Politica după Merkel
„Nu vreau să ies din politică pe jumătate moartă“, a spus Angela Merkel cîndva, pe la sfîrșitul anilor ’90, cînd de-abia intra în politica mare a Germaniei ca secretar general al CDU. Acum, după ce tocmai a anunțat că renunță la funcția de președinte al partidului și că va părăsi scena politică în 2021, odată cu încheierea mandatului de cancelar, mulți își amintesc de această declarație, reluată și repetată de Angela Merkel adesea în chip de șantaj emoțional electoral. Da, există viață și după politică. Numai că Merkel încă nu a terminat-o cu politica. Chiar dacă mulți se grăbesc să anunțe, pe un ton apodictic, „sfîrșitul unei ere“.
E adevărat, s-au schimbat multe de cînd a devenit, pentru prima dată, cancelar. Astăzi conduce un guvern mai fragil ca oricînd. Marea Coaliție, formată din CDU/CSU și SPD e instabilă. Pînă și în CDU sînt semne de nesupunere. Nu demult, parlamentarii l-au înlăturat din funcție pe Volker Kauder, vechi aliat al lui Merkel, și l-au ales pe Ralph Brinkhaus să conducă grupul parlametar din Bundestag. CDU rămîne în continuare principala forță politică, dar partidul Angelei Merkel e tot mai slab. Duminica trecută, la alegerile pentru Parlamentul din Hessa, creștin-democrații nu a obținut decît în jur de 27% din voturi. Cu peste 10% mai puțin decît în 2013. Die Grünen (Verzii) au cîștigat 20% din voturi. Tot cam atît a cîștigat și SPD. În ciuda victoriei, rezultatul alegerilor din Hessa e o veste proastă pentru CDU. Partidul pierde electorat. Acum două săptămîni, în Bavaria, partenerul de tradiție al CDU, adică CSU, a avut parte de aceeași victorie amară.
Marea Coaliție CDU/CSU și SPD trece de cîteva luni printr-o perioadă de criză. În primul rînd, din cauza neînțelegerilor dintre cancelar și liderul CSU Horst Seehofer, care îndeplinește în cabinet funcția de ministru de Interne. Acesta a încercat să-i impună cancelarului o înăsprire a politicilor de imigrație după venirea a peste un milion de refugiați în perioada 2015 2016.
Însă Angela Merkel e obișnuită cu lupta politică. După alegerile din 2013, aflată la apogeul carierei, Merkel a reușit să scoată Germania din criza financiară și să depășească și criza monedei unice europene care a urmat. Austeritate? Da. A folosit adesea acest cuvînt și, cînd a fost nevoie, a aplicat și principiile. Dar, între timp, cei mai mulți germani au uitat: a fost doar o criză, a trecut. Politic, a administrat-o cu înțelepciune. A știut să capitalizeze virînd spre stînga și neutralizînd Opoziția și partenerii de coaliție (SPD) prin preluarea agendei social-democrate. Conservatoarea Angela Merkel a introdus salariul minim. Și a adoptat un program prin care Germania a renunțat, treptat, la energia nucleară. Ambele măsuri au stîrnit numeroase controverse, dar Merkel a știut mereu să negocieze principiile cu partenerii de guvernare și să adopte, pînă la urmă, deciziile. A ieșit în evidență și cînd Grecia a intrat în faliment: atunci, a susținut, împotriva opiniei publice, principiul solidarității, oferind esențialele pachete în schimbul unor dureroase reforme economice doar cu greu acceptate și îndeplinite de Atena. În 2015 au venit refugiații: aflată, din nou, sub presiune, cancelara a hotărît să țină granițele deschise într-un moment în care, mai peste tot în Europa, au început să se ridice garduri.
Peisajul politic s-a schimbat între timp fundamental. Marile familii de partide politice, deși s-au menținut, își adaptează identitățile, sînt într-o permanentă transformare. Dreapta e furioasă că în țară au intrat prea mulți imigranți. Stînga se luptă cu proliferarea discursului populist și extremist de dreapta. Partide populiste și extremiste precum AfD și Die Linke cîștigă teren chiar dacă rămîn izolate politic. Dar Angela Merkel pare, cumva, ferită de aceste turbulențe. Sigur, nu mai are popularitatea de la începutul carierei, dar partidele clasice au pierdut mai mult decît ea.
Fragilizarea CDU și CSU după alegerile din Hessa de duminică și a celor din Bavaria de acum două săptămîni, apoi anunțata demisie din fruntea partidului ar putea submina autoritatea Angelei Merkel în plan european. Mai ales în contextul complicat de acum: Brexit, criza generată de bugetul de stat al Italiei, respins de Bruxelles, alegerile europarlamentare din mai 2019. E, fără îndoială, un moment prost pentru o Angela Merkel slabă. Summit-ul UE din decembrie ar putea fi ultima șansă, înaintea europarlamentarelor, pentru adoptarea unei politici europene comune în materie de azil; cancelarul german e, evident, un element inconturnabil într-o asemenea decizie.
Nu e însă exclus ca, odată cu noua legislatură europeană, Angela Merkel să-și asume un rol la Bruxelles. Posturile de președinte al Comisiei și de președinte al Consiliului rămîn vacante la sfîrșitul anului 2019.
