Oameni fericiţi

Surpriza a fost la primul tur de scrutin, cînd Luiz Inácio Lula da Silva - Lula pentru milioanele de oameni care-l consideră preşedintele providenţial - n-a reuşit să obţină majoritatea necesară unei victorii decisive. Primul mandat, cel cîştigat în 2002, nu l-a uzat totuşi, dovada sînt cele 60,8 % de voturi obţinute duminică, în cel de-al doilea tur. Sindicalistul fără studii, ajuns (după trei încercări nereuşite) preşedintele unei ţări cu 182 milioane de locuitori, a ştiut să nu-şi dezamăgească nucleul dur al suporterilor, fără să lovească în categoriile sociale care se temeau că măsurile populiste anunţate le vor dezavantaja, provocînd criză economică, incapacitate de plată şi reducerea veniturilor clasei mijlocii, fără a îmbunătăţi în mod sensibil viaţa săracilor. Iar săraci în Brazilia sînt mulţi: 54 de milioane de oameni au un venit mai mic de 55 de euro pe lună. Fără a-şi aliena simpatiile mediului proletar de unde provine, Lula a obţinut - în mod magic, spune el - susţinerea din partea intelectualilor de stînga, a ierarhiei catolice, chiar şi a antreprenorilor, a clasei mijlocii pentru care el a deschis noi perspective de ascensiune socială. Marea victorie a lui Lula din primul mandat se cheamă Bolsa Familiar: un program guvernamental acordînd familiilor sărace un ajutor condiţionat de mersul la şcoală al copiilor, de regularitatea analizelor medicale. Acestor avantaje li se adaugă un sistem de microcredite cu dobîndă redusă, facilitarea eventualului traseu de parcurs pentru absolvenţii săraci ai şcolilor publice în universităţile private. Beneficiază de acest program aproximativ 12 milioane de familii nevoiaşe. Se tot spune că săracilor nu trebuie să li se dea peşte, ci trebuie învăţaţi să-l pescuiască; se pare că echipa lui Lula a găsit metoda de a popula iazul cu peşte. Una dintre marile victorii ale preşedintelui a fost recunoaşterea şi regularizarea celor 2500 de quilombos, comunităţi de culoare izolate, trăind de pe urma unei economii de subzistenţă, totalmente omise de cartografia - atît de cea imaginară, cît şi de cea reală - a Braziliei. Succesele sînt însoţite de o rată de creştere mică, realitate ce pune sub semnul întrebării chiar menţinerea şi extinderea programelor sociale. A fost moneda bătută de rivalul lui Lula la preşedinţie, Geraldo Alckmin (partidul lui se cheamă social-democrat, dar e de centru dreapta) cu o campanie pro-business: a promis un "şoc managerial" şi reducerea cheltuielilor inutile. Şi consilierii lui Lula realizează că pentru sănătatea economică ar fi necesară o reducere a dependenţei cetăţeanului de stat, dar păstrează discreţia asupra metodelor prin care se va obţine acest rezultat. Ca peste tot în lume, modificarea regulilor de repartiţie a bogăţiei a generat corupţie: ultimul scandal a adus în faţa opiniei publice caseta filmată unde un membru important al Partidului Muncitorilor - al cărui candidat este Lula - oferea mulţi bani cuiva, gata să vîndă nişte documente compromiţătoare pentru rivalul preşedintelui. Cel mai recent, dar nu singurul scandal de corupţie lunecă pe lîngă preşedinte: el izbuteşte să-şi convingă alegătorii că personal nu participă la proliferarea unei tradiţii "profund înrădăcinate în ţară şi în mentalul subiectiv al unor conducători veniţi din popor sau aparţinînd stratului de jos al clasei mijlocii, pentru care corupţia oferă perspectiva ascensiunii sociale şi a integrării în casta adevăraţilor machos brazilieni" (Página 12). Prin ceea ce a spus, dar mai ales prin ceea ce n-a spus, Luiz Inácio Lula da Silva a cîştigat alegerile cu o majoritate zdrobitoare. Dincolo de toate analizele economice sau politice, el are de partea lui mentalitatea de oameni fericiţi a majorităţii brazilienilor. Cum constata un gazetar spaniol în El País, nu e uimitor că la întrebarea "Sînteţi fericit?" răspunsul este pozitiv, ci viteza cu care apare pe buze acest răspuns, în cele mai sărace cartiere, la cei mai oropsiţi dintre oropsiţi. Desigur, nu au cum să fie, dacă te uiţi la cifre. Poate că nu întotdeauna şi peste tot fericirea depinde de cifre.