Procese

În Africa de Sud s-au petrecut scene ca în pozele din cărţile pioase: Adriaan Vlok, fostul ministru al Securităţii, i-a spălat în public picioarele reverendului Frank Chikane, acum înalt oficial în birourile preşedintelui Thabo Mbeki, dar pe care în 1989 voia să-l vadă mort şi dăduse ordin ca hainele acestuia să fie impregnate cu otravă. Deşi ordinul a fost ascultat, reverendul a scăpat cu viaţă. După abolirea apartheid-ului, în Africa de Sud a fost înfiinţată Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere, unde cei vinovaţi de crime sau de alte delicte erau iertaţi, dacă şi le mărturiseau şi se căiau. Lucrările Comisiei şi-au propus să scurtcircuiteze dinamica răzbunării şi să favorizeze eliberarea subconştientului colectiv de spaime şi frustrări, înlesnind omogenizarea societăţii. Nu în ultimul rînd, s-a considerat că promisiunea de imunitate urma să asigure aflarea adevărului, numele vinovaţilor, mai repede şi mai complet decît acţiunile combinate ale unei justiţii şi poliţii implicate în persecuţiile trecutului. Succesul a fost parţial. Comisia şi-a încheiat activitatea în 2001 şi cazurile nerezolvate au fost transferate Autorităţii Naţionale de Acuzare. Reprezentanţii victimelor de culoare ale apartheid-ului protestează destul de des împotriva suspendării unor sentinţe, a altora considerate prea blînde, deţinuţii se plîng că plătesc pentru ordinele date de superiorii lor, pe de altă parte, au pierit oameni şi în urma acţiunilor Congresului Naţional African, şi rudele lor vor să se facă dreptate şi în numele lor. Unele victime, cum a fost reverendul Chikane, s-au declarat mulţumite. Chikane crede că remuşcările lui Vlok au fost sincere şi nu doreşte să-l vadă pe acuzat în puşcărie. În consecinţă, sentinţa de 10 ani pe care o executa fostul ministru a fost suspendată. Această sentinţă nu era doar consecinţa atentatului nereuşit la viaţa reverendului, ci şi a ansamblului de măsuri represive puse în practică în anii ’80, pe vremea cînd era la putere. Morţii de atunci stau în morminte cu picioarele nespălate. Considerată un model pentru felul cum un regim democratic se poate despărţi de un trecut criminal, Comisia din Africa de Sud a făcut mult bine, dar s-a dovedit că asemenea acţiuni au şi ele limitele lor - chiar cînd se află adevărul, dreptatea nu poate fi dusă pînă la capăt. În ceea ce priveşte crimele produse în Cambodgia de regimul Khmerilor Roşii (1975-1979), la 32 de ani după ce au fost ucişi 1,7 milioane de oameni, Tribunalul şi-a stabilit, în sfîrşit, toate procedurile şi este, la rîndul lui, în competiţie cu moartea. Conducătorul Khmerilor Roşii, Pol Pot, a murit în 1998. Omul său de încredere, Son Sen, fusese omorît cu un an înainte. Ta Mok, comandantul militar al regimului, a murit în iulie trecut. Alţii trăiesc în libertate şi neagă că ar fi avut vreun amestec în atrocităţile produse. Trăiesc, citesc, ascultă muzică, îşi văd de grădina lor de la Pailin, un oraş de la graniţa cu Thailanda. În general, tac. Cel mai vorbăreţ dintre ei, Nuon Chea, prim-adjunct al lui Pol Pot, aflat de altfel în capul listei viitorilor acuzaţi, nu se dă bătut: "Acest tribunal este un cîmp de bătălie între patrioţi şi invadatori. Nu o să permit nimănui să mă înfrîngă". Pe 31 iulie, a început interogatoriul primului suspect: Kang Ken Ieu, cunoscut sub porecla Duch, 65 de ani, fost director al celebrei închisori din Pnom Penh unde au murit 14.000 de oameni. Se discută dacă el poate fi sau nu acuzat într-un proces. Acordul între Guvernul cambodgian şi ONU prevede că vor fi deferiţi justiţiei "principalii conducători ai Khmerilor Roşii şi responsabilii pentru crimele cele mai grave". Dar experţii subliniază că şi cadrele locale au putut fi vinovate de grave violări ale drepturilor omului: "În fiecare district exista un centru de securitate. La nivelul districtului erau ordonate arestările terminate cu execuţii" (Libération, 3 iulie 2006). Dacă se caută pînă la acest nivel, stropii crimei ar putea ajunge pînă la apropiaţii actualului Guvern. De exemplu, preşedintele Senatului, Chea Sim, era şeful unui district în vremea Khmerilor Roşii. În timp ce se stabilesc reguli şi se adună probe, vremea trece. Jumătate din populaţia Cambodgiei e născută după încheierea dictaturii Khmerilor Roşii. Sediul Tribunalului - scrie revista Time - e în clădirea unui fost comandament militar, într-un cartier unde puţină lume iese la plimbare.