„Ochiul interior” la 30 de ani

Publicat în Dilema Veche nr. 932 din 17 – 23 februarie 2022
„Ochiul interior” la 30 de ani jpeg

Ochiul interior, emisiunea săptămînală de 20 de minute pe care o realizez la Radio România Actualităţi în fiecare seară de vineri, de la orele 20,30, a împlinit, pe 17 februarie, 30 de ani de difuzare neîntreruptă. Mai mult decît atît, tot de atîţia ani, nici realizatorul de bază, vocea masculină, nu s-a schimbat. E tot a mea şi se pare că nu s-a ofilit deloc. Conceptul Radio România cere ca astfel de emisiuni să fie susţinute de o voce bărbătească şi de una feminină, de aceea, de-a lungul răstimpului evocat, le-am avut ca partenere pe Oana Şulea, Amelia Chirca, Nicoleta Ionescu, pe mult regretata Claudia Laslo, pe Ruxandra Petrescu devenită Tudor pe parcursul colaborării şi, aţi ghicit, pe Nicoleta Ruba. Culmea este că, în dialogurile din ediţia ce aniversa acum cinci ani sfertul de veac, doi din cei patru interlocutori au apreciat, înainte de toate, nu vocea mea, ci pe a ei, şi pe bună dreptate, fiindcă e un glas de vrăjitoare adolescentă, fermecînd curenţii eterici şi vîrtejurile sufleteşti. 

Ochiul interior este o emisiune despre nevăzători şi slabvăzători, deci, despre deficienţii de vedere de toate categoriile, destinată lor şi publicului general. A fost instituită în ideea deplinei egalităţi de şanse informaţionale, întrucît, pentru deficienţii de vedere, cel mai rapid şi complet mod de informare este cel radiofonic, fiind, de asemenea, singurul mijloc prin care ştirile ce-i privesc pot să nu se oprească la ei, ci să ajungă la toată lumea. Faptul nu ar fi cu putinţă nici în alfabetul Braille abordat numai de nevăzători, nici prin sistemele audio analogice folosite de ei în trecut, nici prin computerele cu sinteză vocală utilizate la ora actuală, dar care nu s-au generalizat asemenea radioului.

În 30 de ani, împreună cu colegele mele, am scos din anonimat sute de oameni, am promovat competenţele şi performanţele lor numai de ei şi de foarte puţini ştiute pînă atunci, unora le-am găsit de lucru, pe alţii i-am salvat de la acte de discriminare, pe mulţi i-am orientat spre şcoli şi universităţi, pe foarte mulţi i-am călăuzit spre medici oftalmologi cu har moral şi geniu terapeutic, ajutîndu-i astfel să-şi îmbunătăţească restantul vizual ori să-şi salveze vederea, pe prietenii orbilor i-am îndrumat să facă ceva pentru aceştia, pe voluntari i-am organizat şi încurajat, iar pe cei singuri i-am ajutat să nu se simtă atît de izolaţi şi, în nici un caz, uitaţi. Pe copii i-am susţinut în tot ceea ce au putut să realizeze pentru ca potenţialul lor să nu se piardă. Campaniile Asociaţiei Nevăzătorilor pentru drepturi şi servicii specifice precum şi activităţile sale s-au aflat întotdeauna în cap de listă. Nu ne-au reuşit de fiecare dată, însă de multe ori succesul a fost salutar pentru mulţi oameni, ca şi pentru sufletele noastre. S-a întîmplat ca vecini, consăteni sau concitadini ai nevăzătorilor, care nu zăreau în ei decît nişte infirmi ce se descurcau şi ei cum puteau pe lumea asta („Ferească Dumnezeu de mai rău!“, după cum obişnuiau să bîiguie crucindu-se), s-a întîmplat să aibă revelaţia unor semeni performanţi în muzică, în şah, în IT, în instrucţie, în masajul medical, ajungînd să apeleze la ei şi să se deştepte tămăduiţi. Ajutorul din partea orbilor a venit spontan, respectul a fost cîştigat, sprijinul asigurat. Iar oamenii obişnuiţi au avut de cîştigat şi ei. Mai întîi fiindcă au reflectat altfel asupra existenţei, au realizat că se află în funcţiune şi alte coordonate ale normalităţii, că, la nevoie, fiinţa umană se mobilizează misterios şi invizibil, dar cu rezultate  absolut reale. Au priceput, pe de-a-ntregul sau pe jumătate, că lumea nu se sfîrşeşte cu dispariţia luminii din viaţa omului, dar că pierderea vederii la maturitate e o tragedie incontestabilă şi, pentru ea, în ţara noastră, încă nu există leac potrivit. 

rsr jpg jpeg

                                            Sursa foto: Facebook Radu Sergiu Ruba

Aşadar, Ochiul interior asigură egalitatea de şanse în sfera informaţiei specifice unei categorii umane, informaţie transmisă în modul cel mai potrivit de receptare a ei de către această categorie, mod accesibil de asemenea şi marelui public. Ideea unei astfel de emisiuni o fi pornit de la mulţi nevăzători pentru care radioul este mediul natural de zilnică respiraţie. Nici generaţiei mele, nici mie între alţii, un asemenea vis nu ne-a fost străin. Cu un fost coleg de liceu povesteam, pentru emisiunea aniversară din 2017, cum realizam noi la Cluj, în anii ʼ70 ai apusului secol, emisiuni la staţia de radioficare a internatului şcolar, sub genericul Vocea Departamentului, o aluzie la Departamentul de Stat al SUA. Preluam ştiri din presă, le traduceam pe cele ascultate la posturile de radio străine, lansam informaţie insolită, difuzam muzica preferată a băieţilor şi a fetelor şi, greu de crezut pe atunci, visam să ajungem ziarişti. Alături de George Nicolescu şi de încă vreo cîţiva, mă aflam în linia întîi a departamentalilor. Am avut mult de tras de pe urma acestui Departament. În vara lui 1971, am scris la Radio Europa Liberă ca să-l bag în mă-sa pe Ceauşescu pentru măsurile sale anticulturale din 1971, dar şi ca să cer muzică de la Cornel Chiriac pentru mine şi membrii Departamentului. Securitatea din Satu Mare, oraşul meu de reşedinţă, de unde plecase scrisoarea, a interceptat-o şi făcea cercetări să-mi descopere pseudonimul. Se apropia de mine, chiar mă dibuia intern într-o şcoală pentru orbi din Cluj! Dumnezeule, ce-o fi fost la gura lor!

Am fost anchetat straşnic de „secu”, am reuşit, cu mari eforturi, să-mi ţin gura şi să le deviez atenţia de la spectacolul nostru care se desfășura la un singur microfon local. Între timp, staţia de radioficare a ars, cică de la un scurtcircuit. Dar iată că eu şi co-evocatorul Vocii Departamentului, scriitorul de azi Ion Podosu, am ajuns după ani să facem cu adevărat radiojurnalism la posturi publice.

Nu cred că solicitările nevăzătorilor pe la autorităţile statului postrevoluţionar pentru o emisiune de radio cu informaţie specifică şi-ar fi găsit ecoul dacă nu ar fi apărut persoana providenţială. Este vorba de regretata Eugenia Grosu-Popescu. În 1991 lucram în Ministerul Educaţiei ca inspector responsabil cu învăţămîntul deficienţilor de vedere, cel din şcolile specializate precum şi cel din învăţămîntul obişnuit, cazuri rare pe atunci. Doamna Grosu-Popescu, cu state serioase în Radio, venea pe la biroul nostru de la etajul întîi din minister, camera nr. 52, pentru a realiza materiale cu colegii şi cu mine pe teme de educaţie. De la o vreme însă, observ că vine tot mai des, Radioul şi ministerul cu pricina găsindu-se amîndouă pe strada General Berthelot. Venea şi mă tot ţinea de vorbă, întrebîndu-mă şi despre multe altele, nu doar despre educaţie. M-a invitat de vreo trei ori în Radio pentru interviuri la ea şi la colegele sale şi a decis să mă provoace: „Credeţi că aţi putea realiza o emisiune săptămînală, pe Radio România, despre nevăzători şi problemele lor?”. De foarte multe ori în viaţă am răspuns da, înainte de a mă gîndi cum voi face, dar simţind că se poate şi trăgînd după aceea tare ca să se poată. Aşa şi cu această emisiune. Doamna Eugenia îmi testa de fapt vocea şi volubilitatea, fluenţa, spontaneitatea verbală, reactivitatea, inflexiunile vocale, rezistenţa la întreruperi, abilitatea de a mă pune radiogenic în scenă, memoria, în condiţiile în care urma să realizez emisiunea la microfon, fără notiţe în faţă. De la prietena sa Joseline Parker, de la BBC, deţinea informaţia că, acolo, emisiunea despre experienţa cecităţii, In touch, e realizată de doi jurnalişti nevăzători, pe atunci Peter White şi Tony Barringer. Mi-a adus şi cîteva înregistrări relevante cu In touch.  

Se ia, vasăzică, decizia să înceapă emisiunea noastră odată cu anul 1992, dar, din cauza alegerilor locale şi a grilei de programe adaptate evenimentului, s-a amînat startul ei pînă luni, 17 februarie. Mai e de povestit încă un episod: înainte ca Eugen Preda, directorul de atunci al Radioului, să semneze favorabil, i-a cerut doamnei Eugenia Grosu-Popescu un titlu. Dumneaei m-a sunat: „Domnule Ruba, în timpul cel mai scurt, vă rog un titlu, altfel sînt probleme cu aprobarea. Oana Şulea, fata cu care veţi face emisiunea, propune titlul O lume fără soare”. Nu, zic eu şi o rog să aştepte. Sun peste două ore şi proclam: Ochiul interior. Adjudecat. A plăcut atît de mult trimiterea paranormală, dar şi conotaţia sincer realistă a titlului, încît aprobarea nu a aşteptat nici un minut. Apare tema ochiului interior în cazul disciplinei cam ezoterice a unei profesoare de la colegiul lui Harry Potter şi în celebra lui poveste, de care pe atunci nu se ştia. Toată lumea citează în context versul clasic: „Iară ochiu-nchis afară înlăuntru se deşteaptă”. 

Acesta a fost rezultatul. Pentru a include însă o astfel de emisiune în grilă, Eugen Preda l-a rugat pe Ion Ghiţulescu, pe atunci director de programe, ca, într-o deplasare de studiu pe la radiouri publice din Occident, să se intereseze şi de acest tip de emisiuni pentru şi despre nevăzători. Existau prin mai multe locuri, a raportat marele nostru reporter sportiv şi voce de neuitat a jurnalismului radio în limba română. Dar numai la BBC i se acordau emisiunii 20 de minute şi era difuzată la o oră accesibilă tuturor. La această durată s-a ajuns pînă la urmă şi la Radio România, cu sprijinul decisiv al nepreţuitului jurnalist şi director Paul Grigoriu care, incredibil, nici el nu mai e printre noi. Spre a nu institui o concurenţă între lumea de aici şi cea de dincolo, nu-i mai nominalizez pe responsabilii care astăzi asigură misiunea continuităţii Ochişorului, după cum alintăm noi această emisiune cu identitate atît de oximoronică, vizuală, auditivă şi trans-senzorială.

Radu Sergiu Ruba este scriitor și radiojurnalist. Cea mai recentă carte a sa este Semnătura indiană (2021).

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

image png
O tânără prezentatoare TV din SUA s-a sinucis după ce logodnicul a anulat nunta
O prezentatoare TV celebră din Wisconsin s-a sinucis. Tânăra și-a cumpărat o armă cu 90 de minute înainte de gestul fatal și a trimis mesaje de adio fostului logodnic și unei prietene.
soldati rusi
Soldații ruși, acuzați că au furat un WC dintr-un oficiu poștal din Harkov
Forțele invadatoare ruse au furat un vas de toaletă dintr-un oficiu Nova Poșta, situat într-o localitate din regiunea Harkov.
ruta arctica shutterstock 2143283457 jpg
Ministerul rus de Externe a spus că lipsa de interacțiune cu alte state nu va afecta dezvoltarea Rutei Nordului
Ambasadorul general al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, președintele Comitetului înalților funcționari al Consiliului Arctic, Nikolai Korchunov a declarat că Rusia, ca unic operator al RN, ia măsuri pentru a asigura siguranța navigării pe această rută.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.