Plăcinta cu frișcă de pe fața șefului unei companii aeriene – sau despre cine face politica de mediu
Recent, șeful Ryanair a primit în față o plăcintă cu frișcă. Gestul s-a întîmplat la Bruxelles, atunci cînd Michael O’Leary (așa îl cheamă pe directorul general al Ryanair), care tocmai ieșise de la o întîlnire de la Comisia Europeană, voia să facă o fotografie cu un manechin de carton al președintei Ursula von der Leyen. Prima lovitură a fost urmată și de o a doua, adică șeful Ryanair a primit încă o plăcintă, în ceafă, de la o a doua protestatară.
Recunosc că atunci cînd am citit această știre m-am gîndit că a fost vorba despre reprezentantele unei asociații de consumatori nemulțumite de întîrzierile sau anulările unor curse operate de compania pe care o conduce O’Leary. Dar nu! Nu despre acest lucru a fost vorba, ci despre două activiste de mediu înfuriate pe cea mai poluantă companie aeriană, Ryanair, după cum arată unele studii.
În altă parte a globului, la New York, în timpul unei semifinale feminine de tenis a turneului US Open, patru spectatori au protestat împotriva folosirii combustibililor fosili. Trei dintre activiștii de mediu au fost scoși din arenă, iar unul și-a lipit tălpile goale de ciment. A fost nevoie de intervenția echipei medicale, de dizolvant, pentru ca protestatarul să poată fi dezlipit în siguranță, și de mai mulți polițiști care i-au pus cătușele și l-au evacuat de pe stadion. Totul a durat aproape o oră, timp în care meciul de tenis a fost oprit. De remarcat că, la un moment dat, o parte a spectatorilor au format un cor prin care au cerut ca protestatarii să fie scoși afară din arenă. Vocea spectatorilor nu a fost, însă, de prea mare folos, pentru că grupul activiștilor a fost dificil de evacuat. Unul dintre ei a declarat mass-media că prin protestul lor doresc ca organizatorii turneului să devină mai responsabili față de mediu, pentru că acum acceptă sponsori care contribuie la schimbările climatice.
În fine, sînt deja cunoscute protestele legate de operele de artă: au aruncat cu supă în „Floarea-soarelui” a lui Van Gogh, au scris „1,5 grade Celsius” pe peretele muzeului Prado din Madrid, și-au lipit mîinile de două lucrări ale lui Francisco de Goya sau au aruncat cu piure de cartofi într-o pictură de Claude Monet. În cele mai multe cazuri, operele de artă nu sînt afectate, pentru că sînt protejate cu materiale speciale, dar gesturile au atras atenția și, ca de obicei, opiniile sînt împărțite. O parte a publicului vorbește despre vandalism, sînt numiți eco-teroriști sau, în tabăra cealaltă, au susținători. De fapt, tema economică fundamentală este în ce măsură politicile de mediu fac presiune asupra economiei, duc la creșterea costurilor pînă acolo încît îi trimit pe producători într-o zonă în care nu mai sînt competitivi.
Cel mai clar exemplu în acest sens este chiar Uniunea Europeană. Înainte de începerea războiului din Ucraina, Uniunea Europeană avea ținte ambițioase în materie de reducere a emisiilor de CO2 și implicit a gazelor cu efect de seră. Europa avea și o foaie de parcurs ambițioasă care privea atît sectorul industrial, cît și pe cel agricol. De la început, au fost voci ale fermierilor și producătorilor din industria alimentară care s-au opus adoptării unor obiective atît de ambițioase și care ar fi trebuit atinse într-o perioadă relativ scurtă de timp.
Războiul din Ucraina a dus la o temperare a elanului europenilor. Oficial, multe ținte rămîn în picioare. Dar au intervenit unele nuanțe. Cărbunele este din nou folosit, iar perioada de grație a utilizării acestui combustibil fosil a fost refăcută, gazul a fost decretat „combustibil de tranziție”, ceea ce înseamnă că folosirea lui rămîne validă pentru încă o perioadă, iar energia nucleară este considerată ca fiind „curată” din punctul de vedere al mediului.
În același timp, în ceea ce privește sectorul agricol, adoptarea actelor normative atașate „agendei verzi” au fost amînate, direct sau indirect. De fapt, se încearcă mutarea legiferării lor către viitorul Parlament European și către viitoarea Comisie Europeană, chiar dacă oficial nu se declară explicit acest lucru. Fermieri din mai multe state europene, în frunte cu cei din Țările de Jos și din statele Europei de Est, se opun adoptării unor acte legislative la nivel european care să impună restricții prea dure de mediu. Chiar dacă prin programele naționale, programe care decid politicile agrare naționale și implicit primirea subvențiilor europene, toate statele membre și-au asumat aplicarea unor măsuri de protecție a mediului și de luptă împotriva schimbărilor climatice, acum se încearcă modificarea unor ținte asumate.
Problema este că protecția mediului a ajuns într-o zonă de radicalizare. Avem activiști de mediu care recurg la gesturi extreme, așa după cum avem și sceptici care consideră că schimbările climatice nu sînt atît de rapide și cu efecte atît de dezastruoase asupra mediului înconjurător. Paradoxul este că firmele industriale occidentale (mai puțin cele agricole) și-au asumat țintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră sau a folosirii combustibililor fosili. Au făcut și fac investiții și caută soluții pentru a rămîne competitive.
Momentul adevărului va fi, însă, anul viitor. Clasa politică europeană va avea de trecut un test electoral important. Alegătorii vor decide, direct sau indirect, și viteza cu care se vor face schimbările în materie de protecție a mediului. Cine vor fi mai convingători: așa-zișii vandali sau conservatorii care vor să încetinească viteza cu care se modifică legislația de mediu? Mediul economic va privi „spectacolul” electoral, va aștepta rezultatele și deciziile politicienilor care vor ieși învingători în alegeri.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
