Oda neguvernării

Cehia e cea mai fericită ţară din Europa: de şase luni n-o mai guvernează nimeni. Se trezeşte la 10 dimineaţa, bea o cafea, aruncă o privire pe ziare şi pleacă la lucru. Acolo mai schimbă o vorbă cu colegii, mai pune un şurub la Skoda cea nouă, mai trage o dungă pe capotă şi pleacă la berărie cu amicii. Seara, cînd ajunge acasă (cîteodată chiar la casa ei) şi se uită la ştirile de noapte, află că nici în ziua aia partidele nu s-au înţeles cu privire la parfumul săpunului din toaleta de la Guvern. Aşa că adoarme liniştită, cu zîmbetul pe buze. Cehia e doar cel mai recent exemplu al binefacerilor aduse de lipsa de administraţie. Cel mai vechi exemplu sîntem noi, oamenii. Pe aproape toată durata evoluţiei speciei, milioane de ani adică, n-a existat nici un guvern. Taxele, impozitele şi contribuţiile la fondul de pensii nu i-au stresat niciodată pe australopiteci, aşa că au putut să stea şi să cugete, de unde li s-a şi tras şmecheria cu umflatul creierului. Homo Erectus a putut să se ridice în două picioare, cum îi zice şi numele, tocmai pentru că n-a existat o lege a mersului în patru labe (considerat mai sigur de hominizii mai bătrîni, cu scaun la cap). Cro-Magnonii şi-au lichidat fără teamă competiţia, pe neanderthalieni, fără ca vreunul să fie nevoit să stea de şase, să nu vină poliţia. Iar Sapiens s-a descurcat să inventeze focul, plugul şi scobitoarea fără ca vreun guvern să vină cu reglementări stricte în privinţa diametrului şi speciei de copac din care ea se ciopleşte... De-a lungul vremii, Guvernul a fost o idee mai degrabă proastă pentru bunul mers înainte al societăţii. Cînd omul a inventat roata, guvernul a venit cu reglementări de viteză. Cînd omul a inventat casetofonul, tot Guvernul i-a spus cît de tare poate să-l dea, la el în casă. Cînd omul şi-a luat şi el, ca omul, un pachet de ţigări, Guvernul a sărit la beregată să-l omoare, ca nu cumva să facă cancer. Şi-astea sînt doar cazurile pe care le poţi înţelege, care mai au o noimă. Să nu uităm însă că-n Evul Mediu, tot Guvernul, în gaşcă cu Biserica, a dat chiar legi cu privire la mersul stelelor pe cer şi-al Pămîntului printre ele. Adică nu, Pămîntul stătea, stelele se mişcau, c-aşa ziceau reglementările în vigoare... Guvernarea e o idee proastă şi pentru că presupune ca unii să găsească binele societăţii în capul lor, cînd mult mai simplu e să ieşi afară şi să vezi care-i treaba. În acelaşi timp, tot ea predispune la lene, întrucît oamenii aşteaptă de la Guvern mai tot timpul cîte ceva: pensii, lumini de Crăciun, onestitate. "Băăăă, ia puneţi mîna şi furaţi şi voi, ce, chiar trebuie să facem noi toată treaba?!" - ar putea fi îndemnul, ultim, al unui guvern responsabil. Să presupunem că cineva v-ar aştepta în intersecţie şi v-ar cere bani doar ca să vă spună cît costă kilul de benzină. Păi, nu l-aţi trimite la muncă? Firesc. Însă cînd acea persoană se îmbracă frumos şi se încuie într-o clădire importantă, de unde nu apare decît la televizor să vă spună aceeaşi chestie cu benzina, atunci vi se pare firesc. E de la guvern, nu? Se tot vorbeşte zilele astea de stabilitate politică. Se vorbeşte aiurea. Singura, adevărata Mamă a Stabilităţii Politice (verişoara Oglindei şi nepoata Omidei) este lipsa guvernului. Abia atunci oamenii de afaceri sînt siguri că la anul nu va ieşi cine ştie ce pachet de taxe. Abia atunci simplii cetăţeni vor avea certitudinea că nu-i păcăleşte nimeni, decît alţi simpli cetăţeni. Aşa e drept! Aşa ni se cuvine! Şi totuşi, dacă e musai să ai pantaloni pe tine şi Guvern în Capitala ţării, cel mai bine e să ai unul de mic litraj. Unul care să consume puţin, la care să schimbi uşor uleiul şi pe care să-l poţi parca şi abandona şi de-a latul străzii, fără să fie nevoie de manifestaţii şi vărsare de sînge. Pentru Guvernul mic militează, cel puţin la nivel teoretic, cele mai multe dintre curentele liberaliste. Nu şi ale noastre. În ţara în care lumea îşi ia maşina mai scumpă decît casa, dreapta noastră politică vrea şi ea Guvern mare, cu geamuri fumurii şi motor cu 12 cilindri. Păi da! Dacă ne vede vreun ceh în parcare, la Bruxelles? Na, să crape de necaz!