Partidul ţăranilor şi muncitorilor
În 2002, Jean-Marie Le Pen, liderul partidului Frontul Naţional, a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, înlăturînd candidatura socialistului Lionel Jospin. Candidatul extremei drepte a fost învins de candidatul dreptei cu un scor de plebiscit, dar episodul electoral de atunci a lăsat să planeze asupra patriei drepturilor omului ameninţarea de a fi condusă de un om şi de un partid cu o concepţie foarte restrictivă în domeniu. Sondajele pentru alegerile prezidenţiale de luna viitoare îl consideră pe Le Pen al patrulea candidat, deci fără şanse pentru turul doi. Însă institutele de sondaj o ştiu: cifra intenţiilor de vot din sondaje e inferioară intenţiilor reale. Oamenii sînt stînjeniţi să se recunoască într-un discurs extremist, cei întrebaţi transformă opţiunea personală pentru partidul lui Le Pen într-o opţiune a celorlalţi. Într-o localitate din Alsacia, Saverne, în 2002, Le Pen a obţinut 46% din voturi din partea oamenilor de la ţară şi a muncitorilor, preocupaţi de puterea lor de cumpărare. Dar şi de străini: "La Saverne, la fiecare zece metri e o tarabă cu kebab. Cine ia ajutor social? (răspunsul implicit: imigranţii - n.r.) Oricum, fie stînga, fie dreapta, noi tot fără bani rămînem, sîntem proştii lor" - spune, sub protecţia anonimatului, un tutungiu. În prezbiteriul protestant, pastorul Pierre Kopp: "Lumea se schimbă. Alsacienii se tem că-şi vor pierde liniştea, bunăstarea. Se tem că vor trebui să le împartă cu alţii. Trebuia să fii orb ca să nu fi văzut, timp de 15 ani, cum votul pentru Frontul Naţional a crescut regulat şi ce urma să se întîmple în 2002. Nouă este acum porozitatea discursului ţinut de oamenii politici, nou este felul cum îşi însuşesc ei discursul Frontului Naţional. Glisarea spre dreapta a lui Sarkozy va lua din voturile Le Pen? Nu ştiu" (Le Monde, 25-26 martie 2007). Dacă nici pastorul nu ştie... ( M. B. )
