Of, presa mea!

Publicat în Dilema Veche nr. 435 din 14-20 iunie 2012
Impresii de cînd am fost dat afară jpeg

O vreme, am consumat presă din pasiune. Apoi, am consumat presă pentru că aceasta îmi devenise îndeletnicirea. De vreo trei ani, consum presă pentru că sînt dator să o fac. Dar abia aştept momentul – care nu ştiu dacă va veni vreodată, totuşi – în care să nu mai am nici un contact cu presa. Simt că viaţa mea va fi mai fericită dacă voi ajunge la performanţa de a nu mai citi nici un ziar şi de a nu mai privi la nici un canal TV de ştiri. Cum am ajuns aici? E o poveste personală, în fond, şi am ezitat mult înainte de a o împărtăşi cu dumneavoastră, dar o fac acum pentru că am observat că există din ce în ce mai mulţi oameni aflaţi în situaţia mea. Există din ce în ce mai multe victime ale presei. Şi aici nu mă refer la politicienii ale căror cariere sînt distruse de scandaluri de presă (nicidecum, cred că mulţi dintre ei chiar merită ceea ce li se întîmplă!), ci la cititori, la publicul care este „targetat“ de presă. Mă simt o victimă a presei nu ca politician (repet, din această perspectivă suport cu stoicism orice şi încerc să răspund pe măsură, înţelegînd că e firesc să fie aşa), ci ca parte a publicului. Tot mai mulţi oameni mi se par a fi loviţi cumplit de presa noastră. Limbajul folosit, dispreţul arătat pentru inteligenţa minimă, minciunile sfidătoare, atacurile nedemne, călcarea în picioare a oricăror norme deontologice, ba chiar ridiculizarea cuvîntului şi a practicii, siluirea grotescă a limbii române şi, nu în ultimul rînd, prostia agresivă au ajuns elemente tot mai importante în exprimarea jurnalistică de la noi. Iar eu resimt toate acestea cu acuitate şi văd cum fiinţa mea se deteriorează încet-încet pentru că sînt expus acestui gen de manifestare publică. Am observat că nu sînt de unul singur în această experienţă, dimpotrivă, fac parte dintr-un trend. Prin urmare, cred că e util să descriu aici, rapid, experienţa mea cu presa.

La începutul anilor ’90, eram mare cumpărător de ziare. Citeam ziare cu zecile (pentru cine nu îşi mai aminteşte, în anii 1990-1992 tarabele cu ziare din Gara de Nord erau lungi de aproape zece metri şi gemeau de publicaţii de toate felurile) şi mă miram de ceea ce descopeream. Pînă atunci, ideea mea despre ce se întîmplă în părţile lumii care îmi erau direct inaccesibile era formată de cărţi. Adică, lumea mi se înfăţişa direct prin capodopere şi, dacă nu, măcar printr-o scriitură îngijită şi expresivă. Deodată, am luat contact cu ziare prost scrise pe hîrtie aproximativă, care anunţau şchiop, cu litere violente, fel de fel de evenimente halucinante – un fel de OTV pe hîrtie. Citeam cu nesaţ, năucit de lumea pe care limba română prost scrisă mi-o releva. Interesul meu pentru politică a apărut tot atunci. Parte a lumii deşucheate, dar fascinante, pe care o întrezăream abia, era şi politica de pe Dîmboviţa. Confruntarea destinelor (Iliescu vs Coposu) mi se părea mai interesantă decît cea a partidelor aşezate şi ele pe aliniamentul trasat de cele două biografii atît de opuse. Românii au ales Iliescu, atunci.

Pe la începutul anilor 2000, am început să public consistent comentarii în fel de fel de publicaţii. Deja citeam presa cu alţi ochi, cu alte aşteptări. Deja militam. Aveam un crez politic pe care îl puteam articula cu uşurinţă, din interiorul căruia simţeam că particip la „bătălii“. Îi identificam pe inamici cu uşurinţă, dar aveam oarecare dificultăţi în a-i identifica exact pe prieteni. Cînd îţi e mai uşor să spui cine ţi-e inamic decît cine ţi-e prieten, devii o fiinţă tot mai dependentă de presă. Iar mie îmi era din ce în ce mai uşor să-i plasez pe oameni în cătare decît să-i plasez în inima mea. Am avut, în această vreme, satisfacţii. Vorba poetului, mi s-au îndeplinit toate profeţiile politice, dar, spre deosebire de el, simţeam că, totuşi, nu pot să mor liniştit. Încă. De prin acea vreme, am început să pricep că presa e un fel de armă, de instrument, că e partizană prin definiţie şi subiectivă prin esenţă. Există oameni de presă care sînt dedicaţi propriilor convingeri (ca mai toţi românii) şi există oameni de presă care sînt dedicaţi contractelor pe care le semnează în prealabil. Dar om de presă dedicat adevărului sau fanatizat de obiectivitate nu am văzut. Pe atunci, mi-am dat seama că democraţia din perspectiva presei nu înseamnă să ai ziare obiective, ci să ai ziare multe, multe de tot, în care să se audă toate subiectivităţile care exprimă curente semnificative în opinia publică. Să ai totul pe tarabă. De la adulatorii lui X la cei mai necruţători denigratori ai lui, de la ziarele stîngii comunistoide la ziarele dreptei celei mai radicale. Cînd taraba are zece metri şi ai pe ea tot, atunci democraţia e deplină. Cred că din acel moment am început să-mi pierd respectul pentru presă ca instituţie a societăţii civile şi să mi-l redirecţionez spre oameni din presă. Mai precis, am început să investesc respect şi admiraţie pentru cei care luptau pentru ideile lor şi să-i detest pe cei ce luptau pentru ideile altora.

Acum, resimt relaţia cu presa ca pe o obligaţie profesională, ca pe o parte a fişei postului meu. Nu mai am entuziasm, nu mai am aşteptări, nu mai am iluzii. În politică fiind, am aflat şi mai multe lucruri murdare despre presă. Ştiu jurnalişti cumpăraţi, ştiu jurnalişti care se vînd. Ştiu patroni de presă care îşi tratează proprietatea mediatică în termeni de sclavaj şi ştiu oameni de presă care, pentru preţul corect, acceptă aşa ceva. Am văzut cum se face, la ordin, dintr-o minciună – adevăr, am văzut cum se isterizează publicul folosindu-i, cinic, frustrările, furiile şi resentimentele, am văzut cum se trunchiază informaţii, cum se face ceea ce americanii numesc „the spin“, cu o ştire, am văzut cum se ocultează adevărul cînd e atît de evident că nu mai poate fi convertit în miciună. Am văzut şi cum „greii“ presei noastre şantajează, am văzut şi cum începătorilor le sticlesc ochii după aceşti grei. Mari speranţe, cum spuneam, nu mai am. Aştept doar ziua aceea în care voi putea trăi eliberat de această imensă ipocrizie obligatorie, fără să mai existe urmă de presă în viaţa mea.

Printre cei care vor neapărat să apere valorile civismului de la noi, există o exasperare generalizată: oamenii nu sînt suficient de interesaţi de treburile cetăţii, nu le pasă, nu se informează, nu participă. Pentru ei, o lume cu adevărat liberă este aceea în care cît mai mulţi cetăţeni frecventează presa, au păreri politice, votează şi, la limită, activează. Privind presa din România, îmi îngădui să fiu în răspăr. Cred că România este cu atît mai liberă şi societatea în ansamblul ei mai fericită, cu cît prezenţa presei în viaţa ei este mai redusă. Îi admir cu invidie pe cei care nu se uită la ştiri, nu citesc ziarele şi, în general, nu sînt condiţionaţi în opiniile lor de această imensă şi profund disfuncţională organizaţie numită „presa din România“.   

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Stalp curent electricitate energie electrica FOTO Shutterstock
Vine o iarnă rece și secetoasă. Care sunt riscurile în aprovizionarea cu energie electrică
Iarna aceasta ar putea fi una mai rece pentru Europa, potrivit Agenției Europene de Prognoză Meteo lunile noiembrie și decembrie aruncând o perspectivă sumbră asupra întregului continent.
Alexandru Arșinel, înmormântare
Alexandru Arșinel a fost înmormântat la Cimitirul Bellu
Alexandru Arșinel a fost înmormântat duminică, 2 octombrie, la Cimitirul Bellu.
harry camilla charles afp jpg
Prințul Harry ar fi vorbit-o de rău pe regina consoartă, Camilla
Ducele de Sussex, Harry, ar fi făcut o serie de afirmații negative la adresa reginei consoarte, Camilla Parker Bowles, încă de pe vremea când aceasta nu se căsătorise încă cu tatăl său.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.