Portret de grup cu Max Weber

Wolf LEPENIES
Publicat în Dilema Veche nr. 1006 din 20 iulie – 26 iulie 2023
image

Meike G. Werner, Gruppenbild mit Max Weber. Gespräche über die Zukunft Deutschlands nach dem Krieg, Göttingen (Wallstein Verlag), 2023.

„Vom rezerva pentru Dumneavoastră o cameră liniștită, cu priveliște frumoasă și cu tot confortul artistic cuvenit.“ Cu această promisiune, editorul Eugen Diederichs din Jena încerca să-l convigă pe Max Weber, în mai 1917, să participe la o „discuție confidențială, în cerc restrîns, despre sensul și misiunea timpului nostru“. Diederichs a invitat politicieni, savanți și artiști proeminenți la Castelul Lauenstein (Burg Lauenstein) din Franconia Superioară, pentru a discuta viitorul Germaniei după încheierea războiului. A încercat să-l tenteze pe Max Weber și cu perspectiva vremii frumoase: „Vom putea organiza un fel de academie platoniciană, în curtea castelului sau în pădurea din împrejurimi.“ Max Weber a acceptat invitația, nu în ultimul rînd datoriră sfaturilor soției sale Marianne.

În cele din urmă, au avut loc trei runde de discuții – în mai și în septembrie-octombrie 1917, precum și în mai 1918, cu prilejul ultimei reuniuni, la care Max Weber, proaspăt chemat la Viena, nu a mai participat. Meike G. Werner, profesor pentru studii germane și europene la Universitatea Vanderbilt din Nashville a documentat aceste discuții cu prilejul unei conferințe susținute la Arhivele Literare Germane din Marbach, cu titlul: „O reuniune la nivel înalt pentru ziua de mîine. Controverse 1917-1918 în jurul noii ordini a Germaniei la Castelul Laeunstein“. Autoarea ilustrează acum această documentație și cu o impresionantă „microistorie vizuală“, construită în jurul a peste cincizeci de fotografii făcute la Castelul Lauenstein, păstrate la Marbach în două mape, ca parte a moștenirii lui Eugen Diederichs. Werner intitulează „microistoria“ sa Portret de grup cu Max Weber pe bună dreptate. Acesta era, scria Diederichs, „achiziția sa cea mai de preț“ care urma să atragă și alți participanți faimoși. „Max Weber va influența probabil reuniunea într-o manieră oarecum unilaterală“, îi scria Ferdinand Tönnies prietenului său Werner Sombart, „dar pentru noi doi va fi totuși profitabil să participăm.“

Diederichs a organizat reuniunile cu multă grijă: au fost invitate în jur de șaptezeci de persoane, împărțite în trei categorii egale numeric: profesori și politicieni, artiști, precum și adepți ai Jugendbewegung (Mișcarea Tineretului) și ai mișcării Lebensreform. Pregătirea participanților presupunea și recomandări de lectură, printre care se număra și cartea lui Walther Rathenau Von kommenden Dingen (Despre lucrurile ce vor veni). „Castelul care trona solitar, pe un pisc pleșuv, deasupra pădurilor de brazi austere ale Turingiei “ – după cum îl descria Marianne Weber – le-ar fi insuflat participanților sentimentul „de a fi rupți de lume“, fiind nevoiți să renunțe la poștă și la presă. Discursurile erau ținute pe treptele din curtea interioară, iar auditoriul stătea jos sau în picioare. Diederichs, care voia „să obțină un efect de prefacere prin artă a omului modern“, a avut grijă să organizeze recitări de poezie în camera octogonală din turn, iar atracția serii era „dansul artistic în curtea castelului, la o cupă de punci de piersici“.

În armonie cu atmosfera unui castel, în centrul turnirului de dezbateri s-a aflat un duel. S-au înfruntat Max Maurenbrecher și Max Weber. Diederichs i-a acordat cuvîntul de deschidere teologului evanghelic-reformat Maurenbrecher, cu zece ani mai tînăr ca Max Weber. Propensiunea lui Maurenbrecher către mentalitatea populară era binecunoscută, el preamărind războiul ca pe „un punct de pornire al unei noi culturi germane“. La Castelul Lauenstein, Maurenbrecher a luat poziție împotriva parlamentarismului: el își dorea un stat autoritar după model vechi-prusac, în care „partidul de stat al intelectualilor“ să joace un rol de conducere.

Max Weber a folosit una dintre insultele sale mai blînde, numindu-l pe Maurenbrecher un „romantic“. A ținut apoi o pledoarie pasionată pentru liberalismul economic, pluralismul social și pentru un imperialism moderat – bazat pe „starea de fapt reală a zilei“, de care intelectualii trebuiau să ia în sfîrșit cunoștință. Intervenția lui Max Weber de la Lauenstein a lăsat să se întrevadă contururile scrierii sale „Drept de vot și democrație“ („Wahlrecht und Demokratie“) publicate în 1917, în care lua în rîs „frica de apă a micii burghezii germane atunci cînd trebuie să se cufunde în problematica specific modernă“. S-au putut deja vedea și liniile argumentative ale celor două faimoase discursuri müncheneze din anul 1919, „Politica, o vocație și o profesie“ și „Știința – profesie și vocație“.

Cel care a transcris duelul retoric a fost Wolfgang Schumann, redactorul în vîrstă de treizeci de ani al ziarului Der Kunst-wart (Observatorul de artă) și membru al Uniunii Dürer [Dürerbund – uniune culturală de promovare a artei și culturii, numită după Albrecht Dürer, întemeiată de Ferdinand Avenarius și Paul Schumann, care a existat între anii 1902-1935 – n. trad.]. El nu își ascundea simpatia pentru Max Weber și pentru „discursul său briliant“. Pentru scriitoarea Else Ernst, „în pofida elocvenței sale inteligente, tînărul intelectual nu era pe măsura spiritului tăios și pătrunzător, a umorului strălucit și a superiorității pline de temperament a marelui învățat“. Un tînăr jurnalist de la săptămînalul Deu-tsche Politik, pe nume Theodor -Heuss, a adăugat că Max Weber ar fi fost „alert, spiritual, nemilos“.

Meike G. Werner dovedește puterea de expresie a „microistoriei vizuale“ cu ajutorul mai multor fotografii. Atunci cînd descrie fotografia în care o vedem pe Gertrud Bäumer „îmbrăcată cu totul în alb, într-o postură îndreptată spre vorbitor, atentă, încordată, pregătită parcă să sară“, simțim cu cîtă energie s-a implicat militanta pentru drepturile femeii în dezbaterile de la castel. Unele poze ridică întrebări. Otto Neurath, economistul și inventatorul statisticii pe bază de imagini [„isotype“ – International System of Typographic Picture Educa-tion – n. trad.], poartă uniforma unui ofițer cezaro-crăiesc; de ce lipsesc – în condițiile în care mulți dintre participanții tineri trăiseră experiența războiului – uniformele germane și perspectiva soldaților? Doi participanți apar într-o fotografie de grup „bine hrăniți în vremuri de război“; se discută oare în curtea castelului și despre „Steckrübenwinter“ („iarna napilor“), despre foametea și gerul care au năpăstuit populația germană în iarna 1916-1917? Ida Dehmel, soția poetului Richard Dehmel, poartă, aproape demonstrativ, straie negre de doliu care-i acoperă întregul corp: tînărul ei fiu pierise la începutul anului pe frontul de Vest; resimte oare reuniunea șocul bătăliilor de la Verdun și de pe Somme, în care, cu doar un an în urmă, au murit sute de mii de oameni?

Pentru Diederichs, zilele de la Lauenstein nu pot fi considerate un succes. Ambii Max i-au rămas străini: atît „sistematicul cerebral“ Weber, cît și „Maurenbrecher“, „romanticul nețărmurit“ – în cuvintele scriitorului Josef Winckler. De asemenea, nu s-a ajuns la o întîlnire fructuoasă, și cu atît mai puțin la o înțelegere, între grupurile de vîrstă și de interese; încercarea de a ajunge la o rezoluție comună a eșuat. În timp ce artiștii declamau poezii în camera din turn, prin curtea interioară se perindau, după cum nota Schumann, „oameni ca Sombart, Tönnies, Neurath și alții, tremurînd de frig și, cumva, uitați de Dumnezeu“. „Expunerile istorice, pornind de la babilonieni, ale profesorilor“ nu au avut nici un impact asupra tinerilor. Ceea ce a fost valabil și pentru Max Weber: tinerii voiau să vadă un lider în persoana lui, dar sarcasmul său i-a îndepărtat.

S-au făcut auzite critici deja în timpul reuniunilor acestei „societăți oarecum aiurite“, după cum o numea Theodor -Heuss. Observația prezumțioasă a lui Sombart, potrivit căreia programul reuniunilor avea „un aer de varieteu“, era să provoace un scandal. O critică incisivă a „formelor de socializare“ ale generației mai în vîrstă a fost formulată de Alfred Kurella, un membru de 22 de ani al Jugendbewegung: „Trăsnea a alcool și toți erau amețiți. Mai lipseau bancurile porcoase. Apoi s-au pus pe dansat. Ni se părea dezgustător“.

Tînărul Ernst Toller și vîrstnicul Max Weber au făcut, retrospectiv și anticipativ, un bilanț amar al zilelor de la Lauenstein. Ernst Toller, lăsat la vatră ca invalid de război în 1916, a vorbit în autobiografia sa Eine Jugend in Deutschland (O tinerețe în Germania) de „falimentul de la Lauenstein“: „Se vorbește și se discută zile în șir; afară, pe cîmpurile de luptă ale Europei duduie războiul; așteptăm, așteptăm, de ce nu rostesc acești bărbați cuvîntul salvator? Sînt oare muți și surzi și orbi, fiindcă nu s-au tîrît niciodată prin tranșee și nu au auzit niciodată urletele disperate ale muribunzilor?“. Întrebarea pe care Max Weber și-a pus-o retrospectiv în legătură cu dezbaterile de la Lauenstein anticipa prin tonul ei resemnat că, în ceea ce privește idealizarea culturală și distanțarea de politic a intelectualilor germani, nu se va schimba nimic prea curînd: „Chiar nu pot fi convinși niciodată să se situeze pe solul adevărului lipsit de iluzii?“.

Wolf Lepenies, sociolog și politolog, fost rector al Wissenschaftskolleg zu Berlin, este profesor emerit la Freie Universität Berlin.

traducere de Matei PLEŞU

image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
Cine a transformat România într-o țară de asistați social
România ocupă locul al doilea în Europa la numărul de persoane inactive în câmpul muncii. Dintre acestea, aproape un milion și jumătate ar putea să-și găsească un job, dar nu vor. Sau, după cum spun unii sociologi, ar vrea, dar acești oameni nu sunt încurajați de autorități.
image
Un bărbat a păstrat ani de zile o piatră crezând că este aur. S-a dovedit că aceasta este mult mai valoroasă
În 2015, David Hole făcea o cercetare în Parcul Regional Maryborough, în apropiere de Melbourne, Australia. Înarmat cu un detector de metale, el a descoperit ceva ieșit din comun - o piatră roșiatică foarte grea, care se afla în niște argilă galbenă.
image
Litoralul românesc, tărâmul uraganelor. Un expert estimează că fenomenele extreme din Marea Neagră vor fi tot mai dese EXCLUSIV
Profesorul universitar Eugen Rusu estimează că litoralul românesc va fi lovit în următorii ani de valuri cu o înălțime de 10 metri și vânturi ce vor atinge viteze de 130 de kilometri pe oră.

HIstoria.ro

image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.
image
Japonia oferă „despăgubire de consolare” femeilor folosite ca sclave sexuale în al Doilea Război Mondial
Un tribunal sud-coreean a ordonat Japoniei să despăgubească un grup de femei care au fost forțate să lucreze în bordelurile militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.
image
Cum a fost reclasificat un împărat roman ca femeie? Controversele antice și ce a dus la această decizie
Muzeul North Hertfordshire a luat decizia invocând mai multe dovezi în acest sens, inclusiv faptul că textele clasice susțin că împăratul a spus o dată „nu îmi spuneți Domn, întrucât sunt o Doamnă”. „Este doar politicos și respectuos să fim sensibili față de identificarea pronumelor pentru persoane