Prietenul meu de demult

Publicat în Dilema Veche nr. 405 din 17-23 noiembrie 2011
Impresii de cînd am fost dat afară jpeg

L-am revăzut ieri-dimineaţă după zece ani sau, poate, mai mulţi. Ultima oară, îmi amintesc bine, ne regăsiserăm într-o mansardă înghesuită şi primăvăratică, cu ferestre care dădeau spre cer, a căror deschidere era obstrucţionată de un arbore luxuriant care încerca să intre în odaie, cu pereţi pe care un creion indecent scrisese versuri avangardiste, cu duşumea care mirosea a cafea, acoperită de un covor cu forme geometrice bizare şi culori de mult estompate. În mansarda asta locuia o prietenă la care venisem în vizită, pe cînd noaptea de mai era încă tînără. Atunci, i-am făcut şi ei cunoştinţă cu el. L-am ascultat la nesfîrşit… Zorii ne-au surprins executînd libaţii, fumînd, mîngîind prietena, trăncănind amestecat metafizică, bîrfe şi vulgarităţi, sperînd vag, bucurîndu-ne că aveam atîtea motive să rîdem împreună. Îmi amintesc bine că, după ce l-am prezentat prietenei mele, ea s-a întins pe covor – cît era de înaltă devenise acum prelungă –, a închis ochii, l-a ascultat pînă la sfîrşit pentru prima oară şi, cînd a terminat şi a tăcut, ea a şoptit, fără să deschidă ochii: „Aşa e…“ Eu nu am adăugat nimic, deşi, la un moment dat, am simţit nevoia să spun ceva – cum ar fi un vers din Dimov sau o impresie din copilărie –, dar am tăcut şi eu, lăsînd să se prelungească cît de mult ultimul lui sunet. De atunci, nu ştiu cum s-a făcut, nu l-am mai întîlnit. Sau, poate, în cîte o împrejurare grăbită, vom mai fi dat unul de celălalt. Mi-or mai fi trecut pe la ureche ecouri ale trecerii lui prin diverse locuri, dar au fost reîntîlniri fără urme, din moment ce nu mi le mai amintesc. Acum, cînd îl revăd, gîndul că e posibil să-l mai fi reîntîlnit în acest răstimp, dar nu-mi mai amintesc, mă enervează. Îmi dau seama că nu am avut disponibilitatea interioară să sesizez că e prin preajmă – asta mă umple de mîhnire şi mă face să fiu încă o dată supărat pentru că îmi umplu viaţa cu fel de fel de prostii şi nu mai pot gusta aşa cum trebuie întîlnirile cu el sau cu alţii ca el.

După cum spuneam, l-am regăsit acum, într-o dimineaţă, în timp ce-mi făceam bagajul pentru o călătorie. De fapt, l-am văzut la televizor pe unul dintre acele canale de la capătul îndepărat al grilei, la care nu se uită mai nimeni. Semăna izbitor cu sir Simon Rattle, faimosul dirijor al marii Berliner Philarmoniker. Longilin, cu faţa smeadă şi expresivă ca a unui clown trist, cu părul de argint fin, învolburat, cu mîini magice în stare să producă muzică prin simpla lor plutire în aer – aşa mi-a apărut acum, după atîta timp. M-a copleşit din nou, cu tonul său deopotrivă exact şi melancolic. La fel cum mă copleşise cînd îl ascultam tihnit acum mulţi ani, în cealaltă viaţă a mea.

Nu mai ţin bine minte cînd am făcut cunoştinţă cu el. Oricum, cînd a avut loc episodul pe care l-am evocat mai sus îl cunoşteam bine, ştiam cît e de fermecător şi am fost bucuros că prietena cu mansardă nu-l cunoştea. Ieri-dimineaţă, după ce l-am revăzut, am dat fuga la jurnale din alt secol, am răsfoit carnete îngălbenite, am scotocit memoria computerului vechi, pentru a găsi o mărturie a primei noastre întîlniri. Nu am reuşit să găsesc decît această însemnare, pe care e posibil să o mai fi împărtăşit cu alte prilejuri:

„12 septembrie 199... Adagio pentru coarde, opus 11, de Samuel Barber. Îmi exersez stilul imaginînd moartea unui balerin bolnav de SIDA ca pe un dans pe această muzică. Vreau să descriu într-o proză o agonie coregrafică şi adagio-ul acesta trebuie să fie muzica inspiratoare. Oricît încerc, nu pot produce mare lucru. Ceea ce rămîne pe hîrtie în cuvinte nu este nici măcar comparabil cu emoţia copleşitoare, cu senzaţia de levitaţie dureroasă pe care o am cînd ascult acest adagio. Tai cu cerneală neagră tot ce scriu. Mă opresc după cîteva încercări, convins că nu am talentul să pot pune în cuvinte experienţa mişcărilor melancolice şi deznădăjduite ale ansamblului de coarde. Cînd a scris, în 1936, acest adagio, Barber era sub impresia unor pasaje din Virgiliu, în care se descrie cum un fir de apă devine rîu năvalnic. Şi totuşi, muzica aceasta nu este deloc din spaţiul emoţional al pitorescului. Emoţia ascultătorilor este, de bună seamă, de altă natură, din moment ce adagio pentru coarde a servit ca muzică mortuară la catafalcul a doi preşedinţi americani: Roosevelt şi Kennedy.

Un critic muzical scrie despre muzica aceasta că «este ca un arc lung care începe încetişor, apoi se construieşte tot mai solid pînă ajunge la punctul maxim, care e copleşitor, şi apoi coboară calm spre un sfîrşit tăcut». Altul zice aşa: «această muzică dovedeşte pe deplin două lucruri – că marile idei sînt esenţialmente simple şi că nu orice este popular este de proastă calitate». În altă parte, găsesc: «Muzica lui Barber are elemente neo-romantice, dar este foarte modernă în acelaşi timp». Şi: «Muzica lui Barber este măiastru construită pe structurile şi sensibilităţile romantice şi este, deopotrivă, lirică, complexă ritmic şi bogată armonic». Uite, vezi, de-aia au dreptate mulţi melomani să evite cronicile. Ce au toate formulele astea de-a face cu emoţia mea? Nimic. Prefer această notă din jurnalul unei studente îndrăgostite de muzica lui Barber: «Am cîntat Adagio pentru coarde unui vechi prieten care m-a ascultat nemişcat. După ce am terminat a zis atît: «Uau!». La fel cred şi eu». Mă afund în fotoliu, închid ochii şi mă întreb cum o fi sunat acest adagio cînd a fost cîntat pentru prima dată, la New York, sub bagheta lui Toscanini. De data asta nu mă poate ajuta nimeni. Imposibil de ajutat fiind, mă simt bine.“ Acel „Uau!“ urmat de „La fel cred şi eu“ din jurnalul studentei, acel „Aşa e…“ al prietenei mele de odinioară, dar şi incapacitatea mea de a scrie ceva inspirat de el, deşi eram cu totul vrăjit de el, constituie, în analele sentimentelor mele, temeiul prieteniei pe care am să i-o port mereu. Lui, acestui adagio cu putere de înfăptuire. Aştept reîntîlnirea cu el, oricînd şi oriunde va fi să fie.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Campania de recrutare a Kievului capătă ritm. Noile metode prin care sunt atrași voluntari pentru armata ucraineană
Campaniile menite să intensifice recrutarea voluntară, inclusiv campanii de relații publice au pus pe roate efortul de mobilizare a noi recruți pentru armata ucraineană, pe fondul entuziasmului scăzut al ucrainenilor de a se înrola, relatează Reuters și The Guardian.
image
Cum să folosești corect aerul condiționat de la mașină. Sfaturi pentru economia de combustibil: „nu mori, va fi rece mașina” VIDEO
Vara aceasta, temperaturile ridicate ne fac să apelăm din ce în ce mai des la aerul condiționat al mașinii. Însă, o utilizare incorectă a acestuia poate duce la un consum crescut de combustibil și chiar la probleme tehnice.
image
Seceta lovește România. Sute de localități rămân fără apă. Se face apel la rațiune
România se confruntă cu o criză acută a apei, zeci de localități rămânând fără această resursă vitală. Seceta prelungită a dus la scăderea semnificativă a nivelului în lacurile de acumulare, iar debitele râurilor sunt sub media multianuală.

HIstoria.ro

image
Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie
„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac. Descoperiți un destin excepțional.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?