Presa e ochiul dracului. Dar publicul?
Muncitorii de la Dacia nu sînt liberi să facă alte maşini decît Dacia. Oricîtă creativitate şi imaginaţie ar avea, din mîinile lor nu vor ieşi decît Loganuri. Aşa a decis management-ul. Culmea, Loganurile de azi sînt la fel ca şi cele de ieri: aceeaşi lungime, acelaşi motor, aceleaşi oglinzi retrovizoare. Aşa a decis acelaşi management, din simplul motiv că publicul vrea să cumpere aceeaşi maşină (în plus, e şi mai ieftin s-o faci la fel). Cu toate aceste îngrădiri serioase ale libertăţii de creaţie, nu există nici o Ligă Auto, Organizaţie pentru Drepturile Strungarului, Federaţie Naţională a Sculerilor sau Club al Muncitorilor la Şaibă care să protesteze. Iar muncitorii par mulţumiţi cu situaţia creată: fac maşini pe care oamenii le cumpără. Să luăm însă cazul presei, o altă industrie naţională. Ea face ziare şi reviste şi televiziuni pe care oamenii de asemenea le cumpără. Ziarul de azi e la fel cu cel de ieri, televiziunea începe ştirile la aceeaşi oră în fiecare zi, iar meniul e fix, indiferent ce produce realitatea: emoţie şi adrenalină. În sfîrşit, Andreea Marin e la fel de emoţionată în fiecare săptămînă. Presa înghite bani şi informaţie şi scoate la capătul liniei de producţie marfă audio-vizuală. Proaspătă acum, veche o secundă mai tîrziu, aşa că trebuie s-o dăm repede! Cu toate astea, nimeni nu pare să accepte că presa are vreo legătură cu banii, investiţiile, cash-flow-ul şi dividendele. Presa are o misiune morală: să scoată diavolul din societate. Bizar, nu poate să facă treaba asta dacă nu adună în fiecare zi destui ochiul-dracului, adică bani. Cum se împacă aceste două posturi? Cu multă ipocrizie, dacă mă întrebaţi pe mine. Presa e singura industrie din lumea asta care se ruşinează cu postura ei de creatoare de cifră de afaceri. Săptămîna asta, odată cu anunţul că Vîntu a cumpărat Caţavencu, ONG-urile au redeschis discuţia despre concentrare şi influenţă: patronii puternici fac ziariştii slabi, cam asta e ideea principală. Nimeni nu suflă o vorbă despre misiunea publicului: al dracu', el e nevinovat, doar jurnaliştii umblă să se îmbogăţească! Publicul, care citeşte despre evoluţia cotaţiilor la ţîţele vedetelor, care are în cap doar vrăjitoare şi manele, care n-a premiat niciodată cu respectul lui cartea, bunul-simţ, învăţătura şi cinstea - publicul ăsta e perfect! Doar jurnaliştii sînt de vină că-şi închiriază condeiul cu ora - publicul n-are nici o treabă că-şi împrumută, gratuit, ochii şi mintea pentru toate tîmpeniile şi blestemăţiile... altminteri scrise de jurnalişti deştepţi şi chiar cu o oarecare morală. Pe ei îi condamnă toată lumea: nu aşa, nu comerţ, trebuie să faceţi apostolat! Bunii jurnalişti trebuie să fie ca primii creştini: gata să se lase mîncaţi de lei, adică de sărăcie, în vreme ce păgînii aplaudă, pe stadionul vecin. Nici măcar pe al lor... Şi totuşi, chiar pot să influenţeze oamenii care posedă presa ce gîndeşte o întreagă naţiune? Sînt puţine semne că e aşa. Năstase a pierdut puterea fără (prea mulţi) inamici în media. Iliescu la fel. Berlusconi nu mai e premier. Cele mai multe studii despre impactul presei vorbesc mai degrabă despre efecte slabe: oamenii iau din media ce le place, ce cred deja că e adevărat, nu ce încearcă să-i convingă jurnalistul să cumpere. Presa nu le poate spune oamenilor ce să gîndească, cel mult le poate spune la ce să se gîndească. De-aia Cotidianul nu e cel mai vîndut ziar al ţării, pentru că a ţinut la un mesaj premium într-o ţară din care publicul său a plecat în bejenie... De fapt, presa a intrat în normalitate. În orice altă industrie, dacă vrei să faci carieră, ai de ales între cîţiva mari jucători: Coca-Cola sau Pepsi sau European Drinks. Mercedes, BMW sau Volvo. Nestlé sau Danone sau Dorna. Raiffeisen sau BRD sau BCR. Presa vine chiar mai tîrziu în gara asta, din care pleacă acum exact trei trenuri şi unde se aude clar, în megafoane, un mesaj simplu: Jurnalişti, bine aţi venit în capitalism! Coborîrea în anonimat, pe partea stîngă. Cei care vor să facă o meserie, n-au decît să rămînă în vagoane!
