Pa, Piţi?
Pa, ba, la revedere, dar rămîn cu voi... Deja povestea e prea frumoasă, a-i cunoaşte finalul înseamnă a o dezvrăji. Faptul că naţionala unei ţări care i-a dat pe Hagi, Belodedici sau Gică Popescu a ajuns să fie un fel de liftier pentru vreun şeic pe care cearşaful stă evazat de la preaplinul stomacal e în sine excepţional. Echipa României e retrogradată la nivel de Chiajna sau Năvodari. Jocul acesta de-a vălul care acoperă senzual faţa selecţionerului nu e întîmplător. De ani de zile i se cere lui Piţurcă să degajeze, doar Gigi Becali era mai tare în topul alungărilor fictive, cu celebrele „Vinde, pleacă!“ scrise pe toate gardurile şi parapeţii exteriori ai turmentatelor noastre şosele. Acum, cînd nişte băieţi din Golf i-au făcut ochi dulci, Piţi ne frige la foc mic, în chip de răzbunare. Ocazia era prea mare pentru a o rata cu poarta goală. Naţionala e prinsă în acest joc de copii mari, dar pe ea n-o întreabă nimeni nimic. În fond, dacă pleacă, se schimbă ce? Piţurcă n-a fost un selecţioner fabulos, dar nici unul rău. Încet, cu o lentoare înnebunitoare, înmugureşte un fel de gaşcă la lot, care poate spera la ceva. Piţurcă a moşit-o, dar n-a dat semne că ar putea să o facă să zboare cu adevărat. Următorul, sau tot el, va merge pe acest drum, că altul nu e. Reprize bune, reprize rele, vom tot sparge la seminţe şi vom boscorodi. De-o fi pe Piţi, de-o fi pe altul...
