Palatele lor
Părea că recentele alegeri din Polonia au reuşit să dea naştere unei majorităţi parlamentare apte să repună ţara pe drumul reformelor europene de care fraţii Kaczynski se îndepărtaseră. Dar fraţii sînt doi, şi unul dintre ei, Lech, a rămas preşedinte. Între noul prim-ministru, Donald Tusk, şi vechiul preşedinte relaţiile n-au cum să fie prieteneşti, dar s-a sperat că vor fi corecte, măcar la nivel protocolar. Preşedintele e mirat de cîte ori aude declaraţiile de politică externă ale prim-ministrului. Donlad Tusk susţine că politica externă este domeniul său rezervat. Ziarista Monika Olejnik de la ziarul varşovian Dziennik crede că preşedintele se va resemna cu această situaţie. "Dar şi prim-ministrul Donald Tusk ne surprinde dezagreabil. Nu l-ar fi costat mare lucru să-l prevină pe preşedinte în legătură cu cele mai importante probleme ale politicii externe. Nu înţeleg, de exemplu, de ce n-a putut să-l avertizeze pe şeful statului că schimbă direcţia în negocierile asupra adeziunii Rusiei la OCDE." Se poate crea impresia că escalada ostilităţilor între cele două principale axe ale puterii în ţară a început la palatul prezidenţial. La început, preşedintele s-a abţinut să-l felicite după victoria în alegerile legislative. Apoi, ceremonia numirii prim-ministrului a fost expediată într-un minut. La început, gesturile mici ar fi putut atenua ostilitatea reciprocă, dar acum totul s-a împotmolit şi e prea tîrziu. Preşedintele Kaczynski trebuie să se acomodeze cu noua situaţie. Preşedintele Republicii nu are competenţe în ceea ce priveşte politica internă şi trebuie să se resemneze. "Sper că nu o să se supere pe realitate şi nu o să saboteze Constituţia, Guvernul şi societatea care au ales această Dietă. (...) Din fericire, conflictele între prim-ministru şi preşedintele Republicii de acum sînt un nimic faţă de Ťrăzboiul de la vîrf» declanşat în timpul preşedinţiei lui Lech Walesa (1990-1995). Tensiunea şi conflictele sînt, prin natura lor, inerente democraţiei. Ar trebui să ne bucurăm că n-avem regină..." Poate că, dacă demnitarii statelor aspirante la o existenţă democratică şi-ar duce activitatea în reşedinţe mai modeste, s-ar certa mai puţin. (M. B.)
