Peisaj Polonez cu foşti

Krynica e un fel de Sinaia poloneză - poate mai puţin pretenţioasă, dar, cu siguranţă, cel puţin la fel de elegantă ca staţiunea noastră regală. Drumul de la aeroportul din Cracovia pînă în staţiune, de peste 130 de km, arată exact ca o şosea românească: hîrtoape, găuri, asfalt vălurit, crăpături deprimante, plombe în formă de pleaşcă, pante iraţionale, marcaj aproximativ, semnalizare chioară. Şoferul meu, un domn trecut bine de 50 de ani, nu putea articula nici o vorbuliţă în engleză sau în franceză. Mă umileşte, la rîndu-i, cînd mă invită să vorbim în ruseşte - "ia niznaiu paruski", zic încurcat, şi nici acum nu ştiu dacă am zis bine, dar omul a înţeles mesajul. Aşadar, nu putem conversa. În schimb, e amabil. Pune un post de muzică veche, ceva gen Radio Romantic de la noi. De cîte ori începe un cîntec în engleză, dă mai tare şi îmi zîmbeşte larg, invitîndu-mă, din priviri, să fiu atent. Apoi, cînd vine un cîntec polonez, dă, discret, mai încet. Găsesc înduioşătoare această inadecvare amabilă şi ceva îmi spune că, deşi nu mă pot înţelege deloc cu el, omul are suflet bun. În această staţiune, am ajuns eu pe asemenea drum, condus de acest şofer, pentru a participa la un forum internaţional, unde urma să vorbesc despre situaţia din Balcani. Evenimentul principal al agendei însă a fost reunirea a patru foşti preşedinţi, un panel care se vroia un regal politic. Patru foşti preşedinţi ai Europei Centrale, oameni care au făcut istorie pentru ţările lor, stau la aceeaşi masă, vorbind despre Europa: Aleksander Kwasniewki (preşedinte al Poloniei între 1995 şi 2005), Rudolf Schuster (preşedinte al Slovaciei între 1999 şi 2004), Milan Kucan (preşedinte al Sloveniei între 1990 şi 2002) şi Algirdas Brazauskas (preşedinte al Lituaniei între 1993 şi 1998, dar şi şef al executivului de la Vilnius din 2001 pînă în 2006). Dl Kwasniewski, în calitate de gazdă, spune că nu crede că viitorii preşedinţi ai acestor ţări vor avea atîtea de făcut pe cîte au făcut cei de faţă. Corect. Ei şi-au trecut ţările prin postcomunism spre UE şi NATO, doi dintre ei trecînd, în prealabil, şi prin momentul istoric al obţinerii independenţei naţionale. Discuţiile însă sînt terne. Cu excepţia dlui Kwasniewski, ceilalţi trei citesc mici discursuri reprezentînd opiniile lor despre Europa unită de azi şi de mîine. Mi se par un fel de Ion Iliescu reprodus în alte limbi, posesori ai unui discurs care nu spune nimic. Dl Kwasniewski însă e în mare formă. "Prezenţa noastră la această masă dovedeşte că există viaţă după viaţă" - începe domnia sa prezentarea colegilor săi şi sala se încălzeşte brusc, în aplauze şi rîsete. Fostul şef de stat polonez e şarmant, articulat, manevrează abil o subtilă ironie şi e dispus la confesiuni care ştie bine că plac sălii: "Săptămîna trecută m-am întîlnit cu Bill Clinton şi am stat de vorbă, printre altele, şi despre această situaţie de fost preşedinte. I-am spus că eu o văd ca pe un amestec de liberation and frustration. Mi-a spus că se mai gîndeşte." Succesul său e total. La plecare, asistenţa se înghesuie să îi strîngă mîna şi să facă poze cu el. Sigur pe sine, relaxat, se lasă pradă mulţimii nu cu voluptate, ca dl Băsescu, ci cu amiciţie caldă, ca amicul său, Bill. Cu o seară înainte, asistasem la o dezbatere despre actualitatea politică poloneză. Cum sînt interesat de subiect, am cerut cuvîntul, am spus cîte ceva şi am pus o întrebare. Aş vrea să ştiu ce mai înseamnă acum, pentru scena politică poloneză, Lech Walesa şi, mai ales, aş dori să aud opiniile experţilor polonezi despre căderea sa - cum poţi ajunge de la statutul de semizeu din 1989, la 1,01% în alegerile din 2005? Tăcere. Membrii panelului evită, evident, să vorbească despre Walesa. Coincidenţă, în aceeaşi seară văd la televiziunea poloneză festivalul de muzică uşoară de la Sopot. Invitat de onoare, Demis Roussos. Lumea îl primeşte cu ovaţii, iar arhicunoscutul refren "Good bye, my love, good bye!" se cîntă la nesfîrşit de către mulţimea în delir. În mijlocul ovaţiilor, pe fondul unui entuziasm colectiv aproape extatic, Roussos spune că poporul polonez e magic, ceea ce, firesc, aruncă în aer spectatorii şi, apoi, adaugă "sînt fericit că aici se află cel mai mare dintre polonezi, dl preşedinte Lech Walesa" şi se înclină plin de respect spre rîndul din faţa scenei. Camerele îl descoperă imediat pe legendarul lider al Solidarităţii. Ovaţiile sălii se diminuează sensibil. Se aplaudă rezervat şi se simte, evident, o rupere a entuziasmului produs de muzica grecului. Se aud chiar şi cîteva huiduieli, timide, e drept. Dintr-un colţ, un grup de oameni care par că nu au auzit ceea ce a spus masivul solist, continuă să cînte, într-o ciudată potrivire, "Good bye, my love, good bye!". Ceva mă intrigă. A doua zi, într-o pauză, iau cafeaua cu un tînăr polonez. Abia a împlinit 25 de ani, e proaspăt ca o primăvară însorită şi nu pare să aibă inhibiţii. Îi spun că simt un fel de jenă a polonezilor faţă de Walesa şi că sînt stupefiat. Îl rog să mă contrazică. Nu o face şi, mai ales, e dispus să îmi explice. "E un simbol care a dezamăgit ca preşedinte. Atunci, vrem să fie un simbol. Dacă întrebi ceva despre Solidarnosc, oricine îţi va povesti o mie de lucruri. Cînd vine vorba despre prestaţia lui ca preşedinte, e uzuală o tăcere semnificativă. Vrem să rămînă un simbol şi nu un preşedinte." Am toate acestea în minte, cînd văd căldura cu care este înconjurat Kwasniewski. Fostul lider al tineretului comunist din anii ’70 şi fostul ministru în guvernele comuniste ale anilor ’80, cu care Walesa se lupta pe viaţă şi pe moarte, a devenit cel mai de succes om politic din Polonia eliberată de Walesa. E ca şi cum Walesa, cu riscuri enorme, a pregătit o democraţie în care Kwasnievski avea să înflorească. Numiţi istoria cum vreţi, nedreaptă sau ironică, oarbă sau cinică, dar dosarul politic al lui Aleksandr Kwasniewksi din vremea democraţiei este impecabil. A cîştigat două mandate succesive de preşedinte, ambele în dauna lui Walesa. Primul, greu, cu 51,7% la 48,3%, al doilea, încă din primul tur, un adevărat knock out, cînd a reuşit să adune, din prima, 54%, iar Walesa a ajuns la un umilitor 1%. A condus impecabil Polonia spre NATO şi spre UE şi a dobîndit un prestigiu internaţional deosebit - zvonurile spun că i s-a oferit să preia funcţia politică supremă la NATO din 2007. Nu pot să cred că Europa va fi a foştilor comunişti. Spun, purtat de wishful thinking, că Europa e a inteligenţilor cu farmec.