Omul separat

Publicat în Dilema Veche nr. 131 din 27 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Lui Sam Beckett, căruia tocmai i-a murit primul secol. A murit pe 22 decembrie 1989. În ziua în care pentru el s-a sfîrşit, pentru mine a început. În destinul său, aşteptarea s-a stins. În al meu, aşteptarea, pînă atunci cuminte, gri, pe cît de mare, pe atît de domoală, s-a colorat agresiv, a explodat ca un ţipăt, a devenit o farsă, m-a obosit şi m-a îmbătrînit cu o frenezie căreia, privind acum în urmă, sînt uimit că i-am supravieţuit. Lumea mea de acum este perfect contemporană cu posteritatea lui. Aproape toţi cei care l-au văzut pe patul ultimei suferinţe mărturisesc uimitoarea serenitate "care semăna cu răbdarea unui sfînt" (Robert Scanlan) cu care aştepta moartea. O aură ascetică l-a urmărit toată viaţa. A ocolit cu precauţie atenţia publică, era renumit pentru travaliul chinuitor pe fiecare cuvînt scris, iubea radical copiii, iar generozitatea sa a devenit legendară. "Dar nu a fost un sfînt..." - spune scenografa Jocelyn Herbert gîndindu-se la relaţia lui cu Suzanne Deschevaux-Dumesnil, partenera sa de o viaţă şi, spre final, soţia sa. A înşelat-o cu nenumărate alte femei, a băut prea mult şi era, de fapt, obsedat de el însuşi. "...şi slavă Domnului că nu a fost un sfînt!", continuă Jocelyn, care l-a cunoscut bine. Nu era, desigur, un sfînt. Chiar circumstanţele în care a cunoscut-o pe Suzanne, în ianuarie 1938 (el zăcea în spital, înjunghiat de un proxenet cu care nu se înţelesese la preţ), nu evocă imediat sacrul. Dar avea, totuşi, un aer mistic autentic, evident în fotografiile tîrzii. Era un păcătos de sfînt. A fost cel dintîi care a hăituit realismul pînă l-a lăsat fără suflare, a extirpat din el misteriosul frison pe care îndeobşte îl numim viaţă şi a înfăţişat ce a rămas cu un fel de bucurie tristă. Da, bucurie tristă. Nimănui nu i se potrivesc mai bine paradoxurile decît lui Beckett. La ceremonia de decernare a Premiului Nobel, pe care l-a obţinut în 1969, Beckett a lipsit, iar vocea care a prezentat premiantul a spus: "Amestecaţi o imaginaţie puternică cu o logică in absurdum şi ceea ce obţineţi este fie un irlandez, fie un paradox. Dacă e un irlandez, aveţi paradoxul oricum". Ionesco e mereu comparat cu el. Ba chiar există o dezbatere stupidă: "cine a scris prima piesă absurdă?". Mai mult decît diferenţele, tulburătoare sînt asemănările dintre cei doi: amîndoi au avut o relaţie traumatizantă cu tatăl, amîndoi trăiau un love-hate exasperant pentru ţara în care s-au născut (cînd s-a mutat în 1939 în Franţa, Beckett a spus unor prieteni că preferă o Franţă în război, sub ocupaţie, decît o Irlandă în pace), amîndoi s-au stabilit la Paris, amîndoi au scris în franceză după ce primele producţii literare au fost scrise în limba natală (Beckett: "Scriu în franceză pentru că e singura limbă în care poţi să scrii bine fără să ai stil"), amîndoi au ajuns la dramaturgie relativ tîrziu în viaţă. În fine, au avut o prietenie comună: Emil Cioran. Cioran: "Textul francez Sans se numeşte în engleză Lessness, cuvînt inventat de Beckett, ca şi echivalentul german Losigkeit. Cuvîntul acesta, lessness (la fel de insondabil ca şi Ungrund al lui Böhme), mă vrăjise într-atît, că într-o seară i-am spus lui Beckett că nu mă culc pînă nu găsesc în franceză un echivalent acceptabil. Ne-am gîndit împreună la toate formele posibile sugerate de sans şi moindre. Nici una nu ni s-a părut că se apropie de inepuizabilul lessness, amestec de privaţiune şi infinit, vacuitate sinonimă cu apoteoza. Ne-am despărţit destul de dezumflaţi. Ajuns acasă, am continuat să-ntorc pe-o faţă şi pe alta în minte acest amărît de sans. Cînd eram gata să capitulez, mi-a venit ideea să caut în jurul latinescului sine. I-am scris a doua zi lui Beckett că sinéité mi se pare cuvîntul visat. Mi-a răspuns că se gîndise şi el la acelaşi cuvînt, poate că în aceeaşi clipă. Totuşi, soluţia noastră, s-o recunoaştem, nu era o soluţie. Am căzut de acord că trebuie să renunţăm la căutare, că nu există un substantiv francez capabil să exprime absenţa în sine, absenţa în stare pură şi că trebuie să ne resemnăm cu mizeria metafizică a unei prepoziţii". Un irlandez din Minnesota (ei da, există irlandezi născuţi în Minnesota!), actor şi autor dramatic, mi-a sugerat acum vreo cinci ani să scriem împreună o piesă de teatru care se petrece într-o cafenea pariziană, la începutul anilor ’80. Doi bătrîni, Sam şi Gene, se întîlnesc întîmplător în cafenea. La început se evită, deşi e limpede că se cunosc bine. Apoi încep să vorbească, la început rezervat, apoi tot mai destins. Se aşază la masă, cer ceva de băut şi conversaţia creşte. Sînt doi scriitori, doi dramaturgi de imens succes, galonaţi care cu Nobel, care cu fotoliul de academician. Sînt contemporani în toate, în teme, în obsesii, în vocaţie, în scepticism. Scriu cam acelaşi fel de teatru şi au ajuns, cam în acelaşi timp, pe culmea succesului. Deşi locuiesc la Paris de decenii şi împart gloria aceleiaşi meserii, cei doi nu şi-au vorbit niciodată. Acuma, bătrîni, stau de vorbă pentru întîia oară. Explorează împreună toate cele ce i-au despărţit: glorie, bani, cohorte de fani, orgolii. Poate chiar femei. Poate chiar politica. Descoperă, totuşi, că ceea ce îi uneşte e mai mult, mai semnificativ. Apoi, descoperă că i-a despărţit tocmai faptul că, în adînc, sînt atît de asemănători. Paradoxuri peste paradoxuri. La un moment dat, un grup de tineri intră în cafenea. Sînt şi ei autori dramatici şi încep să discute de-ale lor. Nu îi recunosc pe cei doi bătrîni. Dar le cunosc operele foarte bine, le-au învăţat la şcoală. Sam şi Gene se întristează profund - au ajuns să fie predaţi în şcoli şi asta le va emascula opera. Cei doi bătrîni îi sondează pe tineri: "Vă place Beckett? Vă place Ionesco?" Se răspunde cu un hohot enorm. Tinerii dramaturgi îi socotesc de necitit, îi judecă nemilos, îi cred depăşiţi. Piesele lor au îmbătrînit, nu mai spun nimic sufletului de azi. Sînt uscate şi abstracte. Dacă asta era norma acum 50 de ani, astăzi este reţeta sigură a eşecului. Pe cît de revoluţionare erau piesele lor în anii ’50-’60, pe atît de rebegite sînt acum. "Piesele nu rezistă. Poate doar scene sau replici. Dar nici acelea prea multe!", va spune, tăios, unul dintre tineri. Tinerii ies val-vîrtej din cafenea. Cei doi bătrîni, clasicizaţi de premii supreme şi academii seculare, rămîn melancolici. Nu am scris niciodată piesa aceasta şi nici măcar nu ne-am gîndit la un final. E prea devreme.

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

persoana in caruciorul cu rortile lovita de o masina FOTO captura video jpg
Spectator în scaun cu rotile, spulberat de un bolid la o cursă de mașini în județul Suceava
Un accident grav a avut loc duminică, 25 septembrie, la un raliu pe Aerodromul Floreni, județul Suceava. Un spectator aflat în scaun cu rotile a fost lovită de o mașină scăpată de sub control.
FOS
Forțele pentru Operații Speciale, vârful de lance al Armatei Române, se antrenează „la foc automat” VIDEO
MApN a publicat un material video în care îi prezintă pe operatorii Forțelor pentru Operații Speciale despre care precizează că îşi dedică tot timpul pentru a se menține la cel mai înalt nivel al competenței tactice.
asasinatul de la sarajevo jpg
Greșeala care a aruncat Europa în Marele Război. Un șofer și un student au aprins scânteia Primului Război Mondial
Asasinarea arhiducelui Franz Josef, prințul moștenitor al Imperiului Austro-Ungar, a oferit pretextul pentru izbucnirea Primului Război Mondial. La crimă a contribuit chiar șoferul personal al prințului.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?