Olaf Scholz vrea să reseteze relațiile cu Rusia
După cîteva tentative de negociere eșuate, tensiunile dintre Federația Rusă și statele occidentale se cronicizează. Vladimir Putin continuă să trimită trupe la granița cu Ucraina, amenințînd cu o invazie militară, în vreme ce Europa și Statele Unite ale Americii își ascut discursul și armele soft de disuasiune: sancțiuni economice tot mai dure în cazul unui atac militar. Dacă, la nivelul prezenței publice internaționale, Occidentul încearcă să vorbească pe aceeași voce, deciziile politice comune întîrzie să apară. Ezitările și lipsa de fermitate sînt consecința unei fragilități sistemice a politicii externe europene și mai ales a unei dependențe economice de Rusia. La masa negocierilor, Kremlinul profită din plin de această vulnerabilitate. Pe care a întreținut-o în timp.
O treime din gazul consumat în Uniunea Europeană provine din Rusia. O cantitate substanțială ajunge în Europa prin gazoductul Nord Stream 1, care leagă Rusia de Germania prin Marea Nordului. O a doua conductă, Nord Stream 2, paralelă cu prima, e aproape finalizată. Odată devenită funcțională, această conductă ar dubla capacitatea de transport a gazelor rusești către Europa și ar submina cealaltă rută de transport a gazelor, un gazoduct terestru, care traversează Ucraina, privînd această țară de taxele percepute pentru tranzitarea teritoriului național (peste două miliarde de euro). Pe de altă parte, ruta directă înseamnă un preț mai mic și un profit mai mare pentru Rusia, dar și costuri mai mici pentru Europa, care traversează o criză a energiei. Cel mai înverșunat adversar al proiectului este, cum era de așteptat, Ucraina. Și Statele Unite s-au opus, invocînd tocmai dependența energetică a Europei de Rusia și riscurile politice pe care le implică această relație. Prețul mai ieftin pentru gaze presupune costuri politice. Poziția Germaniei în chestiune a fost mereu ambiguă. Berlinul a evitat, interesat, să răspundă reproșurilor și să ia în calcul costurile politice. Pentru Germania, Nord Stream e „doar un proiect de infrastructură”, „o afacere în domeniul energiei”, „o investiție”. Argumentul oportunității economice nu a fost însoțit și de o reflecție asupra eventualelor costuri politice. Noua coaliție guvernamentală nu rezolvă, ci aprofundează aceste ambiguități.
În acordul de coaliție se vorbește despre „o politică externă, de securitate, de dezvoltare și de drepturile omului fermă și substanțială, care să fie integrată și coerentă”. E o afirmație puternică, o declarație de intenții care ar trebui să ofere suficiente argumente pentru o politică externă în favoarea drepturilor omului. Deocamdată, politica externă pare neschimbată: chiar dacă posibilitatea înghețării proiectului Nord Stream 2 a fost invocată, acțiunea politică e în continuare favorabilă dezvoltării economice.
Încă de la primele negocieri în vederea formării noului cabinet au existat diferențe substanțiale de abordare în politica externă între cancelarul Olaf Scholz (SPD) și ministrul de Externe Annalena Baerbock (Verzii). Baerbock a fost încă din campania electorală o adversară înverșunată a gazoductului: o dată, pentru că alimentează sistemul energetic al Germaniei cu un combustibil de care ecologiștii vor să scape; și apoi, pentru că se amplifică dependența față de Rusia lui Putin. Cancelarul Olaf Scholz (SPD), mult mai conciliant, a integrat în discursul său aceste rezerve, dar insistă că Nord Stream 2 e doar un proiect economic. Așa că ministrei de Externe Baerbock nu-i mai rămîne nimic de făcut decît să susțină un proiect pe care l-a respins pe vremea cînd era în opoziție. Însă asta ține cumva de fișa postului – ministrul de Externe se subordonează cancelarului. Mai ales în chestiuni sensibile, cum ar fi relația cu Rusia. Acum, situația e diferită de cea din era Angela Merkel. Iar cancelarul Olaf Scholz spune că Germania va lua măsuri împreună cu partenerii europeni dacă Rusia se va folosi de energie ca armă sau dacă urmează acte de agresiune. Nu e însă clar unde e linia roșie și ce anume ar putea determina o decizie fermă de suspendare a proiectului Nord Stream 2 de către Germania. Olaf Scholz a anunțat, încă din campania electorală, că își dorește o resetare a relațiilor cu Rusia. A folosit chiar termenul de Neue Ostpolitik – un concept care, pe vremea lui Willy Brandt, promitea o apropiere între cele două blocuri separate de Cortina de Fier. Astăzi, o nouă politică pentru Est sună mai degrabă distopic. Mai ales dacă e doar un discurs care împachetează frumos un dar otrăvit.
