Procese

Pe 11 martie 2004, într-o gară din Madrid, bombe plasate sub vagoanele a trei trenuri au explodat, făcînd 191 de morţi şi aproximativ 2000 de răniţi. Guvernul Aznar, la putere, dar cu o săptămînă înainte de alegeri, a declarat, din primul moment, că vinovate ar fi organizaţiile secesioniste din Ţara Bascilor. Dar foarte curînd cercetările au indicat pista islamistă: 7 din principalii autori, musulmani, ai atentatelor de la Madrid s-au sinucis cînd poliţia s-a apropiat de clădirea unde se adăposteau, dar alţi 29 au apărut în faţa justiţiei, într-un proces care a început pe 15 februarie. Se presupune că procesul va dura cinci luni şi că va aduce la lumină reţelele complotului pus la cale de membrii şi complicii Al-Qaeda. S-a cheltuit mult - între 1,6 şi 2,1 milioane de euro - pentru a pune la punct ambianţa tehnologică a sălii de tribunal, unde învinuiţii vor sta faţă în faţă cu victimele şi cu familiile lor. Vor fi chemaţi la bară peste 100 de experţi şi 600 de martori. Începutul e departe de a prevesti un succes: Ahmed, primul acuzat, cunoscut şi sub numele de Mohamed egipteanul, a fost arestat la Milano, trei luni după atentatul de la Madrid. Judecătorii italieni l-au condamnat la zece ani de închisoare pentru legături dovedite cu terorismul, el s-a lăudat în faţa camarazilor săi italieni că a fost unul dintre planificatorii atacului de la Madrid. În procesul de aici, Ahmed şi-a pus jos căştile cu traducerea, iar la întrebările procurorilor, despre trecutul lui, a răspuns în arabă: "Cu tot respectul cuvenit, nu ştiu nimic despre aceste acuzaţii şi nu voi răspunde la nici o întrebare, inclusiv la cele puse de avocatul apărării. De ce? Pentru următoarele motive: ..." (International Herald Tribune). Aici judecătorul, preşedinte de şedinţă, a întrerupt microfonul. Importante ar fi putut fi răspunsurile, nu explicaţiile unei "tăceri revoluţionare". Ahmed se declară acum nevinovat, dar în înregistrările telefonice, folosite ca probe, el îşi asumă concepţia complotului. Următorul acuzat, Youssef Belhadj, a fost identificat într-un clip video declarînd că atentatul de la Madrid a fost răzbunarea lui pentru susţinerea de către Spania a invaziile americane în Afganistan şi Irak. În 2004, reacţia neadecvată a puterii a determinat înfrîngerea Partidului Popular în alegeri. Conflictul politic nu s-a stins: purtătorul de cuvînt al Partidului Popular susţine că fundamentaliştii musulmani au avut legături cu organizaţia ETA, care le-a furnizat explozibilul. Atentatul islamic ar fi avut în vedere eliminarea PP de la putere, mesajul fiind "Dacă nu vă supuneţi, va fi mai rău". În Spania, nu există pedeapsa cu moartea; nu e limpede dacă procesul de la Madrid va izbuti să demonstreze vinovăţia acuzaţilor şi astfel să contribuie la consolidarea sentimentului de dreptate. În timpul ăsta, la Istanbul, 7 terorişti au fost condamnaţi la temniţă pe viaţă, pentru bombele plasate în 2003: 58 de victime la Consulatul britanic, la două sinagogi şi la filiala băncii HSBC. Deşi a negat participarea la atentat, principalul acuzat, un sirian, Loai al-Saqa, şi-a încheiat prezenţa în sala tribunalului strigînd, ca într-un film: "Hei, fraţi eroi! Nu vă temeţi pentru mine! Victoria e aproape!" (BBC NEWS, 17 februarie). În Bosnia, la Sarajevo, Gojko Jankovici a fost condamnat la 34 de ani de puşcărie, pentru crime împotriva umanităţii: uciderea, răpirea şi violul civililor musulmani în oraşul Foca. Conform unui comentator, chiar în contextul războiului din Bosnia, caracterizat printr-o violenţă insuportabilă, faptele lui Jankovici ies în evidenţă. În procesul genocidului din Ruanda, au fost eliberaţi cîteva sute de inşi, ancheta nu a putut demonstra vinovăţia lor. Ziarele aduc zilnic ştiri despre arestări, anchete şi procese legate de evenimente care au influenţat istoria şi politica; zilnic se dovedeşte că o crimă împotriva umanităţii e mai greu de dovedit decît una împotriva unui om şi cu atît mai dificil sînt de izolat executanţii de comanditari. Iar odată cu trecerea timpului, vinovăţia se estompează şi vinovaţii par a deveni ei victimele represiunii de stat. Tribunalul regional din Stuttgart a recomandat punerea în libertate a lui Brigitte Mohnhaupt şi Christian Klar, membri ai Fracţiunii Armata Roşie, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru că au participat, în 1977, la uciderea lui Schleyer, preşedintele patronatului german, şi a lui Buback, procuror general. Nu şi-au exprimat niciodată regretul pentru faptele lor, dar "statul trebuie să dea dovadă că este şi rămîne uman" (Die Zeit).