Plăcerea de a fi prost(it)

Programul de guvernare al PSD arată excepţional pe hîrtie. La fel de excepţional ca oferta prinţului nigerian care a decis să vă ajute cu cîteva zeci de milioane de dolari în schimbul „încrederii“ dumneavoastră. Sigur că dumneavoastră, votantului PSD, vă este foarte greu să acceptaţi că, în ciuda părerii dumneavoastră, Dragnea şi cei care ne guvernează vă mint. La fel de greu este de acceptat că premierul vinde şi el gogoşi, cu un tupeu demn de un buticar de cartier dornic de îmbogăţire. Recent, dînsul spunea că nu poate să repare bîlbîielile din ultimii 27 de ani. Uită bineînţeles să spună că, în 21 dintre aceşti ani, au fost la conducere foşti sau actuali şefi de partid ai dînsului sau domnul Tăriceanu.

A accepta că sînteţi minţit v-ar face în mod automat fraier. Aşa că vă veţi lega de orice mică speranţă că ceea ce spun Dragnea şi miniştrii lui se va împlini şi, încet-încet, vă veţi convinge, în ciuda tuturor dovezilor care demonstrează contrariul, că alegerea dumneavoastră a fost cea bună. Sigur că la fel de fraieri sîntem şi noi, restul, votanţii în trecut ai PSD sau ai lui Băsescu, Udrea, Vadim, Tăriceanu, Constantinescu, Ciorbea – toţi dovediţi fie infractori, fie lipsiţi de coloană vertebrală sau mitomani sociopaţi. La fel de fraieri sîntem şi noi, cei care credem că, într-un fel, sîntem mai buni decît dumneavoastră. Şi noi am căzut victime propriei noastre prostii şi am încercat să ne convingem, în ciuda tuturor evidenţelor, că am ales bine.

Sînt mulţi cei care cred cu tărie despre coaliţia PSD-ALDE că luptă împotriva „sistemului securist“.

În primii opt ani ai democraţiei româneşti, miniştrii noştri de Externe au fost toţi oameni cu legături extrem de puternice cu regimul comunist. După o scurtă perioadă, Sergiu Celac, om foarte apropiat de Ceauşescu, a fost înlocuit de Adrian Năstase. Tatăl domnului Năstase a fost unul dintre oamenii importanţi ai regimului comunist. Primul socru al domnului Năstase a fost ministru de Externe comunist, iar cel de-al doilea, vicepremier al Republicii Socialiste România. Toţi secretarii de stat numiţi de Năstase în vara lui 1990 au avut şi ei relaţii foarte solide cu elitele comuniste şi au sfîrşit, cu excepţia unuia mort în condiţii suspecte, în poziţii şi cu averi impresionante. Printre ei se numără şi următorul şef al diplomaţiei – Teodor Meleşcanu, care în decembrie 1989 era unul dintre elementele cele mai importante şi promiţătoare ale regimului comunist în reprezentarea externă, dar şi în ceea ce privea promovarea intereselor Pactului de la Varşovia. La fel ca Adrian Năstase, Meleşcanu are o traiectorie demnă de un film prost şi deloc credibil.

Parcursul fulminant al lui Meleşcanu, care reuşeşte, în ciuda trecutului comunist extrem de suspect, să îl urmeze pe Năstase la conducerea Ministerului de Externe şi, apoi, să mai ocupe încă de două ori poziţii-cheie de ministru pare aproape incredibil. Dacă luăm în considerare faptul că Meleşcanu reuşeşte şi să înfiinţeze un partid, şi să fie vicepreşedinte la două partide (PNL şi ALDE), dintre care unul (PNL) era, chipurile, în opoziţie faţă de PSD-ul lui Năstase, să devină şeful SIE şi să fie implicat şi într-unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie (Rompetrol), în cadrul acestei companii deţinînd, pentru un timp, poziţia de administrator, lucrurile încep să sune a scenariu de telenovelă.

Adrian Severin a fost următorul ministru de Externe. Şi el a reuşit, în ciuda unui trecut foarte dubios în perioada comunismului, să-şi construiască o carieră senzaţională în PSD. Totuşi, a sfîrşit cu eticheta de corupt şi de om lipsit de orice urmă de caracter, în urma unei anchete a unor jurnalişti britanici.

Adrian Năstase a fost, de asemenea, cel care i-a „crescut“ şi i-a promovat pe Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Titus Corlăţean, Victor Ponta şi Dan Mihalache. Toţi aveau să devină miniştri de Externe sau să joace roluri extrem de importante în statul român.

Dacă ar fi să eliminăm miniştrii PSD-işti şi ceilalţi miniştri care au avut legături puternice cu elitele comuniste şi cu şeful ALDE, ar rezulta că Ministerul de Externe al României a fost condus, pentru maximum trei ani din 27, de oameni care cel puţin aparent nu au avut legături cu puterea actuală sau cu „sistemul securist“.

O situaţie similară poate fi demonstrată şi în cazul tuturor ministerelor importante şi al conducerii SIE şi SRI, dar şi în ceea ce-i priveşte pe foştii prim-miniştri ai României.

Faptul că toate partidele, cu excepţia USR, dar mai ales PSD şi ALDE strigă cît se poate de răstit „securiştii“ împreună cu Antena 3, post TV al cărui patron este un securist notoriu, şi cu RTV condus de Ghiţă – un om care ar putea să fie definiţia din dicţionar a securistului de tip nou – este o dovadă că nu numai că sîntem luaţi de fraieri, dar şi că tactica securiştilor noi şi vechi funcţionează.

O mulţime de foşti securişti şi rudele acestora au devenit oameni de supersucces în România postdecembristă. Mulţi au investit „deştept“ şi controlează televiziuni şi ziare care joacă un rol orwellian şi rescriu, ignoră sau trec rapid peste trecuturi dubioase ca acelea de mai sus. Din cînd în cînd mai apar diverse dezvăluiri care sînt rapid îngropate, fiind prezentate ca nişte chestii irelevante sau cel mult coincidenţe. Coincidenţele astea sînt la fel de probabile precum sînt declaraţiile lui Dragnea despre neimplicarea sa în Tel Drum sau îmbogăţirea rapidă de pe urma prinţului nigerian.

Faptul că oamenii aceştia, cumva, rămîn şi după 27 de ani cei care controlează destinul României e o indicaţie cît se poate de clară că nu numai că sîntem luaţi de proşti, dar şi că ne dorim şi acceptăm cu entuziasm această postură.