Pactul pentru umanitate

Criza refugiaților, cu care Uniunea Europeană se confruntă de trei ani, a pus la grea încercare nu doar sistemele sociale ale statelor de destinație, ci și cîteva principii fondatoare precum libera circulație a persoanelor și solidaritatea. Acordul cu Turcia a micșorat, măcar parțial și temporar, fluxul de migranți spre Europa occidentală. Însă îngrijorările rămîn. Și nu există încă un consens la nivel european cu privire la soluțiile care ar putea fi adoptate. Iar divergențele legate de cotele de redistribuire a refugiaților în/între statele europene persistă. Astăzi, la nivel mondial există 258 de milioane de migranți. Adică 3,4% din populația lumii. Cel mai adesea, exodul masiv e provocat de războaie, de represiune, de sărăcie și de dezastre naturale.

Pactul global pentru o migrație sigură, ordonată și regulată nu rezolvă criza refugiaților și nici numeroasele probleme asociate fenomenului migrator. Ba, dimpotrivă, documentul complică și mai mult politicile de primire a imigranților, cerînd țărilor semnatare mai multă implicare și o abordare unitară. În schimb, documentul rezolvă, măcar parțial, crizele existențiale ale celor care sînt nevoiți să treacă prin această dificilă încercare. Documentul pornește de la constatarea că nici un stat nu poate gestiona, singur, problemele migrației. E deci nevoie de cooperare, de o acțiune concertată. Este primul acord care stabilește orientări globale pentru politica internațională în materie de migrație. Inspirat de Declarația Universală a Drepurilor Omului (și adoptat chiar la aniversarea a 70 de ani a acestui text fundamental), Pactul pune accent umanitate: migranții sînt oameni, indiferent de motivul pentru care își părăsesc locul de reședință, indiferent de situația administrativă: un om care n-are acte în regulă e, pînă la urmă, tot un om. Pactul conține 23 de obiective pe o gamă largă de subiecte. E vorba despre consolidarea frontierelor și prevenirea migrației ilegale, de combaterea traficului uman, de coordonarea operațiunilor umanitare, de informarea cetățenilor cu privire la fenomenul migrației etc. De asemenea, Pactul urmărește să combată unele dintre cauzele migrației și să faciliteze returnarea solicitanților de azil respinși.

192 de state au fost implicate inițial în negocierile privind pactul. Cu excepția SUA, toate țările Națiunilor Unite și-au dat acordul în luna iulie. În ultimele săptămîni, tot mai multe țări și-au exprimat îndoielile și s-au retras. Cele mai multe au invocat pierderea suveranității. Asta, chiar dacă într-unul dintre articole se precizează explicit caracterul non-imperativ al Pactului. Și chiar dacă într-un alt paragraf se vorbește despre „dreptul suveran al statelor de a-și defini politicile naționale în materie de migrație“. Pînă la urmă, s-au împotrivit semnării inclusiv state membre ale Uniunii Europene: Ungaria, Austria, Polonia, Letonia și Republica Cehă. De fapt, în aceste state – și nu doar acolo –, dezbaterea politică pe marginea documentului a fost dominată de frica de migrație și alimentată de pasiuni xenofobe și identitare de tot felul. Campanii antiimigrație promovate de partide ori de organizații extremiste au poluat în asemenea măsură opinia publică încît dezbaterea argumentată a devenit, pe alocuri, imposibilă. În Belgia, guvernul de coaliție s-a prăbușit după ce Noua Alianță a Flamanzilor, un partid populist și naționalist, s-a retras de la guvernare ca urmare a deciziei premierului (de orientare liberală) de a susține Pactul. Șefa Adunării Naționale (fostul Front National) Marine Le Pen și Steve Banon, ex-consilier al lui Donald Trump, au calificat textul acestui Pact drept „suicidar“. Mai mult ca sigur, migrația va fi principala temă a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Nu e exclus ca Pactul pentru migrație, care urmează să fie adoptat oficial de ONU pe 19 decembrie, să devină hîrtia de turnesol a acestor alegeri.