Orban contra CEU

Publicat în Dilema Veche nr. 686 din 13-19 aprilie 2017
Orban contra CEU jpeg

Pînă la urmă, Ungaria a adoptat controversatele modificări ale legii educației care pun în pericol existența Universității Central Europene (CEU). Asta, în ciuda manifestațiilor de protest care au adunat zeci de mii de oameni la Budapesta și în ciuda numeroaselor scrisori și avertismente primite din partea comunității academice internaționale: Academia de Științe de la Budapesta, organizații civice, mii de profesori americani și europeni, printre care 17 laureați ai premiului Nobel. Solidaritatea din jurul acestui reper al vieții academice și al democrației a contat mai puțin decît „programul“ naționalist și antieuropean al premierului Viktor Orbán.

Era nevoie, într-adevăr, de unele ajustări ale legii învățămîntului: în Ungaria au apărut în ultimul deceniu numeroase instituții de învățămînt superior care furnizează servicii educaționale de o calitate cel puțin îndoielnică. Însă modificările legislative adoptate nu aduc, așa cum afirmă inițiatorii, mai multă transparență, mai multă ordine în mediul universitar, și nici nu rezolvă problema diplomelor fără valoare, ci sînt croite parcă pentru a închide CEU, care e una dintre universitățile europene de top. De altfel, CEU este singura victimă sigură a acestei legi. Noua lege obligă universitățile străine active pe teritoriul Ungariei să dețină un campus (și) în țara de origine, să se acrediteze în Ungaria pe baza unui acord interministerial bilateral și, în fine, profesorii non-europeni ai universității trebuie să obțină permise de muncă în Ungaria. Legea complică foarte tare existența CEU pentru că universitatea nu are un sediu în statul american New York, pentru că în SUA nu există vreun Minister al Educației sau altă instituție similară care să solicite acreditarea în Ungaria în numele universității și, în fine, pentru că mulți dintre profesorii CEU nu sînt rezidenți în Uniunea Europeană. Schimbarea legislativă nu îi afectează pe studenții deja înscriși, dar face practic imposibilă continuarea activității CEU în Ungaria.

Universitatea Central Europeană a fost creată în 1992 de George Soros. Finanțistul și filantropul american de origine maghiară a vrut să promoveze astfel democrația și liberalismul într-o zonă a Europei care tocmai ieșise din dictatura comunistă. CEU atrage anual 1400 de studenți, majoritatea beneficiază de burse de studii. E un loc de întîlnire pentru studenți din țări trecute prin conflicte sîngeroase și printr-o tranziție democratică anevoioasă. Și a devenit un centru de excelență pentru studiul științelor umaniste.

CEU are mulți prieteni, dar și-a făcut, în timp, și mulți adversari. Iată cîteva mostre ale discursului conservator care stă la baza noii legi care suspendă autonomia universitară: primarul orașului Debrecen, Lajos Kósa, vede în CEU o „universitate-fantomă“. Maria Schmidt, directorul muzeului „Casa terorii“ – un „avanpost al lui Soros în Ungaria“. Iar fostul ministru al Educației Péter Harrach spune că profesorii de acolo ar fi „ofițeri ai unei armate de ocupație“.

George Soros e, într-un fel, dușmanul ideal: e un om de afaceri de succes, e american, e evreu, e liberal și capitalist – nu e nici o întîmplare că a devenit o țintă pentru guvernul conservator, populist și eurosceptic de la Budapesta. Ironic și paradoxal e doar faptul că Orbán a fost el însuși student la CEU.

În ultima vreme s-au multiplicat atacurile la adresa autonomiei universitare și a libertății academice. Universitatea Europeană din Sankt Petersburg a pierdut avizul de funcționare. În Turcia, mai multe universități private străine au fost închise. Iar în România, fostul premier Victor Ponta declara, în urmă cu doar cîteva săptămîni, că își dorește o lege privind universitățile străine după „modelul“ maghiar. A afirmat-o fără menajamente: „inițiativa legislativă a vecinilor noștri e foarte bună și corectă“.

De fapt, legea împotriva CEU ar trebui să fie un semnal pentru Europa, pentru statele autentic europene. Căci etnicizarea sistemului universitar, precum și renunțarea la autonomie pun în pericol nu doar o universitate, ci însăși ideea de universitate. Eventuala închidere a CEU ar fi o înfrîngere nu doar pentru George Soros, ci pentru Europa însăși. Dar ce se (mai) poate face de la Bruxelles, ce (mai) pot face liderii politici din țările europene, cînd Ungaria însăși pare că vrea să se îndepărteze de Europa?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

bianca si printul marco jpg
Răsturnare de situație la „Insula Iubirii”! Prințul Marco și Bianca Ghiurcă au încălcat contractul
Prințul Marco și Bianca Ghiurcă au stârnit numeroase reacții în rândul fanilor „Insula Iubirii”, după ce au publicat imagini care sugerează că se aflau împreună în aceeași locație, chiar în timpul difuzării unui episod important al emisiunii.
Gabriela Cristea (1) jpg
Casa Gabrielei Cristea din Italia a fost demolată! Ce vrea să construiască vedeta pe terenul uriaș
Gabriela Cristea și Tavi Clonda pregătesc o investiție în Italia. Casa veche a fost demolată, iar cei doi vor să construiască un boutique-hotel și un spațiu pentru evenimente.
perchezitii Calarasi  captura Politia Romana jpg
Doi adolescenți de 15 și 18 ani, reținuți după ce ar fi spart două aparate de plată din București
Un minor de 15 ani și un adolescent de 18 ani au fost reținuți, după ce au spart două aparate electronice de plată din București. În dosar este cercetat și un bărbat de 31 de ani, suspectat că i-a transportat și i-a ajutat să plece cu bunurile furate.
cristina siscanu jpg
Câți bani trebuie să câștige o familie în România, în 2026. Cristina Șișcanu: „Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea”
Câți bani ar trebui să câștige o familie în România, în 2026, pentru a trăi decent. Cristina Șișcanu a spus suma care a stârnit controverse
sfanta parascheva 2022 prima zi pelerinaj (sursa FOTO YT Doxologia)
Scandal la pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași! Mai mulți oameni au încercat să sară rândul. Jandarmii au intervenit
Pelerinajul organizat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași continuă să atragă zeci de mii de credincioși, însă nu a fost lipsit de incidente. Mai multe persoane au încercat să intre în fața coloanei de pelerini, fiind oprite de jandarmi, care au intervenit pentru restabilirea ordinii.
Animawings foto Animawings
Tribunalul București a respins cererea AnimaWings de intrare în insolvență. Decizia nu este definitivă
Tribunalul București a respins miercuri, 14 octombrie, cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență. Decizia nu este definitivă.
steaming cup coffee saucer with coffee beans scattered around jpg
Cât te costă două cafele pe zi: la cafenea vs acasă. Diferența de preț e considerabilă
Cafeaua face parte din rutina zilnică a multor oameni, dar obiceiul de a cumpăra una sau două cești în oraș poate cântări serios în bugetul lunar. La un preț de 16 lei pentru o cafea, două porții pe zi ajung să coste 960 de lei într-o lună, în timp ce prepararea cafelei acasă poate reduce costul.
trecre pietoni camp Braila captură png
Trecerea de pietoni care începe într-un șanț și se termină într-o miriște. Nota de plată: 39.000 de lei
În câmp, la marginea satului Ariciu din județul Brăila, o trecere de pietoni "străluceşte" în noapte cu ajutorul unor instalații LED și panouri fotovoltaice. Singura ei problemă e că nu duce nicăieri.
imagine principala   Shutterstock png
Tusea productivă vs. tusea seacă: cum le deosebești și ce poți face
Ți s-a întâmplat să ai o criză de tuse în miez de noapte? Sau să te trezești dimineața cu o senzație de greutate în piept și să tușești până când eliberezi căile respiratorii de mucusul acumulat? Deși în ambele cazuri vorbim despre tuse, cauzele și mecanismele lor sunt diferite.