Poveste de Crăciun

Unui băieţel care îi ceruse să-i spună o poveste de Crăciun, Sfîntul Nicolae Velimirovici i-a scris o scrisoare astfel:

O să-ţi povestesc o poveste pe care mi-au povestit-o arabii ortodocşi din satul Betdjale de lîngă Betleem. Demult, demult, departe, departe, înainte de naşterea lui Hristos, era în Betleem un om pe nume Iesei, fiul lui Obed, fiul lui Booz şi al lui Rut. Şi acest Iesei avea opt fii. Cel mai tînăr dintre fiii lui Iesei se numea David. David era păstor, şi păştea oile lîngă Betleem. Sfînta Scriptură îl zugrăveşte pe David ca pe un tînăr arătos, cu părul castaniu şi faţa frumoasă. Acest frumos păstor mai era, pe deasupra, neobişnuit de puternic şi de viteaz.

Cînd leul sau ursul îi răpeau vreo oaie, el fugea repede după fiară, smulgea oaia din fălcile fiarei iar pe fiară o omora. Aşadar, David era cu adevărat un păstor bun şi de încredere al turmei sale dalbe. Şi îl cinstea mult pe tatăl său, ca pe Dumnezeu. De multe ori, David dormea pe cîmp, pe patul încăpător al pămîntului, acoperit de pătura ţesută cu fir de aur a cerului înstelat. Dar ceea ce îţi voi povesti nu s-a întîmplat pe cîmp, sub stele, ci într-o peşteră din stîncă, de lîngă Betleem. Era o zi fierbinte, cum sînt multe zile în acea ţară de la Răsărit. Oile lui David stăteau întinse la răcoare sub un măslin. Soarele ardea cu toată puterea sa şi oile gîfîiau de căldură. Şi pe David l-a ajuns o sete de tot supărătoare. Drept aceea, a intrat în acea peşteră ca să scape de arşiţă şi să se odihnească, în peşteră era răcoare vara şi cald în zilele de iarnă. După ce a intrat în peşteră, tînărul păstor s-a simţit dintr-odată plăcut şi s-a aşezat; l-a luat somnul degrabă, s-a întins şi a adormit. Dar n-a trecut mult timp, şi David a simţit ceva rece pe mîinile sale şi s-a trezit din somn. Cînd a deschis ochii – vai! – a văzut un şarpe îngrozitor cum i se ghemuia pe piept şi se încolăcea în jurul mîinilor, îşi înălţa capul turtit deasupra feţei lui şi îşi mişca limba despicată! Cu ochii privea ţintă, plin de răutate, în faţa tînărului – cu ochi care ardeau precum jăraticul, în peşteră era întuneric, şi în întuneric ochii acelei fiare, ca două scîntei! David s-a cutremurat tot de groază. Era într-o stare disperată, scăparea nu era cu putinţă. Numai să fi mişcat din mînă sau din cap că şarpele l-ar fi muşcat fără îndoială, vărsîndu-şi otrava în sîngele lui. O, cu cît mai uşor i-ar fi fost să se lupte cu leul ce răcneşte sau cu ursul care urlă decît cu acea jivină tîrîtoare mută! Ce să facă? Deodată şi-a amintit David de vechiul său Ajutător în restrişti, de Domnul său, şi a strigat din inima plină de durere şi plîns: „Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine! Grăbeşte în ajutorul meu, Izbăvitorul meu dintru atîtea nevoi!“.

Îndată ce a rostit cuvintele acestea, iată că a răsărit o lumină neobişnuită într-unul din colţurile peşterii. Era o lumină în chipul unui glob mare. În mijlocul acelui glob de lumină, David a văzut o fecioară frumoasă, blîndă şi serioasă, în acelaşi timp. Fecioara şedea cu capul aplecat în faţă şi ţinea în braţe un prunc atît de minunat cum nu văzuseră nicicînd ochii fiului lui Iesei. Deodată, pruncul s-a ridicat în poala maicii sale şi a privit cu asprime la şarpele cu ochii ca două fulgere. Şi a întins pruncul degetul către intrarea peşterii, ca şi cum i-ar fi poruncit şarpelui să iasă. David a sărit şi s-a întins la pămînt înaintea fecioarei şi a pruncului. A vrut să îşi arate în cuvinte recunoştinţa pentru mîntuirea neaşteptată, însă tocmai cînd îi venise cuvîntul pe limbă, a deschis ochii – dar nu se mai vedea nimic. Şi toată peştera se umpluse de oarecare mireasmă dulce, ca de la tămîie şi smirnă de mult preţ. Pînă la moartea sa, David nu a putut să uite această minunată întîmplare. Din păstor a ajuns împărat, dar o păstra mereu în amintire. Ca împărat, el a alcătuit, printre altele, două minunate cîntări, una: „Celui mai împodobit cu frumuseţea decît fiii oamenilor“, iar a doua: „Împărătesei în haină aurită“. Şi aceste cîntări le cînta ca împărat cu harfa în turnul său înalt din Ierusalim. Iar tu, băiete, ghici: despre ce peşteră este vorba? Ce înseamnă acel şarpe cumplit? Cine era fecioara şi cine pruncul? Ca să îţi fac mai uşor ghicitul tuturor răspunsurilor, te salut cu salutul de bucurie: Hristos S-a născut!