o fi știind ceva?

De fapt, partidele politice ro­mâ­nești au sfîrșit prin a duce în față același gen de oameni. Moral și cultural, de la Liviu Dragnea la Vasile Blaga și de la Victor Ponta la Alina Gorghiu nu-i diferență. Instinctul poporului cînd strigă „PSD-PNL / Aceeași mizerie!“ lucrează corect. Nu pentru că PNL face blaturi cu PSD, ci pentru că ceea ce livrează toate partidele este cam același lucru: aceeași nepricepere purtată cu aceeași aroganță. Cînd a apărut pe scenă USR am crezut că vine și alternativa. Doar că am înțeles repede că a avea carte nu e de-ajuns. Rămîne condiția „fără de care nu“ a oricărei opțiuni de vot, dar, odată îndeplinită, mai trebuie încă multe altele ca să avem politicianul decent pe care ni-l dorim. Vine din urmă Mișcarea România Împreună. Poate cineva să-mi spună cam care ar fi diferența dintre ei și USR? Aștept să văd, dar aștept din ce în ce mai neîncrezător…

Acum vreo cinci ani, aș fi încheiat acest articol cam așa: „Pro­fe­sionalizați sau nu, dacă mă întrebați pe mine, e mai puțin important. Politica este o chestiune de caracter înainte de toate. Politica provoacă în cel mai înalt grad caracterul. Puțini rezistă dansului cu puterea, indiferent cît sînt de inteligenți, de școliți, de experimentați. Inteligențe avem – nu multe, dar suficiente –, caracterele ne lipsesc. Cele fără de care, vorba lui P.P. Carp, toată competența se irosește.“

Acum, un asemenea articol obligă la o cu totul altă încheire. Acum se termină cu un oftat. Sau cu un strigăt din acela…

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

Adevarul.ro

image
Accesul turiştilor, interzis în Thassos. Pe ce plaje nu se mai poate ajunge
Mai multe restricţii sunt în vigoare pentru turiştii care ajung în Grecia, începând cu data de luni, 8 august. Autorităţile au interzis accesul din cauza riscului de incendiu.
image
Bătaie în tren între un controlor şi un călător fără bilet. Agresorul este căutat de oamenii legii VIDEO
Un controlor de bilete a fost lovit de un pasager fără bilet care a devenit nervos în momentul în care a fost depistat. Totul s-a petrecut într-un tren care circula pe ruta Mangalia - Sibiu.
image
Primele imagini cu muniţia românească  primită de soldaţii ucraineni VIDEO
Site-ul specializat Ukraine Weapons Tracker au prezentat imagini cu ceea ce par a fi obuze de calibrul 122 milimetri fabricate în România de Romarm în 2022.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.