Pentru că există

Publicat în Dilema Veche nr. 205 din 20 Ian 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De felul meu, nu urc pe munte. Mă las dus de telecabină sau de automobil spre vîrfuri prietenoase şi mă încîntă priveliştea lor, înfăşurată în văzduh tare. Am, deci, sensibilitatea estetică necesară percepţiei sublimului montan, dar nu şi voinţa căţărării, nu şi plăcerea efortului fizic al urcuşului susţinut. Îmi place la nebunie să privesc munţii pînă la pierderea de sine, dar nu-mi place să transpir pentru asta. Poate mai mult decît munţii înşişi, mă fascinează poveştile relaţiei lor cu oamenii. Copil fiind, am fost şi eu impresionat de povestea cuceririi Everestului. Sir Edmund Hillary din Noua Zeelandă şi Tenzing Norgay din Nepal au fost eroi pentru mine şi, sînt sigur, pentru toţi cei din generaţia mea. Hillary a pornit cu 362 de cărăuşi, 20 de şerpaşi şi aproape 5 tone de bagaje spre vîrful cel mai înalt, încă neatins de om. Isprava lor, de a fi primii muritori care au ajuns pe "acoperişul lumii", mi se părea măreaţă, din specia acelor performanţe care au dus exemplare ale rasei mele pe lună, la poli, în adîncuri insondabile sau la recorduri atletice uimitoare. Am crescut însă şi aproape am uitat de cei doi montaniarzi. Cînd, la începutul anului acesta, am citit depeşele agenţiilor de presă care anunţau decesul lui Edmund Hillary, mi-am adus aminte de acea admiraţie totală pe care o aveam pentru el, cu mulţi ani în urmă. Ştirea aceasta a fost o madlenă care mi-a dat, pentru cîteva minute, o reverie... Acum, am aflat că performanţa sa, cu totul extraordinară în 1953 şi în anii care au urmat, nu mai este nici măcar ieşită din comun în 2007. De pildă, în 1993, nu mai puţin de 40 de alpinişti au ajuns pe vîrful suprem într-o singură zi. O fotografie din 1996, arată un şir lung de alpinişti care aşteaptă, la coadă, să urce pe Everest, aşa cum aşteaptă la coadă turiştii să atingă un monument, să se fotografieze acolo şi să plece. În ultimul deceniu, s-au înregistrat zeci de expediţii pe Everest care aveau ca misiune nu să atingă vîrful, ci să cureţe traseul de acces de tuburi goale de oxigen, deşeuri, corturi părăsite sau unelte aplinistice abandonate de multele expediţii care au asaltat tot mai accesibilul acoperiş al lumii. Cu aceste ocazii au fost găsite cam 100 de trupuri neînsufleţite ale curajoşilor care au murit pe traseu, dar nu au fost culese, fiind prea greu de transportat la vale. Printre acestea, şi trupul unui faimos alpinist britanic, dispărut în 1925 în tentativa de a atinge piscul pe atunci neatins, George Leigh Mallory. Omul a rămas celebru nu pentru sfîrşitul tragic al expediţiei sale, ci pentru un răspuns impozant cît muntele. Întrebat fiind de ce vrea să urce Everestul, a răspuns "Pentru că există". Am regăsit în ani replica lui drept motto al multor cărţi. Everestul a devenit, în zilele noastre, ţinta unor performanţe tot mai excentrice, care, toate, sugerează că ceea ce era eroic în anii ’50, e banal în era postmodernă. În 2000, un sloven a coborît faţa sudică a muntelui, de la vîrf pînă la poale, slalomînd pe schiuri. În 2001, un francez a coborît faţa nordică a muntelui, legendară pentru dificultate, cu snowboard-ul. Tot în 2001, un american nevăzător a ajuns pe vîrf, iar în 2003, şerpaşul Laka Gelu a stabilit recordul de viteză: a ajuns în 10 ore şi 56 de minute de la tabăra de bază pe vîrf. Aşadar, ce mai înseamnă, astăzi, performanţa din 1953, cînd Hillary şi şerpaşul Norgay au atins vîrful cel mai înalt al planetei? S-ar zice că nu mare lucru. Sigur, trebuie să dăm respectul nostru acelora dintre noi care au fost primii. Societăţile civilizate cultivă respectul pentru cei care au fost, la un moment dat în viaţa lor, primii în orice. Chiar dacă, după ei, alte zeci de mii au repetat performanţa. Şi totuşi, povestea escaladării Everestului din 1953 înseamnă şi altceva. De vreme ce toate agenţiile de presă au ţinut să transmită ştirea morţii lui Hillary. De vreme ce premierul neo-zeelandez a dat o declaraţie solemnă în ziua decesului. De vreme ce isprava celor doi, spre deosebire de sutele de repetări ale performanţei de după anii ’60, are pentru contemporani miez filozofic. The New York Times vorbeşte despre un anume fel de explorator pe care Hillary l-a încarnat perfect: "exploratorul imperial". Succesul său a fost posibil doar în urma unui efort de decenii al Comitetului "Mount Everest", constituit în cadrul Societăţii Regale de Geografie de la Londra. Acest Comitet, de la constituirea sa în 1920 şi pînă la victoria din 1953, a pregătit şi lansat nouă expediţii spre vîrf. Imperiul ţinea să atingă fizic toate punctele sale, căci luarea în stăpînire nu a fost niciodată un ucaz de birou. Precizez că "exploratorul imperial" nu trebuie înţeles, cum ar putea să o facă unii în grabă, drept "exploratorul imperialist". Relaţia de parteneriat frăţesc dintre Hillary şi Norgay, celebră în epocă şi evidenţiată în toate istorisirile expediţiei, dă un cu totul alt sens noţiunii de "imperiu" decît cel impregnat de leninism. Iar mustul filozofic al poveştii este şi mai aromat, dacă reamintim această mărturisire a lui Hillary, făcută în 2003, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la cucerirea Everestului: "În anii care au urmat ascensiunii, eu şi Tenzing Norgay (care a decedat în 1983 - n.m.) am discutat de foarte multe ori despre familiile noastre, despre problemele lumii, despre aproape orice, dar nu am mai vorbit niciodată despre Everest". Performerii cei dintîi au păstrat misterul marii lor reuşite pentru totdeauna, chiar şi în discuţiile lor private. Asta în timp ce vîrful devenea tot mai accesibil. Asta în timp ce performanţa lor devenea tot mai accesibilă şi tot mai puţin performanţă. Pînă la urmă, de ce onorăm oameni precum Sir Edmund Hillary? Pentru că, aidoma Everestului, pur şi simplu există...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.