„Pe praful ăsta...”

Praful este, în cîteva expresii și locuțiuni din limba română, o metaforă superlativă a distrugerii: a se face praf, a face praf pe cineva, a se alege praful de ceva. În registrul colocvial, cuvîntul intră într-o formulă glumeață de negație – praful de pe tobă, cu sensul „nimic” – și într-o expresie metaforică a încercării de a înșela și a intimida publicul – praf în ochi. Metafora distrugerii se regăsește, hiperbolic, în caracterizările injurioase ale inadecvării, ale nepriceperii sau ale beției: ești praf! O dezvoltare argotică a seriei este reprezentată de participiul adjectival prăfuit, cu sensul „beat”, utilizare amuzantă prin omonimia pe care o produce cu prăfuit, „acoperit de praf”, atenuînd ironic efectele stării de beție. În fine, cum prafurile au și un sens farmaceutic, limbajul colocvial-argotic le cuprinde în perifraze metonimice, bazate pe jocuri de cuvinte: cuiva care se plînge că nu mai poate face sau suporta un anumit lucru i se recomandă să ia praf de putut, iar invitația de a părăsi rapid un loc recurge la sintagma praf de mers („ne tot făceau semne să-i dăm cu praf de mers”, crapmania.ro). Alte sensuri metaforice ale substantivului praf, înregistrate de dicționarele de argou, se referă la droguri, fără a dovedi însă o inventivitate specială.

Pornind de la efecte mai curînd neplăcute și ajungînd la distrugeri totale, praful (vechi împrumut slav) primește în registrul colocvial conotații predominant negative. Pentru ipostazele metaforice pozitive se poate recurge la sinonimul său ușor învechit, dar tocmai de aceea mai poetic, la cuvîntul pulbere, moștenit din latină (pulbere de stele). Cele două sinonime se pat asocia într-o formulă de intensificare – praf și pulbere – sau într-o pseudo-tautologie glumeață: a face pulberea praf – „a nu face nici o ispravă” (DEX). Cele două sinonime nu au în română semnificațiile religioase ale echivalentelor din alte limbi. Tradiția traducerilor biblice bazate pe Septuaginta a impus la noi, în pasajul alungării din rai, termenii pămînt sau țărînă („căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce”, Geneza, 3,19), în vreme ce alte limbi au folosit ca traducere pentru latinescul pulvis (din Vulgata) cuvinte cu sensul de bază „praf”: dust în engleză, polvere în italiană etc.

O expresie colocvială mai puțin transparentă, dar destul de frecventă astăzi (cu mii de atestări pe Internet) este pe praful (sau prafu’) ăsta, referire ironică la o situație dezagreabilă: „cîți oameni își mai pun pirostriile pe praful ăsta?” (academiacatavencu.info), „pe praful ăsta, iată şi o veste care îmbujorează imaginea României” (adevarul.ro); „pe praful ăsta, pe criza asta” (facebook.com). Situația desemnată este, în aproape toate contextele recente, sărăcia, lipsa de bani: „pe praful ăsta doar clienții foarte mari mai investesc în research” (iqads.ro); „normal, doar n-o să scadă dobînda, pe praful ăsta” (g4media.ro); „pe praful ăsta, de unde 30.000 de euro?” (wowbiz.ro); „pe praful ăsta sînt destui jucători care pot veni” (sport.ro).

Expresia s-a răspîndit mai mult în ultimii ani, dar circula deja înainte de 1989, fără a fi totuși foarte veche. La început se folosea ceva mai des pentru o altă situație neplăcută – frigul extrem. Atestările actuale ale acestui sens sînt puține și adesea ambigue, dar nu lipsesc cu totul: „pe praful ăsta, pe un baraj de munte, într-un ochi dezghețat, nu mai mare de 25-30 mp, se prinde clean la twister” (rapitori.ro). Sensul mai general al formulei primește uneori particularizări: „pe praful ăsta de imagine” (timpul.info); „pe praful ăsta de criză” (adevarul.ro); „eu aș sta acasă pe praful ăsta de distopie sanitară!” (cotidianul.ro); se vorbește de praful ăsta pandemic, concertistic etc.

Succesul formulei se datorează, ca și în alte cazuri, surprizei semantice, cu efect umoristic, pe care o produce asocierea de cuvinte: praful este introdus în mod neașteptat într-o structură care indică de obicei starea vremii – pe ploaia asta, pe frigul ăsta, pe căldura asta etc. Nu este imposibilă o utilizare denotativă, în care formula să se refere chiar la praful unei zile toride, dar contextele de utilizare exclud o asemenea interpretare, sau o permit doar ca substitut ironic. Poate că termenul praf a apărut în aceste contexte doar pe baza conotațiilor sale negative, pe care le-am pomenit la început; efectul surprinzător și expresiv este însă produs de actualizarea sensului său concret.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).