Politica spectacol

Cu emisiunea Meciul serii, televiziunea din România a mai făcut un pas către amestecul de genuri. Candidaţii sînt instalaţi pe ring ca boxerii între două runde de luptă, un jurnalist este arbitru, alţi jurnalişti comentează din public, galeriile îşi susţin zgomotos favoriţii, fete îmbrăcate sumar defilează pe ring purtînd pancarte cu temele ce urmează a fi dezbătute şi, probabil pentru că programul e considerat a fi prea serios, din cînd în cînd avem parte de "momente artistice": cîntec, dans, monologuri teatrale adaptate circumstanţelor. Am avut astfel şansa nesperată de a-l vedea pe Hamlet flirtînd cu ideea de a fi primar într-un oraş din România! Rezultatul: nu mai ştim unde se termină discuţia politică şi unde începe divertismentul, iar diferenţele dintre viaţa publică şi cea privată se şterg (unul dintre moderatori a întrebat la un moment dat un candidat dacă are de gînd să divorţeze). În acelaşi timp, boxerii sînt criticaţi pentru că ar da dovadă de non-combat. Probabil că nu lipsa argumentelor le este reproşată, ci faptul că nu îşi strigă vehement opţiunile, că nu se amendează injurios sau că nu transformă discuţia într-o "luptă cinstită", de tip "care pe care", încăierîndu-se bărbăteşte, cu mănuşi sau fără. Pînă acum, din cîte ştiu, doar Cristian Diaconescu a refuzat să participe la această emisiune, gîndindu-se probabil că există un prag al ridicolului care trebuie evitat. Alţi candidaţi au intrat în joc, mai greu sau mai uşor, considerînd că este bine să apari la o oră de audienţă pe unul dintre cele mai importante posturi TV din România. Audienţa este şi principalul argument pe care l-au avut realizatorii programului. Într-adevăr, în general, dezbaterile electorale sînt puţin interesante, jurnaliştii evită să le modereze, televiziunile ezită să le pună în prime-time, telespectatorii "zapează" către alte emisiuni sau închid televizorul. Ar fi prea uşor să spunem că se întîmplă numai în România, din cauză că partidele nu au ideologii, candidaţii vin fără argumente, jurnaliştii sînt lipsiţi de curiozitate, iar telespectatorii sînt apatici. Şi în alte părţi, televiziunilor le este greu să facă rating cu oamenii politici. La televiziunile publice, dezbaterile politice sînt împinse la ore din ce în ce mai tîrzii, la cele particulare pur şi simplu nu există. Pe canalele de ştiri, oamenii politici sînt invitaţi din cînd în cînd, în formate clasice, iar audienţele sînt slabe. Pentru că politicienii au nevoie de expunere mediatică, acceptă invitaţii în emisiuni de divertisment în care cîntă, dansează, vorbesc despre viaţa de familie, dar în nici un caz despre politică, pentru că "nu se face". Ca urmare, în campaniile electorale, televiziunile inventează diferite formate pentru a face politica mai uşor de digerat. Cu ocazia ultimelor alegeri, cel mai important post de televiziune din Franţa, TF 1, a difuzat o emisiune în care oamenii politici erau prezenţi într-o arenă, înconjuraţi de public, public care îi bombarda cu întrebări din cele mai diverse. Emisiunile s-au bucurat de audienţă, e adevărat. Din păcate, rolul jurnaliştilor (pentru că existau şi jurnalişti) a fost extrem de limitat, ei mărginindu-se să îi indice pe cei care urmau să preia cuvîntul şi, eventual, să îl relanseze pe candidat în cazul în care uita să dea vreun răspuns. Şi aici aveam un amestec de genuri: dacă toată lumea poate pune întrebări, înseamnă că sîntem cu toţii jurnalişti? Aş fi înclinat să sper că nu, sau nu încă: întrebările din public aveau de cele mai multe ori legătură doar cu interesul strict, pe un domeniu, al celui care le formula. Tot în Franţa, în timpul unei campanii electorale pentru alegerile europene, s-au înfruntat într-un studio de televiziune Bernard Tapie (lider populist din Partidul Socialist) şi Jean-Marie Le Pen (preşedintele Frontului Naţional, extremă dreapta). Moderatorul Paul Amar, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti francezi de televiziune, se aştepta la o dezbatere tensionată, mai ales că exista şi un precedent. Ca urmare, la începutul emisiunii, Amar a pus pe masă cîte o pereche de mănuşi de box pentru fiecare dintre protagonişti, îndemnîndu-i să le folosească, pentru a nu se lovi prea tare în cazul în care ajung să se încaiere. Le Pen a zîmbit, Tapie a reacţionat: "Politica nu e un joc" - a replicat el, tăios. Jurnalistul a fost dat afară imediat după emisiune, reputaţia i-a fost ştirbită şi cariera, afectată. Episodul se întîmpla însă în 1994. 14 ani mai tîrziu, cînd televiziunile fac din orice cîte un reality show, nu sînt sigur că Paul Amar ar fi pedepsit tot atît de sever.