Paideia – nod la aţă
În 1990, dl Ion Bănșoiu, astăzi profesor la Facultatea de Filozofie a Universității bucureștene, a decis să fondeze o editură, dintr-o frustrare. Decenii în șir, prea multe dintre cărțile importante ale culturii lipsiseră din România. „Frustrările pot dezlega în om energii uimitoare și depinde tot de om, de felul frustrării, de destinul personal, dacă urmările capătă accente nobile sau mizerabile“ – spune profesorul Bănșoiu. La el, frustrarea a rodit o editură.
I-a spus, de la bun început, Paideia. Cuvîntul este grecesc și, în secolul V î.Ch., desemna limpede operațiunea de creștere a copiilor. Peste un veac a ajuns să însemne și educație la nivel înalt, educație spre excelență și, ceva mai tîrziu, desemna deja suma tuturor cunoștințelor de care dispune o societate ca o țintă a acumulării pe care un individ de excepție trebuie să o atingă. Într-o după-amiază de toamnă, ascult povestea Paideiei de la întemeietorul ei și nu mă pot opri să nu simt o interesantă similitudine între evoluția semantică a cuvîntului și evoluția, în 27 de ani, a editurii. La început, au fost textele fundamentale de care lumea tocmai eliberată era însetată: Homer, Platon, Aristotel, Dionisie Pseudo-Dionisie Aeropagitul, Filon Alexandrinul, dar și Hegel, Kant, Locke, Descartes. „Am vrut să înnod ața ruptă“ – îmi spune dl Bănșoiu.
Apoi, editura și-a diversificat portofoliul spre excelențe: Cantemir, Berdiaev, Rilke, Heidegger, Borges. În sfîrșit, deja la 15 ani de la înființare, cu un catalog de titluri absolut impresionant, Paideia a trecut la preocuparea pentru modul în care arată cărțile, dezvoltînd serii și colecții cu caracter bibliofil. Am, sub ochi, splendide cărți-obiect. Sub coperți din toval cu scorță de copac care păstrează „memoria“ propriei învechiri, pagini din hîrtie manuală cu minunate inserturi pe pînză ori succesiuni de calc - hîrtie („asta dă impresia de cald – rece“) se lasă răsfoite cu pioasă voluptate. Îmi imaginez că asemenea producții nu sînt deloc ieftine și că rari sînt cumpărătorii. Dl Bănșoiu confirmă, dar adaugă profetic: „În viitor, nu vor mai exista decît cărți frumoase“. Edițiile bibliofile, așadar, nu sînt doar răsfățuri costisitoare – în viziunea acestui mare îndrăgostit de carte, ele sînt singurele cărți care vor mai exista, într-o lume care se mută cu totul în digital și virtual. „Cartea-obiect, o denumire cu care nu sînt neapărat de acord, dar care a intrat în uz, este o carte care îți spune mai mult decît ce îți spune lectura ca atare. De pildă, edițiile bibliofile sînt experințe tactile pe care nu le poți uita și vrei să le repeți“ – spune dl Bănșoiu. „Fac aceste cărți pentru că, la un moment dat, ața se va reînnoda din nou“ – adaugă fondatorul Paideiei referindu-se la pofta de carte a românilor.
În 2017, Ion Bănșoiu este la fel de frustrat ca în 1990, dar din alte pricini. Dacă atunci lipseau cărțile, acum lipsesc cititorii. O știm, piața de carte din România este cea mai mică din Europa. Nimeni din Europa nu citește mai puțin decît noi. Lipsa cărților a putut fi acoperită printr-un efort editorial. La lipsa cititorilor, însă, pare că nu avem soluții. Criza de carte a putut fi rezolvată pentru că efortul antreprenorial al cîtorva împătimiți din anii 1990, printre care se află și Ion Bănșoiu, a fost suficient. Criza de cititori nu poate fi rezolvată antreprenorial – efortul cîtorva nu e de-ajuns. E nevoie de un efort național, depotrivă instituțional și ne-instituțional, deopotrivă de stat și privat, pentru a duce pe români spre carte. Dar asemenea gen de acțiuni colective nu ne sînt obișnuite – nu știm nimic despre efortul vast, solidar. Așa că deteriorarea pieței de carte de la noi nu are leac…
De curînd, Paideia a publicat o serie de admirabile albume dedicate unor exponenți ai culturii și civilizației românești (colecția se cheamă „Emblematic România“): Brâncuși, E-nes--cu, mănăstirile din Nordul Moldovei, ia. Sătul de atîta propagandă-degeaba fă-cută acestor produse românești, sînt scep-tic în fața entuziasmului cu care Ion Bănșoiu îmi povestește despre acest proiect. Pînă cînd văd albumele. Într-un format neobișnuit (40 cm x 23 cm), cu texte inspirate care sînt grijuliu ferite de pon-cife, și fotografii excelente, rare în general, aceste albume sînt convingătoare ple-doarii pentru puținele lucruri cu adevărat bune pe care le avem. Disponibile și în engleză și în franceză, albumele au fost concepute pentru a fi foarte potrivite ca-douri de oferit unui străin cu care nu ești atît de prieten încît să-i dai direct o sticlă de țuică, dar nici atît de îndepărtat încît să nu-i dăruiești nimic.
La plecare, întreb: „Care sînt cei mai vînduți autori ai editurii?“ „Borges și Radu Anton Roman“ – răspunde dl Bănșoiu fără să ezite. Cea mai cunoscută carte lui Radu Anton Roman, Bucate, vinuri și obiceiuri românești, este un best-seller constant al Editurii Paideia. Iar cărțile care cuprind texte inedite (da, inedite!) ale marelui argentinian sînt, și ele, la mare căutare. Nu știu de ce, dar această preferință a cititorilor paideici pentru bucătărie românească și sofisticat mister de bibliotecă îmi dă speranța că ața se poate înnoda…
Foto: wikimedia commons
